Ce mai fac administraţiile locale cu banii publici: plătesc amenzi, stimulente COVID-19, cumpără servicii de catering

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma misiunilor de audit financiar desfăşurate de Camera de Conturi din Vrancea la cele 25 de unităţi administrativ-teritoriale au fost constatate prejudicii de 5,9 milioane de lei şi abateri de 131 de milioane de lei.

Raportul public pe anul 2020 cuprinde observaţiile Camerei de Conturi Vrancea asupra conturilor de execuţie întocmite la entităţile de interes local auditate în anul 2021.

Camera de Conturi Vrancea a constatat o serie de nereguli în activitatea administraţiilor locale, pentru care a fost estimat un prejudiciu de 5,9 milioane lei.

Este vorba în special de achiziţii făcute de administraţiile locale, fără o bază legală, fapt pentru care s-a ajuns ca de la bugetele locale să fie plătite sume pentru o serie de servicii care nu îşi aveau locul.

Astfel, Primăria Bogheşti a plătit din buget convorbiri telefonice internaţionale făcute de angajaţi, lucru imputat de Camera de Conturi.

La Nereju, Primăria a efectuat plăţi nelegale pentru achiziţionarea unor produse alimentare, dar a achitat de la buget şi două amenzi aplicate de Compania de Autostrăzi unor salariaţi, fără să fie recuperate de la persoanele responsabile.

În comuna Cîmpuri, primarul a încuviinţat acordarea de drepturi salariale mai mari viceprimarului, adăugându-i la venituri sporuri pentru investiţii din fonduri nerambursabile, dar şi o indemnizaţie de hrană.

La Panciu, Primăria a plătit şi achiziţionat şi din fonduri publice servicii de catering.

Un caz aparte este cel al comunei Slobozia Bradului, acolo unde primarul a găsit de cuviinţă să le dea tuturor salariaţilor un stimulent de risc în valoarea de 2.500 de lei/lună/persoană pentru cele două luni din perioada stării de urgenţă COVID-19.

„Sporul de COVID a fost dat în baza Decretului 195, care face referire la Starea de Urgenţă. Sunt economii care s-au făcut la bugetul local şi de aici am luat banii”, a declarat pentru „Adevărul“ primarul Merlin Ivancea.

Salariaţii ar trebui să dea fiecare banii înapoi, asta dacă între timp administraţia locală nu va da în judecată Curtea de Conturi.

„Multe dintre abaterile constatate nu ar fi fost posibile dacă la nivelul conducerilor entităţilor s-ar fi înţeles importanţa elaborării, proiectării şi implementării unor sisteme de control intern managerial operaţionale şi eficiente, care ar putea elimina sau diminua semnificativ riscurile de erori, pierderi, fraude, iregularităţi”, au precizat reprezentanţii Curţii de Conturi.

Vă mai recomandăm:

Cum a pierdut Primăria Focşani toate procesele cu Curtea de Conturi. Istoria disputelor în instanţă

Camera de Conturi: „Funcţionarea administraţiei locale este susţinută în procent semnificativ prin sumele alocate de la bugetul de stat”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima