Card de sănătate sau drac? Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei: „Nu veţi scăpa nici în gaură de şarpe de control. Ce a fost pe vremea lui Ceauşescu e nimica-toată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ÎPS Ciprian spune că oamenii sunt ascultaţi mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu

Cardul naţional de sănătate naşte tot mai multe controverse în rândul populaţiei, alimentate de multe ori şi de oamenii bisericii. Recent, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Ciprian, a făcut o serie de declaraţii în acest sens, prin care atrage atenţia oamenilor că sunt monitorizaţi mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu.

Aflat recent la Focşani, la oficierea unei slujbe religioase, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Ciprian, a răspuns unei întrebări adresate de un enoriaş cu privire la cardul de sănătate, subliniind că în prezent oamenii sunt urmăriţi mai rău ca în perioada dictaturii ceauşiste.

„Vremurile sunt din ce în ce mai grele. Oamenii sunt controlaţi din toate punctele de vedere. Ce a fost pe vremea lui Ceauşescu e nimica toată. Acum aţi văzut presiuni pe Legea Big Brother, cu fratele cel mare. Nu veţi scăpa nici în gaură de şarpe în ceea ce priveşte controlul. Dar nu asta trebuie să ne preocupe pe noi cel mai mult, ci viaţa noastră în raport cu Dumnezeu şi Evanghelia. De aceea spun că, dacă împlineşti Evanghelia, poate să fie şi Legea Big Brother, dar şi alte legi, că nu ai a te teme nici de legile omeneşti, nici de cele dumnezeieşti“, le-a spus enoriaşilor Arhiepiscopul.

„Creştinii trebuie să rămână fermi“

Înalta faţă bisericească, aflată în această funcţie de doi ani, a ţinut însă să sublinieze că totuşi nu este cel mai de temut adversar al cardului de sănătate, care poate fi rău, în concepţia sa, doar prin prisma abuzurilor pe care medicii de familie le pot comite, întrucât cardul stochează informaţii preţioase despre pacienţi şi trecutul lor medical.

„Dacă mintea este liberă şi curată de păcat nu te poate atinge nimic, indiferent ce am crede noi că scrie pe cardul de sănătate. Indiferent cum se va soluţiona problema până la urmă, creştinii trebuie să rămână fermi în ceea ce-i priveşte conştiinţa. Aceasta este cel mai greu de controlat“, le-a mai transmis ÎPS Ciprian credincioşilor, aşa cum rezultă din imaginile surprinse de Vrancea Media.

Călugării din Neamţ, radicali

La începutul lunii ianuarie, călugării de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ au conceput un memoriu către organele statului român prin care invocă un număr de 19 argumente împotriva introducerii acestui instrument. Ei au făcut şi un model de petiţie pentru credincioşii care nu vor cardul.

 

„Respingerea de către mine a cardului de sănătate este în primul rând un protest faţă de sistemul de supraveghere electronică generală din România! Consider că acest sistem încalcă flagrant libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare“, acesta este unul din argumentele cuprinse în memoriu pentru refuzul de a folosi acest instrument.

Patriarhia vrea alternativă la card

În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a propus Ministerului Sănătăţii să găsească alternativă la cardul de sănătate pentru credincioşii care nu doresc să-l folosească la vizitele medicale, după ce Colegiul Medicilor din România s-a exprimat că nu există nicio raţiune pentru respingerea cardului de sănătate.

„Biserica Ortodoxă Română să susţină demersurile Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate“, susţine Patriarhia Română, îndemnându-şi clerul să cultive „sănătatea sufletească prin rugăciune şi fapte bune“.

Eugen Tănăsescu, preot şi jurnalist, despre cardul de sănătate:

„Cei care se opun acestor mijloace de evidenţă electronică o fac dintr-un singur motiv.  Le este teamă ca totul să nu se transforme într-o formă de control exagerat, de la care pot porni sisteme dictatoriale (vezi discuţiile paralele pe Legea Big-Brother). După mine, această temere a fost exprimată şi de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care, într-un fel, a avertizat asupra tendinţei de hypercentralizare electronică a datelor personale. Asta atrage după sine discuţii privind siguranţa acestor date. Etic vorbind, tehnologiile în sine sunt neutre, dar nu şi scopurile cu care sunt utilizate. Antihristul invocat nu se ascunde în tehnologie, ci în scopul cu care o foloseşte.

De aceea, creştinii n-au de ce să se sperie, pentru că mântuirea ţine de faptele personale, indiferent câte ispite am avea (cum a afirmat tot IPS Ciprian: „Împlineşti Evanghelia… poate să fie şi Legea Big Brother şi orice lege…). Cred că tendinţe manipulatorii nu pot exista doar de-o parte a discuţiei, ci şi de cealaltă.

Iar uneori apar şi forme de umor negru. De pildă, unii confraţi se tem că dracul ar fi ascuns în card, de aceea îl resping.  Pai ar trebui să se gândească şi la dracul din server, care deja i-a luat în evidenţă. Cu acela ce fac? Pentru că acest card nu este decât parte a unui sistem informatic care deja te ştie. Iar dacă vrea să te urmărească, la o adică, o poate face şi fără să te întrebe. Cardul nu-i un drac, dar o minte diabolică poate să atace datele personale de pe el, ca şi în alte situaţii: card bancar, cont pe net, etc. Paradoxal, unii chiar îşi dau datele personale cu multă nonşalanţă pe Internet (Facebook, Google, etc.).

Prin urmare, problema nu poate fi tratată atât de simplist, dar nici nu poate fi ignorată, din grijă faţă de conştiinţa acestor oameni. Pentru aceasta Sfântul Sinod a decis găsirea unei alternative, nu pentru că ar fi o problemă teologică, ci o problemă de conştiinţă personală şi civică. Biserica nu are atribuţii în zona administrativă a Statului, dar cooperează cu acesta pentru confortul civic al credincioşilor ei“.

Mai puteţi citi:

Trei vrânceni au refuzat cardul de sănătate din motive religioase

De altfel, în acest sens circulă şi o petiţie în care oamenii sunt îndemnaţi să nu primească aceste carduri

Mesaj de mobilizare de la Mănăstirea Petru Vodă: "Creştinii pot trimite opiniile lor privitoare la inutilitatea existenţei cardului de sănătate"

Călugării de la Petru Vodă îi îndeamnă pe românii care nu doresc să depindă de cardul de sănătate să ceară o soluţie alternativă Casei Naţionale de Asigurări. În modelul memoriului conceput de monahi sunt invocate o mulţime de argumente împotriva introducerii acestui instrument electronic.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG