Aleşii din Focşani îşi spală păcatele cu bani de la buget: încă un milion de lei pentru Catedrala ortodoxă din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catedrala din Focşani se construieşte de 15 ani

Alocarea banilor către Catedrala din Focşsani a fost făcută pe ultima sută de metri, printr-un proiect introdus pe ordinea de zi de viceprimarul PSD Gabriel Necula.

Aleşii locali au fost cuprinşi de spiritul apropierii sărbătorilor pascale şi aseară au alocat de la bugetul local suma de un milion de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala din Focşani.

Deşi nu s-a aflat pe ordinea de zi, proiectul a fost introdus suplimentar de viceprimarul PSD Gabriel Necula şi însuşit practic de aproape toţi consilierii prezenţi, cu excepţia liberalilor Tudorel Trofin şi Dan Buzoi.

Potrivit raportului aflat la dosar, banii vor fi folosiţi pentru acoperirea construcţiei începută în urmă cu 15 ani, după ce a fost montată şi ultima turlă a catedralei.

Până acum, fondurile alocate de la bugetul central sau local s-au ridicat la peste 10 milioane de lei, iar constructorul spune că pentru definitivarea tuturor lucrărilor cuprinse în caietul de sarcini ar mai fi nevoie de încă pe atât.

„Din calculele noastre, pentru finalizarea întregului obiectiv am mai avea nevoie de peste zece milioane de lei", ne-a precizat Mircea Momanu, directorul societăţii care execută lucrarea.

Lucrările la Catedrala „Sf Parascheva" au debutat în urmă cu 15 ani, dar acestea s-au derulat în ritm de melc, construcţia evoluând oarecum în perioada 2007-2008.

Vă mai recomandăm:

Viitoarea catedrală ortodoxă din Focşani va fi gata la „Sfântul Aşteaptă”

Consiliul Judeţean Vrancea va aloca în şedinţa de săptămâna viitoare un milion de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva”, bani care vor fi folosiţi în special pentru ridicarea turlei centrale.

Catedrala ortodoxă din Focşani mai creşte cu o turlă

Societatea General Construct, cea care execută de 10 ani lucrările la Catedrala Ortodoxă „Sf. Cuvioasa Parascheva“ din Focşani, a mai adăugat 40 de tone pe lăcaşul care se ridică în centrul oraşului.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham