Spitalele, transformate în hoteluri de urgență pentru bunici. „Îl puteți ține câteva zile, nu?” – întrebarea care dă fiori medicilor

O situație care se repetă constant în perioada sărbătorilor a fost semnalată dintr-un spital din sudul țării: ambulanțele aduc în UPU pacienți cu afecțiuni cronice, în spatele „urgenței” fiind uneori dorința familiei de a pleca „împăcată” în vacanță. „Aici s-a găsit o breșă”.

Imaginea Unităților de Primiri Urgențe asaltate de non-urgențe face parte din peisajul zilnic. Ce se întâmplă diferit în preajma marilor sărbători este că aceste cazuri care în mod normal ar trebui prezentate medicului de familie sau medicului specialist, sau transferate în unitățile medico-sociale, sunt și mai multe decât de obicei. Este o perioadă în care familiile care au în îngrijire un vârstnic sau un bolnav cronic își fac și alte planuri și, pentru a le putea pune în practică, vor să-și știe rudele în siguranță. Iar spitalul este un loc sigur.

Asupra obiceiului de a apela la salvare în scop de „plasare” pentru câteva zile în spital a pacientului dependent de îngrijire a atras atenția medicul Cristiana Geormăneanu, medic de urgență în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova și purtător de cuvânt al unității sanitare.

„Au început să apară pacienții cu demență, aduși de ambulanță, pentru orice fel de motiv. Noi îi luăm ca atare, începem să-i investigăm. (...) Crește numărul pacienților care sunt greu de îngrijit la domiciliu, mai ales în această perioadă, când foarte mulți decid să petreacă sărbătorile în altă parte și sunt greu de lăsat acești pacienți acasă. Bătrânii în general sunt greu de lăsat acasă, se simt mai în siguranță la spital”, a explicat dr. Geormăneanu, pentru „Adevărul”.

Unitatea de Primiri Urgențe este prima „haltă”. Uneori rudele recunosc din start motivul pentru care au apelat la ambulanță, alteori se ajunge la discuția lămuritoare la finalul investigațiilor efectuate, atunci când acestea află că pacientul va merge acasă, cu recomandările necesare, pentru că problema de sănătate nu necesită internare.

„Acum ne-a sosit un pacient care spune că familia intenționează să-l ducă la un cămin de bătrâni. Până atunci l-a adus în Urgență. Pe mine mă pune pe gânduri această situație. Sunt deja câteva cazuri și mai sunt câteva zile până la la Paște. Deja mă tem că va deveni un obicei. Nu necesită internare toți pacienții aceștia. Aparținătorii au o speranță de a fi ținuți aici 2-3 zile. Să-l internăm pentru 2-3 zile. Poate îl ducem într-o secție unde să stea 2-3 zile. Asta este ce ne avansează familia în momentul în care ni-l aduce, înainte de a vedea despre ce este vorba. <Asta ar fi rugămintea, să-l mai țineți 2-3 zile internat>”, a mai adăugat medicul.

Fiecare caz astfel „plasat” este investigat medical, pentru că medicii nu-și permit să greșească, deși deseori este evident motivul pentru care pacienții au ajuns în Urgențe.

Dr.Geormăneanu subliniază de asemenea că pacienții cu boli cronice trebuie să respecte în continuare recomandările medicului și să nu întrerupă tratamentul în perioada Sărbătorilor, pentru a nu risca să li se agraveze starea, întreruperea tratamentului fiind un alt motiv care crește în această perioadă numărul de prezentări în Urgență.

„Rata noastră de internări este una foarte, foarte mică față de numărul de prezentări”

Situația de la Craiova se repetă aproape în fiecare spital de urgență din România. Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Slatina, medicul Florin Popa, spune că soluția firească ar fi ca astfel de cazuri să ajungă în centrele de permanență sau direct în centrele sociale, când nu se pune problema unei afecțiuni acute și atunci când familiile nu-și permit costul internării într-un centru cu plată.

„Este un pacient pe care îl vezi că e tarat, îl vezi că are probleme. Nu este o urgență, dar omul are o serie de probleme. Începi, și cauți, și-l investighezi și, până la urmă, sunt foarte, foarte mulți bani cheltuiți, și, nu de puține ori, aiurea. Rata noastră de internări este una foarte, foarte mică față de numărul celor care se prezintă (n. red. – în Urgențe). Dacă se prezintă peste 200 de pacienți, avem undeva la 50 de internări, iar asta în perioadele obișnuite, nu de Sărbători. Și, într-adevăr, se practică și treaba aceasta. Nu e o conduită zilnică sau mulți pacienți, dar se practică și această treabă cu aduci bătrânelul că trebuie să pleci în Maldive și n-ai cu cine să-l lași”, a explicat medicul.

Dacă la prezentarea în serviciul de urgență pacientul sau rudele nu sunt sincere cu privire la motivul real, investigațiile se pot extinde dincolo de setul uzual.

„Îi găsești o uree sau o creatinină mare, îl chemi pe nefrolog. Vine nefrologul, nefrologul se uită, i se pare că e ceva și pe partea de gastro, cheamă și gastroenterologul, care la rândul lui îi recomandă o serie de analize și o serie de investigații imagistice care și acestea costă. Încarci foarte, foarte mult sistemul sanitar în momentul în care nu ești sincer să spui de ce ai venit”, atrage atenția dr. Popa.

Sunt situații chiar și mai complicate de atât, când în spital ajung vârstnici sau pacienți cu boli cronice pentru un episod acut și la momentul externării reprezentanții spitalului constată că nimeni nu-i mai vrea pe acești pacienți.

„Aici vorbim de implicarea părții de asistență socială de la noi din spital care contactează asistența socială de la primăriile de unde provin pacienții. Și atunci se găsesc o serie de soluții prin aceste centre sociale. Dar, într-adevăr, e o muncă asiduă, pentru că nu de puține ori te trezești că pacienții sunt neasigurați. Și atunci normal că fără implicarea primarilor, a primăriilor și mai departe a altor autorități n-am putea nici noi să facem nimic”, continuă directorul medical.

În astfel de cazuri, o internare se poate prelungi semnificativ, iar asta înseamnă cheltuieli foarte mari pentru spital. „Sunt situații în care medicul cu asistentul social iau legătura cu familia - vedeți că aducem omul la ora cutare, cu ambulanța spitalului, bineînțeles - și nu vor să-l primească. În situații de genul acesta suni primăria, asistența socială, și se implică și găsesc loc”, detaliază dr. Popa.

Iar situații în care rudele nu mai vor să-i primească pe pacienți acasă se întâlnesc cel puțin unul-două pe lună într-un spital județean cum este cel din Slatina.

Dintr-un astfel de punct încep alte căutări. Se caută soluții, în funcție de diagnostic, în spitalele de cronici (în județul Olt, de stat este unul singur, de Psihiatrie), sau în centrele rezidențiale – unde în schimb se pune și problema plății serviciilor.

Spitalele mici transformate în spitale de cronici - o posibilă soluție

Pentru a scădea presiunea de pe spitalele de urgență, asaltate de cazuri care nu reprezintă urgențe medicale, o posibilă soluție ar fi transformarea spitalelor mici în spitale de cronici, indică medicul Florin Popa. „Eu întotdeauna am zis că o mare parte din spitalele acestea mici ar trebui, dacă nu se transformă în spitale de cronici, ar trebui să aibă secții de cronici foarte, foarte bine reprezentate” spune medicul, semnalând că în astfel de spitale, deși sunt compartimente de primiri urgențe, nu există continuitate și în cele din urmă cazurile ajung tot la cele de urgență.

O altă soluție, dar nu pe termen lung, ar putea fi înființarea de paturi de cronici în anumite secții ale spitalelor de urgență în care sunt numeroase cazurile care necesită internare pe termen îndelungat.

Firmele de îngrijiri la domiciliu pe de altă parte, care și acestea, în cazul în care ar exista finanțare, ar putea prelua partea de îngrijire post-internare, sunt extrem de slab reprezentate tocmai din acest motiv. Fără bani nu pot prelua pacienți, nu se pot dezvolta și nu-și pot extinde gama de servicii.

„Cauza principală este organizarea Unităților de Primire Urgență”

Pentru ca activitatea în UPU să se desfășoare așa cum presupune tratarea cazurilor de urgență ar fi necesare schimbări esențiale, crede Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția pacienților. „Cauza principală este organizarea Unităților de Primire Urgență. Aici s-a găsit o breșă”, este de părere Barbu. Pe actuala organizare, UPU este asaltat, medicii sunt grăbiți, se întârzie actul medical, nu se aprofundează foarte bine investigația clinică, nu este timp pentru investigații paraclinice, pacienții sunt trimiși uneori acasă fără documente etc.. „Este un lucru care trebuie schimbat”, susține Barbu, iar o primă modificare ar trebui să fie în selecția clară a pacienților, pentru că astăzi cei care au nevoie de servicii sociale apelează la serviciul de sănătate ca la serviciile sociale.

„În alte țări nu se permite așa ceva. Serviciile sociale își fac treaba lor, serviciile medicale au treaba lor, este fiecare cu bugetul lui. Există o listă de așteptare pe criterii medicale. La noi, dacă le spui așteaptă - nu se poate, de ce să așteptăm, că noi trebuie să fim primii! (...) Dacă UPU ar fi altfel organizat, să rezolve toate cazurile de urgență cu o selecție foarte bună, riguroasă, și cumva cu o demotivare a celor ce apelează în mod abuziv la UPU, lucrurile ar merge mai structurat. Adică: medic de familie, apoi trimitere la medic specialist de anumite specialități, se fac analize de laborator. Dacă este urgență, să fie urgență, nu la modul în care stai în așteptare 8 ore, 16 ore, acolo, în Unitatea de Primire Urgență”, arată reprezentantul pacienților.

O soluție indicată de asociațiile de pacienți este un sistem mult mai bine pus la punct de triere în UPU, dar care să dea pe de altă parte pacienților care nu reprezintă în fapt urgențe posibilitatea să se adreseze unui medic. „Pacientul se prezintă, este triat, i se spune - e urgență de tipul X sau nu este urgență. <Vă rog să mergeți la cabinetul albastru, alb sau verde>. Și atunci omul se duce acolo unde este îndrumat și așteaptă. Bine, așteaptă un timp, dar un timp rezonabil. Dar știe din start cât așteaptă în funcție de codul urgenței. Cel puțin cei cu albastru și alb, care nu sunt urgențe, merg la un cabinet care stă pe lângă UPU, care nu mai este urgență medicală, și unde omul merge, este consultat și i se spune - până când mergeți la medicul de familie, pentru cinci zile, vă facem un minim de investigații. Sau li se dă ceva, un calmant, o soluție astfel încât pacientul poate să mai aștepte până când merge la medicul de familie. Apoi pacientul merge la medicul de familie, merge la medicul specialist, după caz. Sau dacă medicul de familie spune că e de mers la spital, merg la spital, nu mai merg la UPU. Acum, noi cazurile - și urgențe și neurgențe - le ducem prin UPU”, atrage atenția Vasile Barbu.

Pentru cazurile sociale, pe de altă parte, soluția trebuie să fie serviciul social, indiferent că asta înseamnă asistență medicală comunitară sau internarea într-o instituție de asistență socială de tip centru medical, centru medico-social sau alte unități medicale cu competență să îngrijească pacienți cu boli cronice. „Dar nu bătrânii să rămână singuri acasă. Sa tinerii pleacă în vacanțe în Tenerife și internează părinții două săptămâni, trei săptămâni, mai dau telefoane din când în când – știți, mai țineți-l câteva zile, că noi mai întârziem în vacanță - pentru că în felul acesta se cam întâmplă. Sau îi internează în unități balneare și pleacă în concediu. Dar acolo trebuie să o facă pe bani, nu să-l ducă acolo ca la băi, gratuit”, mai spune Barbu.

Reprezentantul Asociației de Protecție a Pacienților susține că dreptul familiei la o viață normală și la sprijin în situațiile în care are în îngrijire un pacient dependent ar trebui, pe de altă parte, să fie respectat și să existe mecanisme reale de ajutor, însă acest ajutor nu este firesc să vină în instituții în care pacientul să fie îngrijit în mod gratuit, în timp ce „familia încasează pensia bătrânului”. „Pe perioada în care s-a internat, restul familiei ia pensia pacientului și statul plătește tot, iar pensia se duce integral la familie. Aici nu mai este în regulă, pentru că atunci pacientul este internat într-un centru social și, foarte bine, plătește cu pensia”, mai spune Barbu.

Locurile disponibile în astfel de centre sociale, la costuri rezonabile, sunt însă mult prea puține comparativ cu nevoia. „Nu poți condamna un om tânăr să aibă grijă de bătrâni. Dacă poate, da, dar dacă nu, bătrânii au o pensie, iar dacă n-au o pensie, trebuie să aibă ajutor social, un venit încât să aibă acces la astfel de servicii. România este stat democratic și social și statul trebuie să aibă grijă, să facă centre sociale suficiente care să răspundă acestor nevoi. Dar asta nu înseamnă ca dacă ai un venit, tu să ții venitul la saltea și statul să plătească”, a mai adăugat Vasile Barbu.