Ion Călin zis „Nixon“, condamnat la închisoare cu executare după ce a ameninţat cu moartea un avocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Călin, zis Nixon, şi concubina sa, Ştefania Călin, sunt acuzaţi de cumpărare de influenţă în formă continuată şi şantaj. Incuplaţii au ameninţat cu moartea un avocat din Vâlcea.

Procurorii DNA-Serviciul Craiova au stabilit că, în cursul anului 2013, avocatul Ion Bogdan Mitrache, a cerut în două tranşe, suma de 29.000 de euro de la Ionel Călin zis „Nixon“ şi de la concubina acestuia Alina Ştefanaia Călin. Avocatul a lăsat să se înţeleagă faptul că, are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova şi că îi poate determina să nu dispună şi să nu menţină arestarea preventivă a lui Ionel Călin şi a doi fii ai săi în dosare ale Tribunalului Dolj în care aceştia erau inculpaţi şi să pronunţe hotărâri favorabile acestora.     

Avocatul Ion Bogdan Mitrache pentru a fi cât mai convingător, s-a folosit de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, magistrat judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală.
 
Ionel Călin zis „Nixon“ şi-a cerut banii înapoi
 
Ionel Călin zis „Nixon“ a fost condamnat la închisoare cu executare, iar acest lucru l-a determinat să aibă un comportament agresiv la adresa avocatului Ion Bogdan Mitrache.
 
Inculpatul l-a constrâns pe avocat să îi restituie suma totală de 37.500 euro, (constituită din suma de 29.000 euro - reprezentând banii pe care Ionel Călin şi Alina-Ştefania Călin i-au remis-o avocatului pentru cumpărarea influenţei, la care a mai adăugat dobânzi de 8.500 euro), ameninţându-l că, în caz contrar, va exercita acte de violenţă asupra sa şi a membrilor familiei ale. Ionel Călin zis „Nixon“ a ameninţat că va apela la un grup din Brăila, despre care a afirmat că „a mai băgat şi pe alţii în portbagaj”, că are cunoştinţe peste tot, că dispune de aparatură avansată de urmărire şi înregistrare pe care deja ar fi montat-o în autoturismul avocatului. Ba mai mult, a precizat că va formula plângere penală împotriva fratelui avocatului, care este magistrat la o instanţă de judecată din Craiova, în scopul discreditării acestuia din urmă.

Ionel Călin, ajutat de Alina Ştefania Călin, l-a contactat direct pe avocat şi au reuşit să obţină în mod injust, suma de 37.500 euro pretinsă. Denunţătorul a restituit o parte, după cum urmează: 2.000 euro, un autoturism Touareg evaluat la 6.500 euro (până la sfârşitul anului 2013), un teren în Drăgăşani, pentru care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (în primăvara anului 2014), evaluat la 15.000 euro, suma de 1.000 euro şi 4.000 lei (în perioada martie-aprilie 2014).
 
Avocatul l-a denunţat pe „Nixon“
 
Ion Bogdan Mitrache s-a întâlnit pe data de 9 mai cu inculpatul în parcarea unui supermarket din Craiova. Ion Călin zis „Nixon“ a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 10.000 de euro de la avovatul din cadrul Baroului Vâlcea.

Ionel Călin, zis Nixon, şi concubina sa, Ştefania Călin, au fost trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă în formă continuată şi şantaj. Avocatul Ion Bogdan Mitrache este acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Condamnaţi defintiv

Ionel Călin a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi şantaj, iar Ştefania Călin a fost condamnată la trei ani şi opt luni pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la şantaj. Avocatul Ion Bogdan Mitrache a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată. Sentinţa dată pe data de 14 decembrie de magistraţii de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie este defintivă.  
 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie