Hainele „de firmă“ vândute în târgul din Craiova erau de fapt produse contrafăcute din China. Poliţiştii le-au confiscat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul municipal din Craiova este locul unde oamenii vin să cumpere produse „de firmă“, la preţuri avantajoase. Cel puţin, asta credeau până acum. Poliţiştii au stabilit că mare parte din obiectele de îmbrăcăminte, încălţăminte, dar şi aşa-zisele băuturi fine vândute în Târg sunt, de fapt, contrafăcute şi provin din China sau Turcia. Peste 1.000 de articole, în valoare de 200.000 de lei, au fost confiscate.

Descinderile au avut loc duminică, 4 noiembrie, în Târgul Municipal Craiova. Poliţiştii de la Serviciul Economic din cadrul IPJ Dolj spun că aveau informaţii că în locaţia special amenajată pentru vânzarea produselor second hand se comercializează haine contrafăcute.

Tarabele au fost luate cu asalt, iar suspiciunile s-au dovedit a fi întemeiate. Poliţiştii au ridicat de la faţa locului bunuri în valoare de peste 200.000 de lei, dintre care 1.102 produse textile, 151 de perechi de încălţăminte şi 30 de litri de băuturi alcoolice.

S-au constatat şapte infracţiuni, dintre care şase prevăzute de Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice şi una conform Codului Fiscal.

"Poliţiştii doljeni specializaţi în investigarea criminalităţii economice, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală. Obiectivul prioritar al acţiunii l-a constituit prevenirea şi descurajarea infracţionalităţii în domeniu, precum şi identificarea, documentarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care introduc şi comercializează, în judeţul nostru, produse piratate sau contrafăcute", se arată într-un comunicat de presă.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi