EXCLUSIV Discuţii aprinse între anchetatori la reconstituirea momentului cu butoiul din curtea lui Dincă. „Nu suntem la OTV“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au avut păreri contradictorii atunci când au discutat despre modul în care ar trebui făcută reconstituirea în cazul Alexandrei Măceşanu. Cele mai aprinse discuţii ar fi fost legate de experimentul care trebuia să simuleze arderea unui corp uman în butoi.

Anchetatorii au avut lungi discuţii înainte sa înceapă reconstituirile in cazurile presupuselor crime comise de Gheorghe Dincă împotriva Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. Încă de la Bucureşti s-a stabilit refacerea traseelor şi a fost aleasă o poliţistă de la Serviciul Omoruri care să “joace” rolul Alexandrei şi care să aibă aceeaşi statura şi aproximativ aceeaşi greutate cu adolescenta ucisă.

La un moment dat, însă, unul dintre cei patru procurori din cazul Caracal a venit cu ideea ca poliţista sa fie băgată în butoi şi Dincă să le arate în amănunt cum a procedat. Ideea a fost, însă, respinsă de majoritatea colegilor anchetatori.

„Nu suntem la OTV. Nu putem face asta. Şi aşa facem un spectacol, vom vedea dacă vom putea să mai scoatem ceva de la el“, ar fi fost reacţia unuia dintre anchetatori.

“Spectacol ieftin”, comentează mai mulţi criminalişti după ce au văzut cum cum s-a desfăşurat experimentul în curtea locuinţei din Caracal a lui Gheorghe Dincă. Presupusul criminal a ieşit din casă cu un manechin şi l-a băgat în butoiul în care fuseseră puse anterior câteva lemne. Butoiul nu se afla pe pirostrii, aşa cum apare in declaraţia de la dosar a lui Dincă, şi nici sita pe care Dincă a spus că a aşezat lemnele nu era la faţa locului.

Detalii din declaraţia lui Dincă

La reconstituire, butoiul a fost aşezat pe o tablă, iar Dincă le-a arătat, de fapt, anchetatorilor cum a îmbibat o cârpă cu motorină şi a dat foc lemnelor. Iată, însă, care a fost declaratia lui Gheorghe Dincă imediat după ce a recunoscut că le-ar fi ucis pe Alexandra şi Luiza.

“Văzând că fata (Alexandra - n.r.) a murit, m-am gândit cum să scap de cadavru. Având un butoi metalic în curte, în care obişnuiam să fac focul şi ardeam diverse metale izolate, haine, lemne, m-am hotărât să ard cadavrul fetei. M-am dus în curte şi am luat nişte lemne tăiate scurt pe care le-am pus pe sita aflată pe pirostiile din butoi. Am luat-o pe fată învelită într-o husă de pat cu elastic şi am aşezat-o în butoi, în picioare, ea lăsându-se în jos şi intrând în butoi. Am băgat o cârpă îmbibată în motorină sub lemne şi le-am dat foc. Am folosit numai lemne la foc şi resturi de prin curte. Am dat foc cam la circa o oră-două după ce am constatat că fata murise. Precizez că corpul a fost întreg, nu am tăiat nimic. Am constatat că corpul fetei ardea fără să mai fie nevoie să mai introduc lemne. Am pus şi o pungă cu vaselină pe foc. Nu am aruncat niciun telefon mobil pe foc. Am găsit şi un carton de smoală pe care l-am pus pe foc. Nu am zdrobit cu nimic oasele, focul arzând până în jurul orei 2000. Nu îmi amintesc dacă am vorbit cu cineva în această perioadă de timp. În toată perioada am stat în apropierea focului, să am grijă să nu se stingă. Am intrat în casă în jurul orei 22.00 şi am aruncat mai multe haine, ca focul să ardă mocnit şi să alunge ţânţarii”, a declarat Dincă in cazul Alexandrei.

Specialiştii cred că tot ce s-a făcut până acum în cazul celor două reconstituiri “s-a făcut doar de ochii presei şi a opiniei publice”.

Criminaliştii care au mulţi ani în spate de experienţă spun că procurorii de caz nu se vor putea mândri cu ce au făcut in ultimele două zile la Caracal. “Nu cred că Dincă le-a spus altceva decât ştiau. Reconstituirile se fac altfel, se fac să fie întărite probele de la dosar, uneori suspectului chiar i se întind capcane pentru ca anchetatorii sa fie convinşi că spune adevarul. La Caracal am văzut mai mult un spectacol ieftin”, a spus unul dintre criminalişti.

Luni şi marţi, anchetatorii au făcut reconstituirea presupuselor crime comise de Gheorghe Dincă asupra Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. Dacă în cazul Alexandrei există probe certe că adolescenta a fost omorâtă, în cazul Luizei Melencu, fata răpită la mijlocul lunii aprilie şi în cazul căreia reconstituirea a fost făcută marţi, oamenii legii nu au încă nicio dovadă clară a asasinării ei. Din acest motiv, mama fetei, care a participat la reconstuirea de marţi, de la Caracal, s-a declarat din nou convinsă că fiica trăieşte. „Trebuie să-l văd, trebuie să aud ce spune. Unde mi-a dus copilul? Luiza trăieşte, nu e moartă! Să spună unde a dus-o!“, a declarat mama Luizei Melencu, printre hohote de plâns, în momentul în care l-a văzut pe Dincă, adus de anchetatori pentru reconstituirea răpirii şi presupusei asasinări a Luizei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție