Votul elevilor în administrarea şcolilor, susţinut de parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii Asociaţiei Elevilor din Constanţa susţin dreptul de a vota în conducerea şcolilor Foto S.I.

Elevii şi-ar putea recăpăta dreptul de a vota în consiliul de administraţie al şcolilor, dacă susţinerea parlamentarilor promisă la Constanţa se va concretiza şi se va extinde la nivelul majorităţii legislative.

Iniţiativa pleacă de la Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), singura organizaţie reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaţilor. Elevii au avut acest drept până în anul 2010, când odată cu noua Lege a Educaţiei, rolul lor a devenit de observator, iar din vara 2014, odată cu apariţia OUG 49/2014 privind unele măsuri în sistemul educaţional, observatorul a devenit ocazional.

Liderii de la AEC, Andrei Burghelia şi Alexandru Manda, au organizat o dezbatere publică la finele săptămânii trecute pentru ca aleşii locali să îşi spună opinia legată de proiect. Propunerea legislativă va intra în dezbatere parlamentară la începutul lunii februarie, Camera Deputaţilor fiind prima cameră sesizată, iar Senatul - cameră decizională.

Trei parlamentari de Constanţa au răspuns invitaţiei elevilor de a participa vineri, 30 ianuarie, la dezbaterea de la Prefectura Constanţa: Dănuţ Culeţu, Mihai Tararache şi Remus Cernea - venit special de la Bucureşti pentru această întâlnire. Alt parlamentar de Constanţa, senatorul Gigi Christian Chiru, şi colega sa de partid, deputata Raluca Turcan, şi-au trimis reprezentant. Fiecare dintre ei şi-a exprimat suportul pentru acordarea acestui drept elevilor. Ei au arătat că face parte din exerciţiul democraţiei ca beneficiarul unui act de educaţie să aibă un cuvânt de spus în luarea deciziilor din şcoala la care învaţă.

Dănuţ Culeţu a atras atenţia asupra responsabilităţilor care decurg din câştigarea unui drept. „Mă uit ce diferenţe sunt între generaţii, în ceea ce priveşte modalitatea de abordare. Salut mesajul vostru coerent şi clar, implicarea şi atitudinea voastră, dar drepturile presupun şi responsabilităţi, şi simţ civic. Iar Constanţa are nevoie de atitudine civică. Uitaţi-vă la oraşe precum Braşov, Cluj, Iaşi, cum arată, cât de civilizate sunt. Constanţa suferă la acest capitol, iar voi trebuie să schimbaţi această percepţie despre oraşul nostru“, a spus fostul prefect al Constanţei.

Vorbind despre marea şansă a generaţiei tinere la un viitor mai bun, Mihai Tararache a subliniat importanţa educaţiei pentru viitorul unei naţiuni. Remus Cernea şi-a declarat suportul pentru orice iniţiative venite din partea elevilor, care privesc şi alte propuneri legislative. El i-a încurajat să aibă opinii, viziuni proprii şi aspiraţii prin care să devină acei cetăţeni care sunt factorul de schimbare a societăţii româneşti.

Iar declaraţiile de susţinere au curs: de la Consiliul Local Constanţa, de la Primăria Constanţa, de la Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, de la Blocul Naţional Sindical, de la Direcţia pentru Tineret şi Sport Constanţa, de la Asociaţia Părinţilor, de la Partidul Naţional Liberal. Partidul Social Democrat, care a trimis în Legislativ cei mai mulţi parlamentari de la Constanţa, nu a putut participa, fiind convocat la reuniunea de la Sinaia.

Elevii şi-au manifestat speranţa că până la sfârşitul lunii iunie propunerea legislativă să fie adoptată de Parlamentul României. Dând propriul exemplu, Andrei Burghelia, preşedintele AEC, consideră că responsabilizarea elevilor are efecte pozitive asupra personalităţii lor, ceea ce poate duce inclusiv la creşterea performanţei. Iar responsabilizarea se poate face şi prin calităţi oficiale, şi prin acţiuni voluntare.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Consiliului Judeţean al Elevilor, organismul recunoscut oficial la nivelul structurii naţionale ca partener de consultări de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Vă mai recomandăm

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere ministrului Educaţiei să suspende Regulamentul Şcolilor

Ministerul Educaţiei, acuzat de Asociaţia Elevilor din Constanţa: „Încălcaţi legea şi faceţi economii pe spinarea elevilor“

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort