VIDEO Peste 300 sindicalişti la protestul din Portul Constanţa. Primarul Mazăre este ţinta mesajelor greviştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul APMC, pichetat de sindicaliştii din port. FOTO V.M.

Sindicaliştii s-au ţinut de cuvânt şi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva lui Mazăre şi contra preluării pachetului suplimentari de acţiuni ale portului Constanţa de către Primărie.

Angajaţi din portul Constanţa care fac parte din Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare au demarat "protestul împotriva baronilor".

Înarmaţi cu bannere, butoaie metalice şi vuvuzele, oamenii transmit mesaje cu aluzie la primarul Radu Mazăre.

Pe bannere se poate citi: "Portul Constanţa Independent faţă de Republica Baronilor locali", "Portul Constanţa - Obiectiv strategic naţional, nu Sambadrom local", "Portul Constanţa rămâne la patria mamă", "Parfumul de trandafiri e la fel de amar ca sucul de portocale". Pe altul (foto mai jos) este arătat cum s-a dublat gigacaloria în anii în care Consiliul Local Constanţa a încasat dividende de la Port, fără nicio investiţie care să greveze asupra bugetului local.

Mircea Burlacu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare spune că nu au decât o singură revendicare: "Portul Constanţa să rămână la Ministerul Transporturilor. Cu alte cuvinte, statul român să-şi păstreze calitatea de acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Constanţa. Ne vom duce să discutăm cu primarul Mazăre, chiar dacă nu există negociere. Nu e vorba de un transfer de acţiuni de la stat la stat, ci de la stat la Primăria Constanţa.

Protestele sunt declarate până miercuri. Lăsăm să se deruleze procesul electoral care are loc pe 25 mai. În cazul în care nu avem o poziţie oficială din partea Guvernului sau a Primăriei Constanţa vom continua acţiunile de protest şi nu excludem o acţiune amplă de protest în faţa Primăriei Constanţa." 

Nici patronii din port nu au stat deoparte. Printr-un comunicat de presa ei anunţau solidaritatea cu sindicaliştii care au ieşit în stradă. 

"Organizaţia Patronală “OPERATORUL PORTUAR” Constanţa îşi exprimă solidaritatea cu Federaţia Naţionala a Sindicatelor Portuare. Mai mult, membrii patronatului, vor suspenda conform legislaţiei în vigoare, activitatea, pentru a se alătura propriu-zis protestelor, până la rezolvarea imediată a solicitărilor. Lipsa de răspuns a Guvernului României poate duce în această situaţie până la blocarea efectivă a Portului Constanţa."

Protestul s-a încheiat la ora 8:45. Greviştii spun că au fost chemaţi la o discuţie cu primarul Radu Mazăre, luni la ora 12.00 la Prefectura Constanţa.

Printr-o hotărâre de Guvern pusă în discuţie la ultima şedinţă a Executivului dinaintea minivacanţei de 1 Mai, Cabinetul Ponta se pregătea să onoreze promisiunea din campania electorală din 2012. Ministerul Transporturilor urma să cedeze 13% din acţiuni către Consiliul Local Constanţa, iar alte 14% ar fi fost listate la Bursă. În acest fel, Ministerul Transporturilor (deci statul român) ar rămâne acţionar minoritar în port cu 33%, pe picior de egalitate cu Consiliul Local Constanţa.

Protest în Portul Constanţa împotriva lui Radu Mazăre

Vă mai recomandăm

VIDEO Război total pe Portul Constanţa. Mazăre, acuzat că a falimentat oraşul

De ce este ilegal transferul Portului Constanţa către administraţia Mazăre

Operatorii portuari dezmint că au fost chemaţi de Mazăre la discuţii: „Este o manipulare“

Mazăre încearcă să liniştească spiritele din Portul Constanţa: „Suntem pe aceeaşi baricadă“

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare