VIDEO FOTO Vizita lui Ponta la moaşte. A stat la un sfert de slujbă şi jumătate de coadă, iar jandarmii au mărit pasul enoriaşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slujba de la peştera Sfântului Andrei a fost una a vedetelor. Prim ministrul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au defilat prin faţa mulţimii adunate încă de noaptea trecută. Ponta a venit la două ore şi jumătate de la începerea slujbei, dar gestul său a fost apreciat de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Ceremonia de la peştera Sfântului Andrei a început încă de la ora 9.00. Mii de credincioşi creştini ortodocşi au rămas acolo peste noapte. Au îndurat gerul de afară şi umezeala din pădurea apropiată numai pentru a se închina moaştelor şi a atinge pereţii peşterii în care şi-a trăit viaţa Apostolul mântuitorului.

Sărbătoarea de la Constanţa a fost una atipică. Premierul Victor Ponta nu a anunţat o vizită oficială la Betleemul românesc şi până în ultima clipă toată lumea credea că este doar un zvon neconfirmat. După ora 11.30 însă, zona din faţa bisericii a început să forfotească. Victor Ponta şi-a făcut apariţia îmbrăcat într-un palton subţire şi a tăiat mulţimea până în tribuna oficială. 

Premierul a fost tot timpul însoţit de preşedintele consiliului judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi de vicepremierul Gabriel Oprea. Sfârşitul slujbei l-a ascultat pe sărite pentru că a fost atent mai mult la ceea ce aveai să-i spună Nicuşor Constantinescu, iar după aceea a evitat să discute cu reprezentanţii mass-media.

Atunci când ceremonia a luat sfârşit, premierul, vicepremierul şi preşedintele CJ Constanţa au tăiat coada de enoriaşi în două şi s-au aşezat la rând la moaşte. Brusc, credincioşii au început să fie mânaţi mai repede de către jandarmi. O coadă care în mod normal ar fi ajuns într-o oră la moaşte, a parcurs distanţa în doar 14 minute. Ponta a intrat şi în peştera Sfântului Andrei. SPP-ul i-a făcut apoi loc spre zona de lumânări. A aprins una la "Vii" şi una pentru "Morţi" şi a acceptat să facă o scurtă declaraţie. 

"Vreau să le urez «La mulţi ani!» tuturor celor care îşi serbează ziua de nume. Mă bucur foarte mult că înainte de Ziua Naţională este ziua patronului religios al României, Sfântul Andrei, şi că îmi doresc, în aceste zile, aşa cum vremea e foarte frumoasă, să fim cu toţii mai liniştiţi şi să facem lucruri bune" a declarat Victor Ponta.

Întrebat fiind de ce a stat la coadă, Ponta a replicat "Pentru că nici aici, nici la alte evenimente religioase, cum e Sfânta Parascheva, nu m-am dus niciodată în faţă şi ar fi un semn de lipsă de respect pentru cei care stau la coadă. După cum aţi văzut, nu mi-a căzut rangul, ca să zic aşa. Dacă timpul îmi permite stau la coadă, dacă nu, nu mă duc în faţă".

Sâmbătă Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie, ocrotitorul României. Slujba de lângă peşteră a fost oficiată de un sobor de preoţi din ţară şi străinătate. 

În anii '30 teologul Ioan Dinu a amenajat peştera unde a trăit Sfântul Andrei. Locul a fost sfinţit de PS Chesarie Păunescu, episcopul Constanţei în iulie 1944. Lăcaşul a fost defiinţat în perioada comunistă, dar a fost reactivat în 1990, atunci când a devenit schit şi mai apoi mănăstire de călugări.  

Victor Ponta la Slujba de Sfântul Andrei de la Constanţa

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie