VIDEO Bijuterii în valoare de peste 5,5 milioane de euro, furate din insulele Canare. Români arestaţi în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Mai mulţi cetăţeni români au fost reţinuţi pentru comiterea unor furturi în insulele Canare. Prejudiciul, spun autorităţile, ar depăşi 5,5 milioane de euro.

„Poliţiştii de investigaţii criminale ai Poliţiei Române, în colaborare cu Guardia Civil din Spania, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare itinerantă de criminalitate organizată constituită din cetăţeni români, care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5.500.000 de euro prin  furturi din magazine de bijuterii de lux situate în insulele Canare”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Cetăţenii români vizaţi de anchetă ar fi membri ai unei grupări itinerante de criminalitate  organizată şi sunt bănuiţi că ar fi comis, în noaptea de 16 spre 17 iunie 2018, un furt dintr-un magazin de bijuterii de lux amplasat pe insula Lanzarote.

Cei în cauză ar fi sustras bijuterii din aur (multe dintre ele cu diamante) şi ceasuri scumpe, prejudiciul fiind de 4.600.000 de euro.

„Persoanele bănuite ar fi pătruns în magazin prin acoperiş, după ce în prealabil l-ar fi rupt, iar în interior ar fi evitat timp îndelungat senzorii sistemului de alarmă. La scurt timp de la comiterea faptei, patru dintre membrii grupării  au fost identificaţi în Regatul Spaniei, fiind recuperată şi o mică parte a prejudiciului”, spun poliţiştii constănţeni.

Autorităţile spaniole au transmis către autorităţile judiciare române competente (D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanţa) o cerere de comisie rogatorie internaţională prin care au solicitat sprijinul în vederea identificării celorlalţi autori ai faptei şi recuperării bunurilor sustrase.

Poliţiştii de investigaţii criminale români delegaţi pentru desfăşurarea activităţilor de cercetare penală au identificat 6 locaţii folosite de persoanele bănuite (6 cetăţeni români domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa) pentru depozitarea bunurilor sustrase şi au documentat activitatea a alţi doi participanţi la comiterea furtului din magazinul de bijuterii de pe teritoriul spaniol.

La data de 5 august 2018, poliţiştii au efectuat 6 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Constanţa, în urma cărora au fost descoperite mai multe ceasuri şi bijuterii dintre cele furate din insula Lanzarote - Regatul Spaniei.

De asemenea, au fost ridicate şi alte bijuterii  şi ceasuri de lux, care au fost identificate de poliţiştii spanioli ca fiind furate din alte magazine de lux amplasate în insulele Canare, comise în perioada 2017-2018, în momentul de faţă stabilindu-se în Regatul Spaniei că aceeaşi grupare ar fi comis şi aceste furturi.

Prejudiciul acestor două din urmă fapte stabilite în sarcina cetăţenilor români este de aproximativ 1.000.000 de euro, astfel că prejudiciul total cauzat de grupare în insule este de 5.600.000 de euro.

Tot la percheziţiile efectuate în Constanţa au fost identificate şi alte bunuri susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni pe teritoriul unor state europene, cercetările fiind continuate.

Ultimele două persoane bănuite de implicare în furturi au fost arestate pe raza judeţului Constanţa ulterior percheziţiilor (ultima în data de 15 august 2018) în baza unor mandate europene de arestare, urmând a fi predate către autorităţile spaniole. La momentul depistării, au mai fost descoperite asupra lor şi în alte locaţii, alte bijuterii din aur şi ceasuri de lux care fac obiectul celor trei furturi comise în insulele spaniole.

La activităţile desfăşurate pe teritoriul României au participat şi specialişti criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa - Serviciul Criminalistic şi structuri de intervenţie ale Poliţiei Române.

De asemenea, au mai participat şi doi poliţişti de caz din cadrul Guardia Civil - Regatul Spaniei şi ataşatul de afaceri interne spaniol acreditat pe lângă Ambasada Spaniei la Bucureşti.

Pe aceeaşi temă:

Motociclist omorât într-un accident produs de un şofer băut

Cât te costă un apel fals la 112. Un tânăr a sunat să „sesizeze” că cineva a fost împuşcat în Mamaia


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice