UPDATE Constănţenii au ieşit în stradă şi duminică. Oamenii au adus o coroană funerară şi o cruce pe care scrie „PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se anunţă marş de protest pe bulevardele oraşului Constanţa şi duminică seara. Constănţenii nu sunt mulţumiţi de anunţul făcut de Sorin Grindeanu de abrogare a ordonanţei care a inflamat spaţiul public.

UPDATE ORA 22.30. La întoarcerea la Prefectură, cei peste 9.000 de constănţeni au cântat într-un singur glas cântece patriotice cum ar fi „Treceţi batalioane române Carpaţii“, dar şi Imnul României, muzica răsunând din boxe. 

UPDATE ORA 22.00 Mulţimea se îndreaptă spre Prefectură. Pe drum, au scandat lozinci anti PSD, dar au cântat şi Imnul României şi, atunci când au trecut pe lângă Restaurantul Beirut unde au murit trei tinere într-un incendiu, au scandat „Beirut! Beirut!“

UPDATE ORA 20.45 Protestatarii au ajuns la sediul PSD, care este păzit de forţele de ordine. NUmai că oamenii nu sunt violenţi, ci vor doar să se facă auziţi. Ei scandează împotriva celor care i-au păcălit. Numărul constănţenilor aflaţi în stradă a ajuns la 7.000.

UPDATE ORA 20.00 Numărul protestatarilor a ajuns la 4.000. Ei cer demisia primului ministru Sorin Grindeanu şi a ministrului Justiţiei Florin Iordache. 

Manifestanţii au şi pancarte pe care se poate citi: "O nouă revoluţie un loc de evoluţie", "Ne minţiţi şi ne furaţi de 27 de ani",  "Mai am un singur dor, Dragnea scriitor", "Dragnea nu uita, puşcăria-i casa ta".

UPDATE ORA 19.00 Peste 400 de persoane au ieşit în stradă la această oră. Se scandează "Hoţii". Protestatarii au adus coroane funerare şi cruci pentru pomenirea poporului român.

Protestatarii au adus o cruce pe care scrie PSD şi o coroană funerară pe care este inscripţionat mesajul: „Din tot sufletul. Poporul român“.

De pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa, ei au plecat n marş pe străzile Constanţei. O oprire se va face, şi astă-seară, la sediul PSD din zona Trocadero. Pe parcurs, mii de oameni li se alătură. 

FOTO Andrei Rizescu 

Sâmbătă seara, peste 13.000 de constănţeni au mărşăluit pe străzile Constanţei strigând sloganuri împotriva Guvernului PSD.

În timp ce români din toată ţara erau pe străzi, Sorin Grindeanu a anunţat că nu vrea să dezbine România. „Am auzit foarte multe opinii, am auzit vocea străzii. Vin să vă spun decizia mea ca prim ministru. Nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România. Prin tot ceea ce se întâmplă, România pare ruptă în bucăţi. În acelaşi timp, tot ceea ce înseamnă deciziile Curţii Constituţionale care nu au fost puse în practică trebuie puse în cadrul legal. Sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii României.

S-a creat un clivaj în societate. Am luat câteva decizii. Mâine, vom face o şedinţă de Guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. Folosesc termenul abrogare pentru că e cel folosit de Administraţia Prezidenţială când mi-a cerut să o abrogăm. Vom găsi calea legală, abrogare, prorogare, ca să nu intre în vigoare acea ordonanţă. De asemenea, e nevoie de a avea o concordanţă cu deciziile CCR.

O să demarez o consultare, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am, în cel mai scurt timp să trimitem în Parlament un proiect de lege care să aplice deciziile CCR. Ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele. Doresc a pune în practică programul de guvernare pentru care PSD a fost votat“, a declarat Sorin Grindeanu vineri seara. 

Citeşte şi:

PSD anunţă că va face un miting săptămâna viitoare. Reacţia PNL

VIDEO PSD: „Nu retragem ordonanţele. Nu facem nici un pas înapoi“. Liviu Dragnea: Iohannis este autorul moral al violenţelor de aseară

Adjuncţii lui Florin Iordache, retraşi de la Justiţie de CSM. Ministrul a participat la şedinţă. Procurorul general atacă Ordonanţa în instanţă. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți