Unul dintre ei va fi rectorul Universităţii Ovidius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Ovidius din Constanţa, cea mai mare instituţie de învăţământ superior din sud-estul ţării

Universitatea Ovidius din Constanţa, cea mai mare instituţie de învăţământ superior din sud-estul României, trece luni, 12 mai, prin cel mai important proces pentru viitorul său: alegerea rectorului.

Cei trei candidaţi sunt reputaţi profesori universitari doctori: sociologul Ana Rodica Stăiculescu şi medicii Doina Catrinoiu şi Sorin Rugină.

Alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii Ovidius din Constanţa se vor desfăşura în data de 12 mai 2014, la Cantina UOC din Bulevardul Mamaia nr. 124, între orele 8.00 şi 20.00.

Scrutinul este validat dacă participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele de votare.

Date despre candidaţi, CV-uri, strategie, program managerial şi realizările lor sunt publicate pe site-ul Universităţii Ovidius.

Doina Catrinoiu, Ana Rodica Stăiculescu şi Sorin Rugină, candidaţii la rectoratul Universităţii Ovidius

După scandalul imens care a pătat grav imaginea universităţii, prin arestarea fostului rector Dănuţ Tiberius Epure, care negocia la el în birou şpaga pentru admitere, Universitatea Ovidius trebuie să-şi recupereze prestigiul.

Prin efortul comunităţii universitare, prin succesele echipelor profesori-studenţi şi printr-o politică managerială care să fie bazată doar pe principii academice şi de performanţă, universitatea de la Constanţa poate depăşi criza actuală.  

Vă mai recomandăm

Candidaturi depuse pentru rectoratul Universităţii Ovidius: Doina Catrinoiu, Ana Rodica Stăiculescu şi Sorin Rugină

Profesorul universitar doctor Sorin Rugină candidează la funcţia de rector al Universităţii Ovidius din Constanţa

Fostul rector Dănuţ Epure a primit arest la domiciliu. El a revenit în Constanţa chiar în ziua în care s-a dat startul cursei pentru conducerea Universităţii Ovidius

Dănuţ Epure, rectorul prins cu şpagă, rămâne în cătuşe

Cum se negocia şpaga în biroul rectorului Dănuţ Epure de la Universitatea Ovidius

EXCLUSIV Profesorul Mihai Gîrţu: „Universitatea Ovidius este prizoniera unui grup de interese. Declinul continuă. Soluţia nu trebuie aşteptată din afara universităţii“

Universitarii au decis. Rectorul Universităţii Ovidius va fi ales tot prin vot secret

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine