Cum se negocia şpaga în biroul rectorului Dănuţ Epure de la Universitatea Ovidius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Tiberius Epure, în biroul de la Universitatea Ovidius FOTO Facebook Dănuţ Epure
Dănuţ Tiberius Epure, în biroul de la Universitatea Ovidius FOTO Facebook Dănuţ Epure

Arestat şi demis între timp, rectorul Dănuţ Tiberius Epure furniza subiectele şi rezolvările pentru admiterea la „fără taxă“ la Farmacie, în schimbul a 4.000-5.000 de euro. Prorectorul Gabriela Stanciu avea tarif mai mic: 1.500 euro pentru un loc cu taxă.

Şpăgarii de la conducerea Universităţii Ovidius din Constanţa sunt judecaţi vineri, 18 octombrie, de Tribunalul Ilfov. Rectorul Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul Gabriela Stanciu (demişi între timp) vor apărea în faţa instanţei pentru luare de mită, împreună cu complicii lor Stere Tala (intermediar) şi Lucica Toader (părinte de candidat). Epure este judecat în stare de arest, ceilalţi - în libertate.

Cel care a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie reţeaua coordonată de rectorul Epure este fostul decan al Facultăţii de Farmacie, Gheorghe Ţarălungă. Profesorul universitar s-a prezentat la DNA cu mijloace de probă ce arătau care este circuitul şpăgii la Universitatea Ovidius.

Într-o înregistrare audio realizată cu telefonul mobil al medicului Gabriela Lilios, cadru universitar la Farmacie, părinţi şi studenţi povesteau câtă mită au dat ca să obţină rezultate bune la diferite examene.

Procurorii DNA au demarat filarea. S-au format două echipe de investigatori sub acoperire, care au primit identităţi false şi au intrat pe firul şpăgii.

Fiecare echipă a avut abordarea sa: una urma să-l contacteze pe intermediarul Stere Tala, cealaltă – direct pe rectorul Epure. Ambele echipe au intrat în scenă la 27 iunie 2013. Întâlnirile au fost documentate de DNA prin înregistrări video şi audio.

Într-o benzinărie de pe centura Bucureştiului, aproape de Autostrada Soarelui, „mătuşa Florentina Popescu“ a luat legătura cu taximetristul Stere Tala, omul de încredere al rectorului pentru racolarea de cotizanţi. Femeia, care este ofiţer DNA, a obţinut intrarea la rector pentru a discuta admiterea la Farmacie a „nepoatei Elena-Ioana Mihăiţă“, alt ofiţer sub acoperire. Tala a intermediat bucuros tranzacţia. Preţul cerut de rector pentru un loc de student la „fără taxă“ a fost de 4.000 euro.

Afacerea s-a perfectat chiar în biroul rectorului, la 13 iulie 2013. Tala a fost pus să ţină „de şase“ la uşa rectorului, în interiorul încăperii. Rectorul i-a spus în şoaptă mătuşii unde să pună banii, în buzunarul unui sacou aşezat pe umeraş într-un cuier. Femeia a numărat banii, i-a arătat şi i-a băgat în locul indicat. Epure a listat apoi subiectele, cu răspunsuri cu tot, pe care le-a dat mătuşii şi nepoatei pentru examenul de admitere de peste două săptămâni. „Fata are de memorat doar literele aferente răspunsurilor corecte“, le-a liniştit, tot în şoaptă, rectorul Epure. El s-a asigurat că afacerea nu va da greş, întâlnindu-se încă o dată cu mătuşa candidatei şi specificându-i ce anume să memoreze de pe foile date.

Dănuţ Tiberius Epure

În acelaşi timp, rectorul era abordat direct de o altă echipă de investigatori sub acoperire. Prezentându-se ca prosper om de afaceri, „Constantin Apostol“ l-a contactat pe Epure pentru reuşita la Farmacie a „fiicei Laura Apostol, care este slab pregătită“. Rectorul l-a refuzat în primă instanţă, spunându-i că nu poate să-l ajute, întrucât nu-l cunoaşte, iar în biroul său sunt montate sisteme de monitorizare. Discuţiile au rămas totuşi deschise, rectorul invitându-l pe afacerist să revină la birou peste două săptămâni.

La 11 iulie 2013, „tatăl“ s-a prezentat pentru reluarea discuţiilor. Precaut, rectorul s-a ridicat de pe scaun şi l-a percheziţionat pe deasupra hainelor pe ofiţerul sub acoperire. N-a găsit nimic, deşi acesta avea la el un dispozitiv de înregistrare ambientală. Epure s-a mai liniştit, aşa că l-a invitat pe „omul de afaceri“ să revină cu fiica sa pentru înscrierea la Farmacie.

A treia întâlnire s-a desfăşurat comic: cu rectorul care vorbea tare despre importanţa studiului pentru admiterea la facultate, în timp ce făcea semne în şoaptă şi scria pe bileţele negociind suma. La un moment dat, l-a întrebat direct pe „părinte“ cât este dispus să dea şpagă şi l-a pus să scrie suma pe o hârtie. Investigatorul a scris „4000-5000 euro“, iar rectorul a indicat suma mai mare. A fost stabilită o nouă întrevedere pentru a doua zi, dar când „Apostol“ a revenit, Epure a refuzat să mai încheie afacerea. „Dosarul nu este în regulă“, a motivat el.

Datele strânse de investigatori s-au adăugat celor deja existente la dosarul premergător de urmărire. În vara 2012, alte două mămici de candidate negociaseră admiterea la Farmacie, unde decanul Rodica Sîrbu este responsabil de conceperea, securitatea şi confidenţialitatea subiectelor de admitere.

Tot prin Stere Tala, Nicoleta Popa dăduse şpagă 1.000 euro rectorului Epure şi obţinuse pentru fiica sa, care picase admiterea, un loc la „cont propriu valutar“ destinat cetăţenilor străini. Aici trebuia să plătească 4.000 euro anual taxa de studii, dar rectorul îi promisese că după un an o transferă pe un loc cu taxă destinat românilor. În 2012, la Facultatea de Farmacie de la Universitatea Ovidius, primii 6 clasaţi pe cele 129 locuri dedicate străinilor erau români, iar candidata Nastasia-Bianca Popa era pe locul numărul 5.

Tot în 2012, Lucica Toader negociase cu prorectorul Gabriela Stanciu admiterea fiicei sale pe un loc cu taxă, contra sumei de 1.500 euro. Femeia primise de la profesoara universitară subiectele şi rezolvările de la Farmacie.  

Vă mai recomandăm

Universitatea Ovidius, în zbateri şi dezbateri. Încep deliberările publice pentru alegerea rectorului

Referendum la Universitatea Ovidius. Tema: alegerea rectorului

Dănuţ Epure, dat afară. Decizia privind rectorul şpăgar a fost luată de Senatul Universităţii

Rectorul Dănuţ Epure, prorectorul Gabriela Stanciu şi complicii lor la şpagă, trimişi în judecată de DNA

Rectorul Epure rămâne în arest. Senatul Universităţii Ovidius, care l-a demis, aşteaptă semnal de la Ministerul Educaţiei pentru continuarea procedurii

Senatul Universităţii Ovidius a votat. Rectorul arestat Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul urmărit penal Gabriela Stanciu sunt demişi

Demiterea rectorului arestat Epure va fi discutată miercuri de Senatul Universităţii Ovidius. Temeiul: uriaşul prejudiciu de imagine adus instituţiei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite