Video Țestoasă dobrogeană, specie de interes comunitar, eliberată de Garda de Mediu. Era scoasă la vânzare pe internet VIDEO

0
Publicat:

Comisarii Gărzii de Mediu Constanța au anunțat că au fost sesizați cu privire la faptul că un locuitor din județul Constanța deține ilegal o țestoasă dobrogeană pe care ar fi scos-o la vânzare pe rețelele sociale.

„O broască țestoasă dobrogeană, deținută ilegal de o persoană fizică din comuna Oltina a fost eliberată astăzi din captivitate și redată în mediul său natural”, spune Steluța Popescu, șefa Gărzii de Mediu Constanța.

Comisarii de mediu, împreună cu polițiști și inspectori din cadrul DSVSA Constanța au efectuat verificări în satul Răzoarele, comuna Oltina, în urma unei reclamații făcute de o asociație pentru protecția animalelor.

„Pentru identificarea speciei, s-a colaborat cu Universitatea Ovidius Constanța- Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole. Specialistul universității a confirmat că exemplarul face parte din specia Testudo Greaca (broască țestoasă dobrogeană) și este specie de interes comunitar, inclusă în Anexa 4 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, fiind interzisă deținerea acesteia”, mai spune Garda de Mediu.

Conform legii, deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, constituie infracțiune.

Persoana vizată de control susține că a găsit broasca țestoasă într-un sat din apropiere, i s-a făcut milă de ea și a luat-o pentru a o îngriji. În schimb, asociația care a sesizat autoritățile arată că broasca era scoasă la vânzare pe Facebook, așa au aflat și ei despre acest caz.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională