Stelian Ion: „Important e să mai tăiem din beculeţele de sărbători pentru că până la beculeţe avem de făcut curăţenie în oraş“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stelian Ion USR PLUS Sursa Facebook Stelian Ion pentru Constanţa

Stelian Ion (USR)  a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii Alianţei USR-PLUS au avut prima întâlnire cu PNL pentru a forma o majoritate în Consiliul Local Municipal Constanţa.

El a explicat care sunt, din punctul său de vedere, punctele nevralgice: „Am pus accentul, spre exemplu, pe nevoia de a face ceva la Direcţia de Dezvoltare şi Fonduri Europene. Acolo au fost probleme, nu s-au atras fonduri europene şi este o mare responsabilitate ratată de Primăria Constanţa.

Pe partea de Urbanism, arhitectul şef a ratat obiectivul şi trebuie să ţinem cont de lucrul ăsta. De asemenea, ne lipseşte o Direcţie de Cultură în Primăria Constanţa, în schimb avem o Direcţie de Evenimente cu care va trebui să vedem ce facem şi ştim ce facem. Vom anunţa ulterior”, a precizat Stelian Ion. 

Întrebat ce se va întâmpla cu proiectele începute, el a spus că vor fi evaluate. „Vă dau un exemplu. Proiectul referitor la construirea acelei săli polivalente. Nu am discutat cu colegii din PNL lucrul ăsta, vă spun punctul nostru de vedere, ar trebui modificat acel proiect pentru că o sală de 5.000 de locuri este total inadecvată. Este mult prea puţin, o facem degeaba, sunt bani aruncaţi pe fereastră”, a menţionat deputatul USR. 

Stelian Ion a anunţat că ar vrea ca noua administraţie locală constănţeană să mai “taie” din beculeţele de sărbători. „Important e să mai tăiem din beculeţele de sărbători pentru că până la beculeţe avem de făcut curăţenie în oraş. Vreau să marcăm momentul, vreau să fie un moment de sărbătoare pentru toţi, dar nu neapărat în beculeţe constă această sărbătoare.

Mi s-a părut inadecvat de fiecare dată când am cheltuit, la fel ca la Bucureşti, pentru că domnul Făgădău şi-a ales modelul Gabrielei Firea şi a avut şi soarta Gabrielei Firea. Este foarte important să nu cheltuim milioane de euro pe astfel de beculeţe câtă vreme sunt maldăre de gunoaie în tot oraşul. Punem beculeţe peste gunoaie, nu e tocmai nimerit”, a explicat Stelian Ion.

Pe aceeaşi temă: 

Cum a ajuns Constanţa un banal oraş de  provincie: „Peisajul stradal este groaznic, cu aspect de bazar, iar nordul staţiunii Mamaia arată ca un ghetou“

Promisiunea noului primar al Constanţei, Vergil Chiţac: „Voi face tot ce ţine de mine pentru a readuce acest oraş acolo unde îi este locul“ 

Rezultate alegeri locale 2020. PNL câştigă Constanţa, după 20 ani de PSD. USR PLUS îl urmează la mică distanţă

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate