Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde şapte pacienţi au murit într-un incendiu, rămâne închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Călin Gavrilaş

Spitalul de Boli Infecţioase a fost închis în octombrie 2021, după ce o un incendiu a distrus Secţia ATI. Şapte pacienţi au murit. De atunci, administraţia locală a înaintat două termene pentru redeschiderea unităţii medicale, însă nici cel de-al doilea nu va fi respectat.

Medicul Claudea Cambrea, managerul instituţiei, a declarat pentru „Adevărul” că „din păcate, nu se deschide Spitalul de Boli Infecţioase pe 1 martie”.

Ea a precizat că proiectul electric este gata, depus de câteva zile la ISU Dobrogea pentru avizare, dar sunt o serie de materiale care vin pe comenzi speciale, fiind specifice spitalelor, şi durează două săptămâni până sosesc. „Şi nici nu sunt pe stoc”, adaugă managerul. 

Pe 11 ianuarie 2022, odată cu vizita ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, la Constanţa, primarul oraşului anunţa că unitatea medicală se va putea deschide pe 28 februarie. Primarul a recunoscut că primul termen anunţat pentru redeschiderea parţială - 15 decembrie 2021 - a fost nerealist şi a înaintat un nou termen pentru redeschiderea unei zone cu 50 de paturi. „A fost nivelul meu de ambiţie data de 15 decembrie. Din păcate, îmi asum acest lucru, nu a putut fi respectat acest termen din motive obiective. 28 februarie este o prognoză optimistă”, a spus Vergil Chiţac, pe 11 ianuarie.

Ministrul Sănătăţii a insistat (în cadrul acelei vizite) pe tema menţinerii echipei de medici specialişti de la acest spital. „Am înţeles un lucru care este mai important decât momentul acesta al pandemiei: trebuie să ştim să ne păstrăm specialiştii în sănătate. O echipă competentă, rodată să lucreze împreună, este în pericol, în momentul de faţă, să se dezintegreze. Acest lucru a fost subliniat de reprezentanţii sindicatelor”, a adaugat Alexandru Rafila. 

Ministrul a explicat faptul că dispersarea personalului medical din acest spital reprezintă un pericol pe termen mediu şi lung. Aceşti oameni trebuie să aibă un spital în care să lucreze, arată ministrul, să trateze pacienţii, iar problema legată de patologia infecţioasă este dincolo de pandemia COVID-19.

La 1 octombrie 2021, un incendiu izbucnit în Secţia ATI a Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a curmat vieţile a şapte femei internate cu COVID-19. 

Primăria Constanţa, deţinătoarea unităţii medicale, transmite că spitalul nu avea aviz emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi nici Autorizaţie de Securitate la Incendiu. În consecinţă activitatea lui a fost oprită până când cladirea va respecta regulile impuse de legislaţia cu privire la protecţia împotriva incendiilor.

Vă recomandăm şi: 

Ministrul Rafila, după vizita la Spitalul din Constanţa: „Echipa de medici specialişti este în pericol să se dezintegreze!”

Ministrul Sănătăţii, în vizită la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. De ce nu s-a redeschis unitatea după incendiul care a curmat şapte vieţi

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi