„Sfânta închisorilor“, după 14 ani în temniţele comuniste: „În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate“

Aspazia Oţel Petrescu, cea supranumită „Sfânta închisorilor“, după ce a petrecut 14 ani în temniţele comuniste, a povestit într-un interviu cum a petrecut primul Paşte după venirea la putere a comuniştilor.

Unul dintre simbolurile rezistenţei anticomuniste s-a născut în Bucovina de Nord, astăzi teritoriu din afara graniţelor României. Într-un interviu acordat marturisitorii.ro, Aspazia Oţel Petrescu îşi amintea cum dorinţa bunicului i-a determinat pe părinţi să plece în Basarabia. „Când am împlinit eu patru-cinci ani, nu aveam mai mult, bunicul meu patern a venit să-l ia pe tata, învăţător în comuna lor. Se făcuseră două posturi de învăţător şi învăţătoare şi bunicul a spus că-i cazul ca fiul lui mai mare să vină să înveţe copiii satului. Şi în felul acesta i-a şi convins pe părinţii mei care începuseră să se gospodărească în Bucovina“.

Amintirile ei despre Paşte sunt triste. „La noi, bucovinenii şi basarabenii, anticomunismul este mai timpuriu decât a fost în ţara-mamă. „ În Paştele lui 1928, aveam eu vreo cinci ani, ajunsese revoluţia până la malurile Nistrului. În zi de Paşte huruiau tractoarele. Arau ostentativ în colectivele proaspăt înfiinţate, iar nişte revoluţionari se căzneau să arunce Crucea şi clopotele de pe Biserică în Nistru. Era un aspect de Apocalipsă. Când i-am văzut, căci se vedea foarte bine, Nistrul era destul de îngust, aveau cartuşierele încrucişate pe piept, purtau căciuli ruseşti pe cap, mie mi-au făcut impresia că sunt draci, cu coarne“.

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut la 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi. 

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. 

Între 1946-1948, a fost dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician istoric Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce - organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceului ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, povestea ea. În scurt timp, a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu patru ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte Aspazia Oţel. 

Un alt episod greu din lagăr este când a stat la izolator pentru că nu a vrut să trădeze. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, a povestit ea pentru Adevărul.

După 14 ani de chinuri în temniţe, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afară era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea «libertate» decât cu închisoarea“, mărturisea femeia. 

În 1958 se stabileşte cu mama în oraşul Roman, tatăl fiind decedat. Cu foarte multă dificultate reuşeşte să se angazeje pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul - inginer, iar fiica - medic).

După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor sfintelor din temniţele comuniste.