Șeful Salvamarilor, despre tânăra găsită moartă la Mamaia Nord: „Este ceva cu care nu ne-am mai confruntat”

0
Publicat:

Tânără cu vârsta de aproximativ 25 de ani a fost găsită moartă joi pe o plajă din Mamaia Nord în zona Diplomatic.

Locul unde a fost găsită tânăra

O tânără a fost găsită joi dimineață pe o plajă din Mamaia Nord, fără suflare, de câțiva turiști aflați la plimbare.

Șeful salvamarilor din Mamaia Nord, Gabriel Culea, spune că în zonă steagul roșu era arborat de 3 zile.  Acesta a precizat că marea este foarte agitată, este foarte greu să intri la îmbăiere

„Este ceva cu care nu ne-am mai confruntat până acum. A fost găsită la mal, o persoană care nu era echipată de îmbăiere, noi avem steagul roșu de 3 zile arborat. Nu am găsit nici haine pe plajă, nu avem prea multe detalii. Este posibil să fie de azi-noapte. De dimineață băieții nu au văzut absolut nimic. Nu a strigat nimeni după ajutor, este puțin dubios. Se face o cercetare la fața locului. Nu a venit nimeni la noi să ne spună ceva, sau să ne semnaleze dispariția. Nu am găsit haine pe plajă, omul când vine la mare își pune o haină pe plajă, un prosop, are ceva la el. Sunt șanse mari să se fi întâmplat peste noapte sau la primele ore ale dimineții. Colegii noștri au fost anunțați de o doamnă care a văzut trupul care plutea. Este pentru prima dată când avem un caz de acest fel”, a declarat Culea pentru replicaonline.ro.

Șeful salvamarilor a mai spus că este posibil să fie adusă de curenți din altă parte și se caută indicii în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește