Scafandrii au găsit corpul bărbatului care s-a înecat sâmbătă în lacul Tarniţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Scafandrii au reuşit, duminică, să scoată la suprafaţă corpul bărbatului care s-a înecat sâmbătă în lacul Tarniţa din judeţul Cluj.

Lacul Tarniţa FOTO wikimedia.org
Lacul Tarniţa FOTO wikimedia.org

Unul dintre cele mai performante detectoare din lume şi o dronă subacvatică, au fost folosite, duminică, pentru recuperarea unei persoane înecate sâmbătă în Lacul Tarniţa din judeţul Cluj, informează Dispeceratul Naţional Salvamont.

„Acţiune în derulare a salvatorilor acvatici şi subacvatici din cadrul Serviciilor Salvamont-Salvaspeo Cluj şi Gorj pentru recuperarea unei persoane înecate ieri în lacul Tarniţa. După ce căutările de ieri cu scafandri nu au dat rezultate, astăzi se va folosi pentru căutare unul dintre cele mai performante detectoare din lume, precum şi o dronă subacvatică, echipamente de ultima generaţie şi de mare performanţă, aflate în dotarea Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj”, se arată într-un mesaj postat, duminică, pe pagina de Facebook a Dispeceratului.

Tehnologiile implementate de Salvamont Romania, împreună cu partenerul de tehnologie Vodafone Romania şi cu sprijinul UAT - Consiliul Judeţean Gorj, sunt folosite pentru a derula acţiuni de căutare-salvare în condiţii de siguranţa cât mai mare pentru salvatori.

„Nu întotdeauna echipele de salvare pot fi anunţate în timp util, mai ales când vorbim de puterea apelor, însă şi în aceste situaţii deja tragice venim în sprijinul familiei îndurerate”, transmite Dispeceratul Naţional Salvamont pe Facebook.

Detectorul şi alte echipamente de salvare acvatică de ultimă generaţie, drone subacvatice, drone aero cu capacitate de transport şi lansare de echipamente medicale şi de salvare, lansatoare de coardă au fost prezentate, în premieră naţională, luna trecută, în cadrul exerciţiului Aquares 2023, organizat pe lacul Sâmbotin din judetul Gorj.   

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite