Scrisoarea emoţionantă a unui preot în Primul Război Mondial: „Pe unde mergi, tot morminte şi cadavre neîngropate“
0Tragediile din tranşeele Primului Război Mondial sunt cunoscute şi din scrisorile preoţilor care au fost trimişi pe front să aducă alinare soldaţilor români.
Dr. Alexandru Cuţui a scris o lucrare privind activitatea preoţilor de pe front care a fost prezentată în cadrul unei sesiuni ştiinţifice care a avut loc la Muzeul Marinei Române din Constanţa, la „Lucrările celei de-a XX-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Comunicări Ştiinţifice“ în care a redat mai multe astfel de epistole.
Despre românii înrolaţi în armata austro-ungară afăm informaţii inedite dintr-o scrisoare a preotului militar Virgil Nistor, viitorul episcop Veniamin Nistor, adresată de pe frontul din Galiţia în februarie 1916: „Ocupaţia mea este destul de variată uneori când nu sunt lupte pe front.
La început am intrat la o brigadă de honvezi – care era deja în dizolvare – acolo am stat 3 săptămâni fără a avea mai nimic de făcut – făceam excursii şi preumblări în munţi, căci eram în Carpaţi – Pasul de la Sighetul Marmaţiei către Galiţia, loc foarte frumos, aer bun de brad – locuinţe bunicele în bărăci, mâncare destulă şi bunicică, având un proviant ofiţer român.
După dizolvarea brigăzii am ajuns în Personalreserve, la 8 Gr. Kdo. – în Delatyn unde făceam serviciul de gardă – fiind multe transporturi de răniţi – căci lupte teribile erau în jur fiind ruşii în retragere. Aici am avut destul de lucru – având de spovedit câteva sute de lucrători şi soldaţi români. În 30. III. am plecat cu comanda la kol., care a devenit apoi armata a 7-a, primind cu 1. IV. împărţirea ca referent pentru greco-ortodocşi, la comanda armatei a 7- a fiind eu fiind singurul preot gr. ort., deşi soldaţi români gr. ort. aveam berechet. În postul acesta sunt şi azi”.
Muribunzii, bandajaţi în curtea preotului
Preotul Ludu, originar din Ardeal, numit la Divizia 34 aflată în Cernăuţi, scria la 24 august 1917: ,,Mâine ne întoarcem la Cernăuţi, neavând mai aproape de front un loc mai potrivit pentru ambulanţă. Sosiţi aici, unde suntem, am avut două zile şi o noapte continuu de lucru.
Soseau bieţii creştinii noştri, căsăpiţi, schilozi, muribunzi şi noaptea întreagă nu am putut aţipi o clipă. Locul de bandaj e în curtea preotului de aici […]. Discut cu preoţii de prin jur, oameni zdraveni, dar cam necăjiţi. Pe aici preoţii, ca şi pe la noi, sunt ceva mai deschişi. E de admirat în oraş reşedinţa Episcopiei Greco-Orientale din Cernăuţi, minunat zidită şi aranjată înlăuntru. Cercetând-o străinii, încep să aibe alte păreri despre Biserica noastră. În oraş, discut cu o mulţime de oameni, preoţi mai ales, doctori în teologie, profesori de liceu şi facultate”.
„Sub 15 morţi nu avem pe zi“
Mulţi dintre preoţii români ortodocşi erau trimişi pe fronturile din vest, în luptele contra italienilor. Printre aceştia se numărau preoţii bucovineni Gavril Boca şi Bolohan din cadrul Diviziei 43. Preotul Luciu din aceeaşi divizie descria situaţia de pe acel front: ,,cine vine pe partea asta a frontului, unde suntem noi (Asiago) sănătos, nu merge acasă la fel. Dacă nu mori, sau nu eşti rănit, trebuie să te îmbolnăveşti. Plouă şi ninge toată ziua. E frig ca la Bobotează. Barăcile sunt sub toată critica.
Vântul îţi stinge lumânarea pe masă. În pat te plouă […]. Pe unde mergi, tot morminte şi cadavre neîngropate. Sunt şi preoţi militari îngropaţi la noi au mers până acuma patru preoţi ca răniţi sau muribunzi. Sub 15 morţi nu avem pe zi”.
Misiunea preoţilor nu se reducea doar la spovedania muribunzilor. Ei împărţeau cărţi sfinte soldaţilor şi scriau scrisorile soldaţilor care nu ştiau să scrie sau care erau răniţi.
Pe aceeaşi temă: