Revolta locatarilor unui bloc din Năvodari: „Nu mai putem trăi în casele noastre!” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coșmar pentru cele 60 de familii dintr-un bloc de cinci etaje din Năvodari: de un an și jumătate, doar cei de la primul etaj și de la parter mai pot locui, în bune condiții, în apartamentele pe care au dat bani grei, însă și aceștia se tem că vor ajunge pe drumuri.

Locatar din blocul din Năvodari afectat de incendiu FOTO Antonia Ispas

Situația a fost provocată de un incendiu izbucnit la mansardă, în mai 2022: mansarda a ars pe 1500 de metri pătrați, împreună cu majoritatea apartamentelor amenajate în aceasta.

De atunci și până acum, locul arată la fel: lucruri distruse de flăcări și fum, moloz, bârne căzute, pereți dărâmați. Pe lângă cei care locuiau în mansardă și care au rămas efectiv fără acoperiș deasupra capului, și cei de la etajul al cincilea au acum apartamentele distruse și nu pot locui în ele.

„Îmi curge apă prin pereți, de câte ori plouă, instalația electrică nu o pot folosi, din aparatură am salvat câte ceva, mobila e distrusă”, a declarat proprietarul unui apartament cu două camere care mai vine „acasă” doar ca să vadă ce s-a mai năruit în apartament. 

Apartament afectat în urma unui incendiu la mansardă într-un bloc din Năvodari FOTO Antonia Ispas

„Am casă doar pe hârtie. Casa mea e o peșteră. M-am îmbolnăvit și acum îmi vine să plâng. Va dați seama cum e să pierzi tot ce ai avut vreodată? Nu se poate locui aici”, spune proprietara unui apartament de două camere de la etajul al cincilea.

Apa a început acum să se infiltreze și în pereți și mai ales în instalația electrică de la etajele inferioare și chiar și cei de la parter stau cu teama în sân că va izbucni un nou incendiu, din cauza unui scurtcircuit. 

Problemă fără soluție

Soluția ar fi ca mansarda să fie efectiv eradicată și să se refacă izolația acoperișului, astfel încât măcar restul apartamentelor să fie salvate. 

„I-am dat în judecată pe vecinii de la mansardă. Ne judecăm între noi. Instanța ne-a respins acțiunea pentru că așa distruse cum sunt, acelea sunt proprietățile lor, iar dreptul la proprietate nu poate fi încălcat”, spune un alt locatar.

Locatari revoltați în fața unui bloc din Năvodari afectat de un incendiu FOTO Antonia Ispas

Nici autoritatea locală, spun reprezentanții primăriei, nu poate interveni, măcar să degajeze mansarda și să adune gunoaiele, pentru că, de asemenea, ar intra pe o proprietate privată. Foarte puțini dintre locatarii afectați aveau apartamentele asigurate.

O parte, au fost preluați în locuințele sociale ale primăriei, alții au plecat cu chirie, iar cei fără nicio posibilitate s-au adăpostit la rude. Si mai tragic este că mulți încă achită credite pentru apartamentele în care nu mai stau.

Practic, pentru ei nu se poate face nimic: și dacă mansarda ar fi demolată, tot ar avea nevoie de 100.000 de euro ca să facă reparația acoperișului. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani