Prizonier în trei lagăre: „Puţin m-ar interesa dacă Guvernul mi-ar acorda o recompensă. Nu se poate răsplăti umilinţa la care am fost supus după război“
0Un fost soldat în cel de-al Doilea Război Mondial, căruia statul român îi plăteşte o indemnizaţie de 470 de lei, spune că nu există nicio răsplată pentru umilinţa la care a fost supus după terminarea războiului, când nu a avut voie să dea examen la facultate, fiind nevoit să lucreze în uzină.
Ştefan Sohaciu, ajuns la vârsta de 92 de ani, a fost prizonier în timpul războiului în trei lagăre: la unguri, la austrieci şi la nemţi. Statul a considerat că indemnizaţia de 470 de lei este suficientă pentru cele îndurate în tinereţe. „Suma se calculează în funcţie de anii făcuţi pe front, dacă ai primit decoraţii. Eu am trăit războiul din 17 septembrie 1944 până în 12 iulie 1945“, spune el. Pentru că i s-a pierdut foaia matricolă, a rămas cu gradul la caporal, ulterior urcând până la cel de sergent-major.
El spune că prea puţin l-ar interesa astăzi ca Guvernul să-i acorde re recompensă nesperată şi inimaginabilă. „Cu ce se poate răsplăti umilinţa la care am fost supus după ce m-am întors din război? Am pierdut doi ani ai tinereţii în care, în loc să merg la facultate, am fost silit să pun mâna pe armă, deşi niciodată nu dorisem acest lucru. Îmi formasem deja o direcţie în viaţă: să trăiesc cinstit, să nu supăr pe nimeni. Drept răsplată pentru că am participat la război, timp de 20 de ani am fost nevoit să trăiesc cinstit, muncind pentru a-mi face un loc în lumea dezlănţuită. Abia în 1965 mi s-a îngăduit să urmez o facultate, să-mi realizez visul tinereţii“, spune el.
„Necorespunzător“ pentru noua ordine
Avea 19 ani când a învăţat să ţină o puşcă în mână şi a fost trimis în război. Deşi nu a apucat să lupte prea mult pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier de unguri, apoi a fost transferat în Austria şi, în final, în Germania nazistă.
A împlinit 20 de ani pe vremea când era prizonier. „Nu voi uita niciodată această zi tristă din viaţa mea şi, peste ani, când am ieşit la pensie, cineva mi-a zis că ar fi bine să mai am 20 de ani. Mi s-au umezit ochii, am plecat capul să nu fiu văzut şi i-am răspuns că nu aş mai dori“, a spus el.
După 1948, toţi ofiţerii activi sau în rezervă au fost îndepărtaţi din Armată şi înlocuiţi cu cei care aveau cel mult patru clase primare. În aceste condiţii, lui Ştefan Sohaciu i-a fost greu să-şi găsească de lucru. După război, s-a angajat ca pedagog la un liceu comercial, de unde a fost forţat să demisioneze pentru că nu a vrut să se înscrie în Partidul Naţional Popular. A avut apoi mai multe locuri de muncă, inclusiv notar (secretar de primărie) la o comună. A lucrat o perioadă la CEC, de unde a fost dat afară după reforma monetară din 1952, ca fiind „necorespunzător“.
„Era ca o cerneală simpatică acest «necorespunzător», se ştia despre ce e vorba, se citea cu ochii partidului. Am fost însă declarat corespunzător ca muncitor necalificat la Uzina 1 Mai“, spune el. În 1965 a făcut Facultatea de română-franceză la Universitatea din Bucureşti şi a fost profesor până la ieşirea la pensie, în anul 1986. Are gradul de sergent major, întrucât i-a fost pierdută fişa matricolă.
Ştefan Sohaciu, la monumentul închinat eroilor, la Gurahonţ Arhivă personală
Pe aceeaşi temă: