Preotul care a refuzat să fugă din faţa inamicului la Turtucaia. A tras ultimul cartuş, apoi s-a rugat cu crucea în mână
0Preotul Belizarie Popescu, slujitor la parohia Engimahale (astăzi Mereni), judeţul Constanţa, a murit pe front, în luptele de la Turtucaia, la începutul lunii septembrie 1916.
La împlinirea unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, 1916 - 2016, Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Constanţa, organizează o serie de evenimente cu tema: „Preoţi militari dobrogeni în Primul Război Mondial”.
Printre preoţii comemoraţi se numără şi Belizarie Popescu, el care a murit pe frontul de la Turtucaia. Belizarie Popescu s-a născut la 5 septembrie 1871, în satul Cioara Doiceşti, judeţul Brăila. Între anii 1887 şi 1891 a urmat cele patru clase la Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi. Pe 29 iunie 1897 este hirotonit preot pe seama parohiei Potur (astăzi Panduru, comuna Baia, judeţul Tulcea). La 1 octombrie 1908, s-a transferat la parohia Engemahale (astăzi Mereni), judeţul Constanţa, slujind la parohia cu hramurile „Sf. Ilie şi Cuvioasa Parascheva“.
La 26 iulie 1916, spune preotul Eugen Drăgoi, a fost concentrat cu gradul de preot-căpitan, în calitate de confesor la Regimentul 34, Divizia 9 Infanterie, cu care a plecat pe front, în ziua de 8 august. Aici a dat dovadă de neasemuit curaj şi patriotică jertfelnicie, în confruntarea sângeroasă de la Turtucaia între trupele române, pe de o parte, şi cele bulgare şi germane, pe de altă parte, soldată cu înfrângerea românilor.
La război, cu crucea în mână
Iată zguduitoarea mărturie a unui tovarăş de luptă asupra sfârşitului său: „L-am văzut trecând podul la Olteniţa, în fruntea regimentului, cu crucea în mână. Mi-a surâs; poate ultimul surâs din viaţa lui. Era în ziua de marţi 25 septembrie. Luptele erau în toi. Mi-a strigat: «La revedere! Va fi poate revederea în altă parte, nu aici». A venit dezastrul. După retragerea dureroasă de la Turtucaia, m-am interesat de soarta lui. A fost văzut în clipe eroice. Când armata noastră părăsea poziţiunile din tranşee, decimată de focul duşman, el, preotul Belizarie, într-un dor nespus de-a îmbărbăta soldaţii cu epitrahilul pe gât, s-a aşezat alături de ordonanţa sa şi luând o armă şi o traistă de cartuşe a tras 80 încărcătoare.
Nemaiavând, a trebuit să se retragă spre Dunăre şi a luat drumul spre Silistra. Aici a fost văzut din nou, în genunchi, cu epitrahilul de gât, sub un mal ferit de gloanţe: făcea rugăciuni. I s-a strigat de cei ce se retrăgeau: «Hai părinte!» A făcut semn cu mâna, ceea ce arată: «Plecaţi! Eu rămân la postul meu». De acolo nimeni nu l-a mai văzut. Aşa a pierit eroul preot Belizarie Popescu pentru ţara sa pe care şi-a iubit-o mult, dându-şi viaţa“.
Enoriaşii au ţinut să cinstească memoria fostului păstor sufletesc. Astfel, la 31 mai 1925 în biserica din Mereni s-a oficiat un parastas pentru sufletul preotului căzut la datorie. Cu acest prilej pe peretele din noasul bisericii, s-a aşezat o placă comemorativă, având gravată următoarea inscripţie: „În amintirea preotului Belizarie Popescu, mort în război la Turtucaia, 1916. Prietenii săi“. Placa se păstrează şi astăzi, iar deasupra ei chipul preotului într-o fotografie de epocă, purtând pe piept o distincţie.
Cum am capitulat la Turtucaia
Turtucaia este un oraş din Bulgaria, care face parte din Cadrilater - aşa cum este numită Dobrogea de sud. Oraş-port la Dunăre cu 8.700 locuitori, Turtucaia (sau Tutrakan) se află pe malul opus Olteniţei din Călăraşi. Bătălia de la Turtucaia a avut loc în zilele de 31 august-6 septembrie 1916 (18-24 august 1916, după calendarul vechi).
Enciclopedia României consemnează un fapt greu de închipuit pentru brava Armată Română: dezertarea comandantului de pe câmpul de luptă, care a dus la capitularea trupelor. „Dezagregarea rezistenţei se accentuează, în special după plecarea intempestivă a generalului Teodorescu, comandantul garnizoanei, care trece prin liniile de retragere pentru a se îmbarca la bordul unei vedete româneşti. Lipsa podului şi a mijloacelor de traversare accentuează dramatismul situaţiei. În absenţa comandantului, restul ofiţerilor rămaşi în garnizoana de la Turtucaia iau decizia de capitulare.
Dezastrul de la Turtucaia a fost considerat o catastrofă naţională, practic, aproape întregul efectiv angajat în luptele din acest perimetru fiind capturate, alături de un imens material de război. Acest lucru va permite extinderea ofensivei germano-bulgare în Estul Dobrogei, aceasta fiind principala cauză a şirului de înfrângeri pe care România le va înregistra pe frontul sudic. De asemenea, continuarea ofensivei germano-bulgare influenţează negativ campania română din Ardeal, după o perioadă în care înregistrase progrese semnificative. Mutarea unor contingente importante din cadrul forţelor ce operau în aceste zone va contribui, în egală măsură, la anularea rezultatelor pozitive obţinute“, scriu istoricii în lucrarea de amploare.
Bilanţul înfrângerii de la Turtucaia nu este cunoscut cu exactitate. Dar se estimează că trupele române au suferit următoarele pierderi: 3.500 de militari au reuşit să se salveze, refugiindu-se la Olteniţa sau Silistra; 7.000 morţi şi răniţi au fost îngropaţi în cele două imense gropi comune din Cimitirul de Onoare Şumentsi (Daidâr) / Bulgaria; 28.500 au fost luaţi prizonieri.
Pe aceeaşi temă: