Locul unde Armata Română a înregistrat cea mai usturătoare înfrângere. Trupele au capitulat după ce comandantul a fugit de pe câmpul de luptă
0
Drumul până la Turtucaia acum bulgărească, vizavi de Olteniţa românească, merită străbătut dacă vrei să vezi cu ochii tăi locul în care Armata Română a înregistrat cea mai usturătoare înfrângere din istoria sa. Se întâmpla în Primul Război Mondial, iar istoria a consemnat cum s-a petrecut capitularea trupelor noastre: comandantul român, un mare general, a fugit ruşinos de pe câmpul de luptă, ca să-şi salveze viaţa.
Turtucaia este un oraş din Bulgaria, care face parte din Cadrilater - Dobrogea care aparţine acum bulgarilor. Oraş-port la Dunăre cu 8.700 locuitori, Turtucaia (sau Tutrakan) se află pe malul opus Olteniţei din Călăraşi. De la Constanţa sunt aproape 200 kilometri de parcurs până la Turtucaia, iar drumul merită străbătut dacă vrei să vezi cu ochii tăi locul în care Armata Română a înregistrat cea mai ruşinoasă înfrângere din istoria sa.
Bătălia de la Turtucaia a avut loc în zilele de 31 august-6 septembrie 1916 (18-24 august 1916, după calendarul vechi). Militari de carieră, strategi, pasionaţii de istorie au refăcut şi au analizat de nenumărate ori cele întâmplate în lupta soldată cu pierderi uriaşe.
„Cum a fost posibilă această catastrofă este greu de explicat chiar şi astăzi. Generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, care avea în subordine şi capul de pod de la Turtucaia, declara plin de importanţă, cu doar câteva zile înaintea catastrofei, că «Turtucaia va fi Verdunul românesc»“, afirmă colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ Constanţa.
Armata Română crease la Turtucaia un cap de pod prin care trebuia să stea pavăză Sudului României, pentru a oprit înaintarea trupelor germane aliate cu bulgarii către Bucureşti. Comandantul român era generalul Cristian Teodorescu, un excelent teoretician, după cum îl descriau militarii, dar care pe teren a condus trupele către un dezastru.
„Capul de pod Turtucaia era zona fortificată din jurul localităţii, a cărei apărare revenea Diviziei 17 Infanterie. Acesta avea în subordine toate trupele aflate în Turtucaia şi împrejurimile acestei localităţi, precum şi Divizia de Dunăre cu toate navele şi unităţile din subordine.
Divizia 17 Infanterie avea în compunere: Brigada 18 Infanterie, comandant col. Nicolae Mărăşescu, formată din Regimentul 36 Infanterie şi Regimentul 76 Infanterie; Brigada 39 Infanterie, comandant gen. Constantin Drăgotescu, formată din Regimentul 79 Infanterie şi batalioane 4 din regimentele 40, 75 şi 80 Infanterie“, detaliază col. Macovei.
Cum era organizată tabăra română de la Turtucaia
Lucrările de fortificaţie ale capului de pod, care avea forma unui arc de cerc, cu extremităţile sprijinite pe Dunăre, au început să fie amenajate încă din 1914. Publicistul Leonida Moise a relatat în volumul „Confruntări militare în Dobrogea“ (2002) care era structura capului de pod de la Turtucaia:
1. Poziţia de avanposturi - organizată pe trei aliniamente - linia posturilor mici, cea a gărzilor mari şi a rezervei avanposturilor. Erau incluse şi pichetele de pe frontieră;
2. Poziţia principală de rezistenţă - era situată la aproximativ 3 km înapoia avanposturilor. Avea o dezvoltare frontală de aproximativ 30 km, cu o rază de 8 - 10 km şi se sprijinea la extremităţi pe fluviul Dunăre. Era formată din 15 centre. Un centru avea forma unei redute şi era realizat din lucrări permanente cu şanţuri adânci şi cu adăposturi pentru rezerve, blindate cu grinzi de fier sau lemn;
3. Poziţia a doua de rezistenţă - era situată la aproximativ 3-4 km înapoia celei principale, avea o formă semicirculară şi trecea pe la 2-4 km de liziera localităţii Turtucaia. Această poziţie era mult mai slabă, fiind constituită din şanţuri simple de trăgători, fără adăposturi şi fără şanţuri de comunicaţie. În multe locuri şanţurile erau năruite.
Turtucaia, în 1916 Sursa foto wikipedia.org
Acolo acţionau forţele de artilerie:
1. Artilerie grea - o baterie tunuri de 150 mm Krupp x 4 piese; o baterie tunuri de 120 mm x 4 piese; trei baterii obuziere 120 mm x 2 tunuri fiecare, aduse de pe linia Nămoloasa - Focşani; o baterie obuziere 120 mm x 4 piese, scoase de pe monitoare; trei baterii mortiere cal. 120 mm x 2 piese fiecare;
2. Artilerie mobilă - un divizion/Regimentul 3 Artilerie x 8 tunuri; două baterii 53 mm aşezate pe afet x 6 piese; un divizion obuziere 120 mm x 4 piese; un divizion obuziere 105 mm/ Regimentul 5 Obuziere x 4 piese;
3. Artileria grea semimobilă - două baterii de tunuri 105 mm x 8 piese; o baterie obuziere de 210 mm x 4 piese; o baterie obuziere 120 mm x 6 piese;
4. Artileria uşoară semimobilă - două baterii tunuri 87 mm x 8 piese; trei baterii tunuri 75 mm x 12 piese;
5. Artileria marinei şi turelele de 53 mm şi 37 mm.
„Artileria aceasta era apreciată ca fiind «asemeni unui muzeu» şi, din păcate, jumătate din aceste piese nu au funcţionat din diverse motive - lipsa sau insuficienţa muniţiei, nu au avut platformele realizate până la începerea luptelor, muniţia nu a fost corespunzătoare. De o parte şi alta a Dunării, în dreptul ostrovului Calimoc, au fost instalate 4 obuziere 120 mm Skoda, 4 tunuri St.Chamond cal. 120 mm şi 4 tunuri St. Chamond de 75 mm. Toate aceste piese de artilerie erau în bună stare de funcţionare şi sprijineau acţiunile la vest Turtucaia“, spune colonelul (r) Remus Macovei.
Adversarul de la Turtucaia
Conducerea tuturor forţelor bulgaro-germano-turce care acţionau în nord-vestul Bulgariei era asigurată de mareşalul August von Mackensen.
„Pentru atacul capului de pod Turtucaia, acesta a realizat o grupare de forţe, marea majoritate aparţinând Armatei a III-a comandată de generalul Ştefan Toşev. Conducerea trupelor care au atacat capul de pod a revenit generalului bulgar Pantelei Kiselov. Gruparea era formată din: 1. Divizia 4 „Preslav” - care urma să atace cu 17 batalioane Sectorul II Daidâr; 2. Brigada 1/Divizia 1 „Sofia” - care urma să atace cu 8 batalioane Sectorul III Antimovo; 3. Detaşamentul mixt von Hammerstein - care urma să atace cu 3 batalioane bulgare şi un batalion german Sectorul I Staroselo“, detaliază colonelul Macovei.
Răsturnarea raportului de forţe
Analiştii militari au constatat că la nivelul acţiunilor militare din Dobrogea, raportul de forţe era favorabil trupelor româno-ruse: 1,33/1 în batalioane de infanterie şi 1,52/1 în escadroane de cavalerie. În privinţa bateriilor de artilerie raportul este favorabil inamicului: 1,57/1. Totuşi, Comandamentul germano-bulgar a reuşit să realizeze, pentru atacarea capului de pod Turtucaia un raport de forţe favorabil astfel: infanterie - 1,5/1; cavalerie - 9/1; artilerie - 6/1.
Luptele de la Turtucaia
Cronicile de luptă au reţinut cum s-au derulat acţiunile beligerante de la Turtucaia:
- 1 septembrie - au loc acţiuni provocatoare de violare a frontierei;
- noaptea de 1/2 septembrie - trupele bulgaro-germane atacă simultan pe întregul sector al frontierei, obligând retragerea trupelor române pe poziţia gărzilor mari;
- 2 septembrie - trupele bulgaro-germane atacă pe întreg frontul, luând contact cu trupele române de pe poziţia principală de apărare. Inamicul reuşeşte să ajungă la Dunăre şi să separe capul de pod Turtucaia de cel de la Silistra;
- 3 septembrie - trupele Detaşamentului Hammerstein atacă sectorul Staroselo, dar sunt respinse. Are loc concentrarea forţelor bulgaro-germane pentru atacarea sectorului Daidâr. Generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, ordonă Corpului de Armată Rus şi Diviziei 9 Infanterie să acţioneze pentru sprijinirea acţiunilor din capul de pod. Generalul Zaioncikovski nu execută ordinul;2
- 4 septembrie - au loc lupte doar în sectorul I, fără a se schimba situaţia iniţială. Încep să sosească întăriri trimise de Marele Cartier General - 2 batalioane din R.75 I., câte un 1 batalion din R.74 şi 80 I, un divizion din R.5 Ob
- 5 septembrie - are loc atacul decisiv. Detaşamentul Hammerstein ocupă centrele 4, 5 şi 6, forţele române din Sectorul I retrăgându-se pe linia a doua de rezistenţă. Sectorul II este atacat de trupe din Divizia 4 Preslav, care reuşesc până la ora 15.00 să cucerească centrele 7, 8 şi 9. Şi în acest sector trupele române se retrag pe linia a doua de rezistenţă. În sectorul III, deşi inamicul cucerise doar sectorul 11, comandantul ordonă retragerea tuturor unităţilor pe linia a doua de rezistenţă. În capul de pod sunt introduse trupe din Bg. 29 I. (R.34 I şi R.74I.), care execută un contraatac, dar nu reuşesc să refacă apărarea în cadrul Sectorului III. Generalul Mihail Aslan ordonă comandantului D.9 I. să lase pentru apărarea capului de pod Silistra doar 4 batalioane, cu celelalte forţe să execute un contraatac înspre Turtucaia;
- 6 septembrie - În sectorul I se încearcă un contaatac pentru recucerirea pădurii Turtucaia şi a centrelor 2-4. În Sectorul III se execută un contraatac, pentru a realiza joncţiunea cu trupele române din Silistra. Aceste acţiuni eşuează. Trupele din D.9 I. au fost oprite şi obligate să se retragă la Silistra. În aceste condiţii are loc predarea trupelor române din capul de pod Turtucaia.
Câmpul de luptă de la Turtucaia Sursa foto museumsyndicate.com
Batalioane distruse la Turtucaia
În Ghidul Arhivelor Militare Române, realizat de Statul Major al Armatei, Serviciul Istoric al Armatei şi Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare istorice, este menţionat istoricul unor batalioane care au participat la bătălia de la Turtucaia şi au fost nimicite pe front. În studiul coordonat de generalul-maior Mihai Chiriţă, al cărui prim autor este comandorul dr. Marian Moşneagu, reputat publicist din Constanţa, se arată:
- „Regimentul 34 Infanterie s-a înfiinţat prin Înaltul Decret nr. 1548, pe ziua de 20 aprilie 1894, sub numele de Regimentul Constanţa nr. 34. Prin Decizia Ministerială nr. 40 s-a fixat acestui regiment ca teritoriu, judeţul Constanţa, iar ca reşedinţă oraşul Constanţa. Regimentul a fost organizat pe trei batalioane a patru companii, având două batalioane teritoriale şi un batalion activ. La data de 10 mai 1894, regele Carol a încredinţat drapelul comandantului regimentului 599. La 20 iunie 1913, pe baza Înaltului Decret nr. 4609 efectivul regimentului a fost reorganizat pentru a participa la războiul din Bulgaria. Batalionul 1 care se afla în Caraomer, a trecut frontiera spre Ciufut – Cuiuşu, unde plutonul de grăniceri a fost atacat şi făcuţi prizonieri. Batalioanele II şi III au trecut frontiera şi au înaintat până la Casap, iar Batalionul 1 a înaintat până la Ghelengic, unde a rămas până la încetarea ostilităţilor, asigurând siguranţa în direcţia Bazargic. Regimentul a intrat în Constanţa la 7 august 1913. Mobilizarea unităţii pentru participarea la marele război de reîntregirea neamului a găsit regimentul în noaptea de 14/15 august 1916 instalat la Turtucaia cu misiunea de a veni în ajutorul trupelor care luptau în sectorul Antimova şi Daidâr. Între 24 august şi 3 septembrie 1916 a fost complet distrus în luptele de la Turtucaia“.
- „Regimentul 36 Infanterie a luat fiinţă la 01 aprilie 1909 pe baza Înaltului Decret nr. 1459 în localitatea Constanţa, sub numele de Regimentul Vasile Lupu nr. 36608. Organizarea pe care a avut-o iniţial a fost pe două batalioane permanente şi un batalion de rezervă. În ianuarie 1910 regimentul şi-a mutat reşedinţa în garnizoana Galaţi, având un batalion detaşat la Babadag. La 18 aprilie 1913, batalionul 2 a fost dislocat la Ostrov. Conform Ordinului Diviziei 9 Infanterie nr.1549 din 01 iunie 1913, batalionul 2 şi-a schimbat garnizoana de la Ostrov la Anadalchioi, unde a venit şi restul regimentului de la Galaţi. Cu data de 01 ianuarie 1914, unitatea constituită pe două batalioane şi o companie mitralieră şi-a mutat reşedinţa la Turtucaia. Acest regiment a participat la războiul din anul 1913 din Bulgaria. Pentru faptele de arme drapelul său a fost decorat cu medalia Trecerea Dunării 1913. La data decretării mobilizării din 1916, în baza planului întocmit de Marele Cartier General pentru zona Dobrogea, Diviziei 17 Infanterie căreia îi era subordonat, Regimentul Vasile Lupu nr. 36 i-a fost afectat pentru apărare Capul de pod de la Turtucaia. Efortul depus pentru menţinerea acestei zone s-a soldat cu un eşec datorită superiorităţii numerice a adversarului. Regimentul în aceste condiţii dezastruoase a fost retras pentru refacere la Bucureşti. În jurnalul de operaţii al unităţii, această dramă se consemna astfel: «Opt zile de luptă în condiţii extraordinare de grele, opt zile de încordare, fiorii primelor zile de război în condiţii absolute anormale şi inegale, cu acelea ale inamicului, slăbise în soldat orice voinţă, orice …»“.
Comandantul român a fugit de pe câmpul de luptă
Enciclopedia României consemnează un fapt greu de închipuit pentru brava Armată Română: dezertarea comandantului de pe câmpul de luptă, care a dus la capitularea trupelor. „Dezagregarea rezistenţei se accentuează, în special după plecarea intempestivă a generalului Teodorescu, comandantul garnizoanei, care trece prin liniile de retragere pentru a se îmbarca la bordul unei vedete româneşti. Lipsa podului şi a mijloacelor de traversare accentuează dramatismul situaţiei. În absenţa comandantului, restul ofiţerilor rămaşi în garnizoana de la Turtucaia iau decizia de capitulare. Dezastrul de la Turtucaia a fost considerat o catastrofă naţională, practic, aproape întregul efectiv angajat în luptele din acest perimetru fiind capturate, alături de un imens material de război. Acest lucru va permite extinderea ofensivei germano-bulgare în Estul Dobrogei, aceasta fiind principala cauză a şirului de înfrângeri pe care România le va înregistra pe frontul sudic. De asemenea, continuarea ofensivei germano-bulgare influenţează negativ campania română din Ardeal, după o perioadă în care înregistrase progrese semnificative. Mutarea unor contingente importante din cadrul forţelor ce operau în aceste zone va contribui, în egală măsură, la anularea rezultatelor pozitive obţinute“, scriu istoricii în lucrarea de amploare.
Bilanţul sângeros
„Bilanţul înfrângerii de la Turtucaia nu este cunoscut cu exactitate. Dar se estimează că trupele române au suferit următoarele pierderi: 3.500 de militari au reuşit să se salveze, refugiindu-se la Olteniţa sau Silistra; 7.000 morţi şi răniţi au fost îngropaţi în cele două imense gropi comune din Cimitirul de Onoare Şumentsi (Daidâr) / Bulgaria; 28.500 au fost luaţi prizonieri“, arată colonelul Macovei.
Pentru a cinsti memoria tuturor militarilor căzuţi în anul 1916 la Turtucaia, Cultul Eroilor a construit în anul 1926 Cimitirul de onoare de la Şumenţi (Daidâr), unde au fost înhumaţi aproximativ 8.000 militari români, bulgari, germani şi turci din împrejurimile localităţii Turtucaia şi de pe raza judeţului Durostor. Aceştia sunt îngropaţi în morminte individuale şi în două gropi comune. Astăzi, Cimitirul de onoare este administrat de Muzeul de Istorie Naţională din Tutrakan. „Aici, în fiecare an, în prima duminică din luna septembrie, este organizat un fastuos ceremonial militar şi religios pentru cinstirea memoriei militarilor căzuţi pe aceste locuri în confruntările dramatice ale anului 1916. De regulă, odată la 5 ani, se organizează şi reconstituirea bătăliei de la Turtucaia, cu sprijinul asociaţiilor pentru păstrarea tradiţiilor militare din Bulgaria şi România“, declară colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Cultului Eroilor Constanţa.
Pe monumentul central comemorativ de la Turtucaia este o inscripţie în română, bulgară, germană şi turcă, care spune: „Onoare şi admiraţie celor care au ştiut să moară vitejeşte pentru ţara lor“.
Inscripţiile de la Turtucaia Sursa foto Cultul Eroilor Constanţa
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
