Video Plajele din două stațiuni, „sfârtecate“ de furtuni. Cum arată litoralul înainte de venirea turiștilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plajele din Mamaia, extinse în urmă cu trei ani cu fonduri europene, au început să se erodeze din ce în ce mai mult, iar fenomenul a început să se manifeste și în Eforie Nord.

Plaja din stațiunea Mamaia foto A.I.

Furtunile de iarnă au creat diferențe de nivel de peste un metru înălțime între plaja din centrul stațiunii Mamaia și mare, iar acest fenomen nu se va opri curând. 

În prezent sunt aproape zece metri distanță între plajă și linia mării, iar cei care vor să ajung pe țărm trebuie să coboare dune și râpe, ca să ajungă la mare. 

Cele mai pesimiste calcule arată că Mamaia va pierde, în timp, aproximativ 40 de metri din lățimea plajei, pe o lungime de șapte kilometri. 

Eroziunea este vizibilă cel mai mult în zona hotelului Rex din stațiunea Mamaia, unde marea „ia înapoi ce i-a fost luat” pe o suprafață de sute de metri. Specialiștii spun că este un fenomen absolut natural, ce se petrece pe toate plajele, și îl numesc „cliffing“.

Plaja din stațiunea Mamaia foto A.I.

„Este un fenomen care se întâmplă și în alte părți litorale, nu doar la noi. În Mamaia s-a făcut înnisipare cu material de pe fundul mării, mai grosier, mai stabil, pe care se așteptau ca valurile să îl egalizeze. Există un dezechilibru între plajă submersă și cea emersă și se aștepta această echilibrare. A rămas în urmă însă tendința de egalizare și va mai dura poate ani până această egalizare se va petrece“, a declarat Adrian Bâlbă, doctor în științe.

Cliffing-ul este practic fenomenul de formare a unei terase, ca urmare a retragerii nisipului din cauza valurilor.

Plaja din stațiunea Mamaia foto A.I.

Specialiștii spun că se așteptau că acest lucru să se întâmple și tocmai de aceea, atunci când s-a făcut înisiparea, plaja din stațiunea Mamaia a fost extinsă și cu 300 de metri, pentru a nu fi distrusă de eroziune, înainte să se producă natural acea egalări dintre mal și plajă submersă.

Angajații Direcției Apele Române Dobrogea Litoral se pregătesc să niveleze zona afectată, inaine de venirea primilor turiști.

„Am adus grămezi mai mari de nisip, pentru a avea un nisip de calitate în zonă și după ce se termină acest fenomen de cliffing nivelăm, iar pe plajă va fi nisip de calitate“, a declarat Hristu Uzun, director DADL.

O situație similară se înregistrează și în Eforie Nord unde, de asemenea, s-au creat dune și pereți din nisip de zeci de centimetri înălțime. 

Plaja din Eforie Nord SURSA TikTok

Specialiștii spun insă că există și avantaje de pe urma acestui fenomen, iar autoritățile ar trebui să profite și să planteze vegetație pe anumite zone, acolo unde nisipul este mai dens și poate permite prinderea rădăcinilor. În alte zone, unde apa este mai adâncă la mal, ar putea fi create mici porturi sau măcar pontoane pentru ambarcațiunile private, ceea ce ar spori valoarea zonei.

Plajele din stațiunea Mamaia, în special zona de centru și nord au fost intens criticate de turiști, în ultimii ani. Aceștia s-au plâns că sunt prea late, așa că sunt departe de orice terasă, dar și că nisipul nu mai este fin, ca altădată, iar apa este adâncă la mal.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie