Pacienţii din Dobrogea sunt, de jumătate de an, tot fără spital de boli infecţioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul de Infecţioase Constanţa FOTO Călin Gavrilaş

După şase luni de la închiderea Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, unde în toamna anului trecut a izbucnit un incendiu în secţia COVID-19, situaţia rămâne incertă. În oraşul-port, cazurile sunt tratate la alte unităţi medicale sau pacienţii pleacă în alte oraşe.

Autorităţile nu au reuşit nici după şase luni de la incendiul izbucnit la saloanele unde erau trataţi bolnavi de COVID-19 să redeschidă Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. În repetate rânduri, primarul Vergil Chiţac, fost pacient al unităţii medicale, la debutul pandemiei de COVID-19, a promis că acesta va putea primi din nou bolnavi, ultimul termen fiind anunţat la 1 martie, lucru care nu s-a întâmplat. Promisiunea a fost dată în faţa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a venit personal la Constanţa în luna ianuarie 2022, pentru a vedea de ce durează atât redeschiderea unităţii medicale. 

În prezent, nimeni nu mai dă niciun termen pentru redeschiderea lui. Managerul unităţii medicale, dr. Claudia Cambrea, precizează faptul că, în prezent, se lucrează la instalaţia electrică. „Nu s-au pronunţat alte termene şi nici nu cred ca este bine. Dat fiindcă se lucrează, este evident ca spitalul se va redeschide. Şi toate celelalte zvonuri nu au legătură cu realitatea“, a spus managerul.

Medici şi pacienţi, la protest

Pentru a grăbi procesul de renovare al singurei unităţi de profil din sud-estul ţării, mai mulţi medici şi pacienţi au ieşit sâmbătă în stradă. „Aripa mică a spitalului nu a fost afectată de incendiu şi nu trebuia închisă. În aceste şase luni s-au încercat nişte lucrări de renovare de mică amploare şi, din păcate, nici acum nu sunt finalizate instalaţiile electrice. Solicităm autorităţii locale să dea în folosinţă cât mai repede această aripă”, a spus medicul Cora Maxim Mitroi.

Practic, spune medicul, în tot acest timp nu s-au executat nici lucrări de consolidare, nici lucrări de reabilitare de mare anvergură. „Gresia şi faianţa prin ale căror rosturi s-au strâns germeni nu au fost schimbate, ci doar s-au montat uşi ignifuge şi funcţionează liftul, dar acest lucru s-ar fi putut face cu pacienţi în salon“, spune medicul în prezent detaşat la altă unitate medicală.

Vara, spitalul este sufocat de enterocolite şi toxiinfecţii alimentare

Odată cu venirea noului sezon estival, infecţioniştii avertizează că va creşte numărul de toxiinfecţii alimentare, de enterocolite şi alte patologii de sezon. „Noi nu făceam faţă cu 55 de paturi la copii pe perioada verii. Nu ştiu ce se va întâmpla în acest an, atâta vreme cât nu a fost adus nici spitalul modular care ni s-a promis“, spune medicul Cora Maxim Mitroi.

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa dispunea, până la închiderea lui, de 220 de paturi. Dat fiind că este situat într-un oraş-port, aici veneau pacienţi cu boli infecţioase care nu există în alte zone ale ţării, cum ar fi febra butunoasă, febra tifoidă, holera, pe lângă restul patologiilor uzuale: meningite, pneumonii, infecţii cu HIV/SIDA sau COVID-19.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ministrul Rafila, după vizita la Spitalul din Constanţa: „Echipa de medici specialişti este în pericol să se dezintegreze!”

Ministrul Sănătăţii, în vizită la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. De ce nu s-a redeschis unitatea după incendiul care a curmat şapte vieţi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie