Ordinul anunţat de ministrul Educaţiei privind limitarea temelor, criticat de liceeni şi de studenţi: „Arată clar că nu înţelege ce se petrece în şcoală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei a stârnit critici în urma anunţului că va da un ordin pentru limitarea timpului petrecut de elevi în efectuarea temelor pentru acasă.

Invitat joi seara la sesiunea online „De vorbă cu Ministrul tău“, iniţiată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Mircea Dumitru a declarat că urmează să dea luni, 28 noiembrie, un ordin prin care să reglementeze câte ore trebuie să lucreze acasă un elev pentru temele primite de la dascăli.

Ministrul arată că temele trebuie date astfel încât timpul alocat să fie de maximum două ore pentru elevii de la gimnaziu, în timp ce pentru elevii din ciclul primar durata să fie de o oră, cel mult. Pentru liceu nu au fost discutate limitele de timp, dată fiind necesitatea pregătirii pentru admiterea în învăţământul superior.

Dumitru a menţionat că decizia este menită să tempereze obiceiul dascălilor de a da foarte multe teme pentru acasă, pentru a-şi uşura ei munca de la catedră, cu riscul sufocării elevilor şi părinţilor.

„Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara şcolii, pentru temele şcolii. În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie câte sute sau mii de probleme să rezolvăm.

Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu, în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un calificativ prost“, a declarat Mircea Dumitru.

El a mai spus că dacă va fi nevoie va emite un ordin care să specifice că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă. „Este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un copil care se află la o vârstă fragedă şi care nu poate, nu are capacitatea psihologică şi biologică, să se concentreze intelectual asupra unei asttel de sarcini, după ce a stat un număr foarte mare de ore la şcoală“, a adăugat ministrul Educaţiei.

„Unde scrie de teme în legislaţia şcolară?“

„Este cea mai gravă afirmaţie pe care o poate face un ministru al Educaţiei, pentru că arată clar că nu înţelege ce se petrece în şcoală“, consideră Alexandru Bajdechi, lider al Federaţiei Tinerilor din Constanţa, student aflat în anul al III-lea la Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti.

Bajdechi, activist pentru drepturile elevilor şi ale studenţilor, îşi explică poziţia faţă de decizia ministrului Mircea Dumitru.

„Să le luăm pe rând:

1. Temele nu au un caracter obligatoriu. Niciunde în Legea Educaţiei sau Statutul Elevului acestea nu sunt prevăzute. Reprezintă cel mult o cutumă care are ca scop să sprijine elevul în a-şi fixa anumite noţiuni.

2. Măsura nu are legătura cu cauza. Ministrul afirmă că elevii au prea multe teme şi de aceea le pune un număr minim de teme, dar ei pot face şi mai mult? Cine face «monitorizarea temelor»? În loc să ne îndreptăm spre o şcoală fără teme, aşa cum e în occident, ne scufundăm şi mai mult?

3. Măsura nu are niciun temei în Legea Educaţiei.

4. Nu a fost parcursă procedura transparenţei decizionale, adică punerea în consultare publică. 5. Pentru o asemenea măsură trebuie modificat Statutul Elevului, iar potrivit art. 50 din Statut, ministrul poate să iniţieze o modificare la propunerea elevilor, părinţilor sau sindicatelor, propunere care nu a existat. În concluzie, dacă ministrul va aproba un asemenea ordin, va săvârşi un abuz în serviciu“, detaliază studentul la Drept.

„Cum va fi verificată îndeplinirea acestui ordin?“

Alexandru Manda, liderul Asociaţiei Elevilor din Constanţa, consideră că timpul pentru teme nu poate fi reglementat, în niciun caz de minister.

„Într-adevăr, este o problemă reală faptul că elevii petrec, în general un număr mare de ore pentru rezolvarea temelor, dat fiind volumul de lucru dat de profesori. Dar, consider că este o situaţie care nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Educaţiei. Timpul de petrecere pentru studiu individual este o noţiune abstractă, care nu poate fi reglementată prin ordin de ministru, neexistând mijloace de verificare sau coerciţie.

Voi discuta la nivel de minister. Cred că a fost doar o pastilă, să vadă cum reacţionează lumea... nu cred că semnează ordinul. Dacă o face, fără să consulte partenerii sociali, atunci vom lua poziţie publică si vom folosi instrumentele legale“, afirmă Manda.

Pe aceeaşi temă:

Timpul alocat temelor va fi reglementat prin ordin de ministru. Cât timp vor petrece copiii rezolvând exerciţii acasă

Şcoala care îţi place. Ce ar trebui să afle copiii la ore, astfel încât să înveţe cu drag

Fantoma reformei sistemului de învăţământ. Un proiect-pilot la care au lucrat profesori de top din România zace la Ministerul Educaţiei de ani de zile

Radiografia dură a unui profesor român: „Există un dispreţ al şcolii româneşti pentru copiii care nu sunt brilianţi“

De ce e un eşec sistemul de educaţie românesc şi cum ar trebui să arate, de fapt, o zi de şcoală. „Am explicat clar?“, întrebarea de care se feresc profesorii

Unde greşesc unii părinţi atunci când copiii le intră în clasa pregătitoare. „Aici îşi poate consolida stima de sine“

Ecaterina Andronescu susţine programul after school: „Elevii să îşi facă temele la şcoala de după şcoală şi să meargă acasă cu lecţiile gata făcute“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție