Ministrul Apărării dă un ultimatum: Dacă nu semnăm contractul pentru cele patru corvete până la final de aprilie, căutăm altă soluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corvete

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat în cadrul emisiunii Talk News, difuzată de Profit News, că România nu mai are răbdare în privinţa celor patru corvete pe care se străduieşte, de mai bine de patru ani, să le cumpere. Ultima prelungire de două luni expiră luna viitoare.

„Din păcate, de mai bine de patru ani avem procese, apoi o perioadă de negociere foarte lungă. E o asociere dintre români şi francezi care, după cum văd în ultima vreme, nu funcţionează foarte bine. La cererea celor doi asociaţi, am mai făcut o prelungire de două luni. În foarte scurt timp, însă, la finalul lunii următoare va trebui să vedem dacă, într-adevăr, cei care au câştigat această licitaţie sunt în stare să prezinte o ofertă viabilă pentru noi, dacă nu, va trebui să căutăm o altă soluţie”, a declarat ministrul Apărării.

Ministrul Vasile Dîncu spune că nu doar cei doi asociaţi au un rol în această întârziere, ci şi procedurile greoaie privind licitaţiile şi achiziţiile. 

„Problema trebuia să fie tranşată acum patru ani. S-a tot amânat pentru că, la noi, şi legislaţia, şi modul în care se realizează achiziţiile sunt foarte complicate, este o legislaţie foarte stufoasă, există şi multă birocraţie. Există posibilitatea de a face mereu contestaţii. Măcar în această perioadă de criză, sper să găsim modalităţi mai rapide prin care să facem achiziţii, pentru că, atunci când e vorba de o pandemie sau de un război în zonă, este imposibil să aştepţi după proceduri ani de zile pentru a avea o dotare minimă”, afirmă Dîncu.

România a vorbit pentru prima dată despre cumpărarea corvetelor în 2016, dar procedurile au fost accelerate în 2018. Un an mai târziu, gigantul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa au câştigat licitaţia, dar contractul nu a fost semnat nici până azi. Tranzacţia este importantă pentru România, care are acum o singură corvetă. În plus, programul cuprinde şi modernizarea celor două fregate Regina Maria şi regele Ferdinand. 

Vă mai recomandăm:

Secretele fregatei Mărăşeşti, cea mai mare navă de război construită în România. Fostul comandant: „Mă întrebau de unde am cumpărat-o“

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima