Litoralul românesc vs litoralul bulgăresc, odiseea unei rivalități fără sfârșit: „Au fost ani când bulgarii pipăiau roțile autocarelor noastre, iar acum ghizii o revendică pe Regina Maria“

Românii și bulgarii au împărțit coasta de argint a Mării Negre, iar Regina Maria și-a lăsat într-un loc inima și în altul sufletul. Acum, popoarele de la nord și de la sud de Dunăre se bat pe turiști.

Cu mult înaintea turiștilor români care aleg litoralul bulgăresc ca loc de relaxare a fost Regina Maria, cea care a descoperit Balcicul, stațiune ce se afla la acea vreme în granițele României, în toamna anului 1924. Mica așezare unde lumea boemă venea să se recreeze sau să compună versuri și să picteze i-a rămas aproape de suflet și suveranei, care evoca Balcicul în „Casele mele de vis“. „Într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat deodată de o limbă de pământ lângă mare care a trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simţire că locul acesta mă aştepta dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în aşteptarea lui“. Aici, ea și-a construit palatul pe care l-a lăsat moștenire poporului român, dar care este administrat de bulgari.

Cadrilaterul – sau Dobrogea de Sud, cum o numesc unii istorici – a ajuns în granițele României în anul 1913, dar a fost pierdut în anul 1940, prin Tratatul de la Craiova, mare parte din români fiind evacuați. Au rămas însă amintirile, iar cei care nu au vrut să plece s-au legat de moștenirea Familiei regale române: de castelul de vis, care nu a putut fi strămutat. Anii au trecut și, în perioada comunistă, puțini români de rând puteau trece granița în Cadrilater. Singurii care puteau migra dintr-o parte în alta erau turiștii străini.

După Revoluție, granițele s-au deschis și prieteni și rude, despărțiți de grăniceri cu arma în mână, care nu se văzuseră atâta amar de ani, s-au strâns din nou în brațe. Cele două țări aveau încă răni adânci lăsate de comunism. Cu toții ne întrebăm de ce turiștii români și cei străini preferă acum litoralul bulgăresc, de vreme ce ambele țări au luptat cu aceleași mentalități, lipsuri și moștenire grea a unui sistem totalitar, unde dreptul de a călători nu exista decât între granițe.

Punctul zero al exodului turiștilor străini din România

De la Constantin Dumitrașcu, fost șef al Agenției de Turism Mamaia, „Weekend Adevărul“ a aflat că a fost un punct zero. Să ne întoarcem în anii ’80. Litoralul românesc era plin de turiști români, dar mai ales străini. La Neptun, un disc jockey de la Disco Rainbow a scos într-o seară de vară o boxă afară din discotecă ca să vină tinerii la distracție. „Era un fel de bătut clopotele la biserică, și tovarășa, care era la Neptun cu tovarășul, a auzit zgomotele puternice, care se propagau peste lac, și a zis: «Ce-i cu scandalul ăsta? Oamenii au venit să odihnească aici». Așa a dat dispoziție coana Leana să se închidă totul la ora 22.00“, povestește fostul ghid de pe litoral.

Decizia s-a aplicat ca un tăvălug peste tot: restaurante, discoteci, dar și baruri de noapte, localuri frecventate de români, dar şi de străini. „La acea vreme, în Mamaia funcționa Club Mediteranean, care avea un statut special, aici venind doar francezi. Țin minte că umblau milițienii să verifice tot. Îmi aduc aminte de Șerban, șeful Miliției din Constanța, care umbla după el cu vreo zece inși, în barurile de noapte, în discotecile străine, la Cazinoul din Mamaia funcționa discoteca lui TUI, la Castelul Reginei Maria, unde era deschisă discoteca lui Neckermann, dar și la Scandinavia, și dădea amenzi și bătea cu pulanul în masă ca să se închidă totul la ora 22.00“, își amintește Constantin Dumitrașcu.

„Eu m-am dus la nea Sandu Drăgușin la Neptun, la ministrul Stănescu, la cine nu m-am dus atunci ca să încerc să schimb lucrul ăsta... Dar n-am avut succes. Plus că eram adunați la Hotel Parc, de tovarășa Alexandrina Găinușe, de tovarășa Ana Mureșan, de tovarășul ministru Ion Stănescu, fost ministrul de Interne, care ne spuneau că suntem niște incapabili, că nu știm să lămurim turiștii că ei au venit aici să se odihnească, nu să umble prin cluburi“.

Explicații halucinante date turiștilor

Cel mai greu i-a fost lui Dumitrașcu să dea explicații străinilor. „Mă întreba directorul de relații externe de contractele de la TUI, ce se întâmplă... Mă duceam la Ariton, fostul director general, și-l întrebam: «Ce-i mai spun omului ăsta?». «Zi-i și tu că n-a plouat azi-noapte, că n-a fost zăpadă astă-iarnă și hidrocentralele nu mai merg și trebuie să facem economii la curent». «Stai puțin, că la 10 fără 5 se închid cârciumile și toți își iau o sticlă de vin, de bere și se duc în camere. Unde-i economia de curent pe care trebuie să o faceți?», îmi replica el. Într-adevăr, Riviera și Majesticul erau luminate a giorno, în toate camerele era aprinsă lumina“, se înfurie și acum fostul șef al Agenției de Turism Mamaia.

Cert este că turiștii au început să plece și duși au fost pentru totdeauna. „Când francezii de la club au văzut cum intră pe ușă șeful Miliției, cu o grămadă de agenți după el, și le-a ordonat să închidă clubul, au plecat. Într-o săptămână nu mai era picior de francez în Mamaia. Cu toții erau în Bulgaria, la clubul francez de la Rusalka, unde funcționa un Club Mediteranean pe același sistem“.

Știrea că pleacă francezii s-a răspândit repede. Și a venit și rândul altor agenții străine să facă același lucru: „Știrea s-a dus peste tot, mai repede decât ne putem închipui noi. Au început să plece unul câte unul. Cei de la TUI, care primeau niște răspunsuri aiuritoare de la mine, ba că n-a fost apă, ba că n-a fost zăpadă și că facem economie de curent, iar a doua zi îi ziceam că au fost inundații, au plecat și ei... Mie, în acele zile, mi-a fost rușine de mine“. A fost prima dată când turiștii străini au plecat de pe litoralul românesc pe cel bulgăresc. „A fost cea mai proastă decizie luată de comuniști: de a închide discotecile și cluburile la ora 22.00. La începutul lui iunie, la ora 21.25 încă era lumină afară și tu închizi Melody Bar, care era club de noapte?“, continuă el să se întrebe de aproape jumătate de secol.

„Bulgarii pipăiau roțile autocarelor noastre“

Atunci a început rivalitatea dintre cele două litoraluri, până când bulgarii ne-au luat tot. Bulgaria nu era cu mult peste România – cel puțin, plecase cu un mare dezavantaj. Fostul ghid care îi însoțea pe turiștii străini își amintește că „bulgarii erau înapoiați rău, rău, rău de tot. Eu mă duceam vara să iau turiștii de la Varna, care erau aduși pe aeroporturile din Bulgaria și de aici în România, pentru că nu mai încăpeau pe avioanele TAROM care decolau de la Londra, Manchester. Eu veneam cu autocarul meu și îi aduceam de la Varna în România. Bulgarii pipăiau roțile de la autocarele noastre și se uitau mirați cum se deschid ușile. Ei aveau niște autocare Karosa cumpărate de la ruși, de-ți era frică să-i duci pe turiști de la aeroport la Nisipurile de Aur, așa erau de șubrezite. Când era cald, mergeau cu ușile din față și din spate deschise ca să intre aerul“.

În România, lucrurile stăteau cu totul altfel. La acea vreme, în anul 1969, era încă ONT Carpați. România avea pentru turiști autocare Setra, pentru că în 1962, ginerele lui Chivu Stoica, unul Teodorescu, a întrebat care sunt cele mai bune autocare din Europa. „Cele Setra, făcute de nemți“, i s-a răspuns. Și așa a cumpărat vreo 150 de autocare moderne pe care le-a repartizat la București, la Brașov, dar și pe litoral, la autobazele Mangalia, Eforie și mai ales la Mamaia, pentru că stațiunea era plină de străini.

Decizia de a achiziționa autocare din Germania, dar și din Italia și Franța, venea nu după mult timp de la tragedia aviatică din 4 noiembrie 1957, când avionul sovietic în care se afla o delegație a PRM formată din Chivu Stoica (prim-ministru), Grigore Preoteasa (ministru de Externe), Nicolae Ceaușescu (adjunct al ministrului Forțelor Armate), Ștefan Voitec (ministru al Industriei Bunurilor de Consum), Leonte Răutu (şeful Direcției de Propagandă și Cultură) și Alexandru Moghioroș (vicepreședinte al Consiliului de Miniștri) a luat foc la aterizare într-o pădure de lângă Aeroportul Vnukovo. Piloții și Grigore Preoteasa au fost singurii morți. Cei care au supraviețuit au rămas cu răni, dar și cu teama de a mai zbura, mai ales cu avioane puse la dispoziție de sovietici.

Contract nerespectat

România a încercat să recupereze o parte din turiștii străini, dar bulgarii au făcut tot ce-au putut ca să-i țină pe litoralul lor. Constantin Dumitrașcu spune că, pe vremea în care era director la Mamaia, a semnat un contract cu omologul bulgar pe partea de turism internațional. Prin acest acord, românii se obligau să trimită turiști români în Bulgaria, bulgarii să trimită turiști bulgari în România, iar ambele țări se obligau să trimită turiști din terțe țări: nemți, francezi, italieni, în excursie în țara vecină. „Din cele trei puncte, nu s-a respectat decât unul: noi am trimis turiști români în Bulgaria. La acea vreme, i-am întrebat pe bulgari de ce nu trimit și ei turiști la noi. «Aaa, păi noi suntem săraci, nu avem posibilitățile voastre. Noi avem venit de 140 de dolari pe lună, voi aveți de la 400 de dolari în sus», mi-au răspuns ei. Dacă te duci de Revelion sau de Paște sau de 1 Mai, o să vezi că la Nisipurile de Aur se vorbește numai românește, dacă dai de un bulgar te întrebi ce caută pe acolo. E plin de români“.

Ce-i drept, recunoaște Dumitrașcu, bulgarii au trimis în primii ani câteva grupuri de spanioli. „Eu m-am ocupat de ei și am trimis, pe lângă ghidul bulgar care-i însoțea și care vorbea spaniolă, și ghidul meu care vorbea spaniolă, și am avut niște surprize foarte neplăcute, în sensul că ghidul bulgar nu vorbea deloc frumos despre România. «Eee, ce e în România? Bulgaria e cea mai frumoasă. Este Delta Dunării, dar la noi, în Bulgaria, e mai frumos ca aici», cam așa le spunea ghidul bulgar străinilor care vizitau România. Și nu se limitau doar la atât. Într-un ziar de știri de seară, publicaseră un articol în care se vorbea la fel. Ziarul mi l-a arătat directorul general al unei agenții de turism norvegiene care trimitea turiști în România“, își aduce aminte Dumitraşcu.

Maria, regina bulgarilor

Lupta pentru turiști străini se duce și astăzi, chiar și pe locul unde Regina Maria și-a ridicat castelul ei de vis. Constantin Dumitraşcu ne mărturisește că „ghizii de la Balcic nu spun că Regina Maria a fost a României, că a fost soția Regelui Ferdinand, și o revendică ca fiind regina lor, pentru că ei detestă să vorbească de Cadrilater. Bunul meu prieten, reprezentantul companiei TUI de la Burgas, de la Sunny Beach, cea mai însorită plajă a lor, îmi spunea: «Cadrilaterul a fost al nostru, și nu doar el, ci și Dobrogea». Așa au învățat ei la istorie. Eu i-am explicat, dar degeaba, nu vor să audă nimic despre Cadrilater, nici că județele Durostor și Caliacra au fost ale României. Nu spun turiștilor că Regina Maria are palate și în Constanța și Mamaia“.

Pentru a dispărea orice urmă a vechii granițe a României, bulgarii au distrus farul alb, dar și fosta clădire a vămii. A rămas mărturie peste timp o piatră imensă, pe care vecinii noștri de la sud de Dunăre nu au reușit s-o urnească din loc. „Cum urcai de la satul Kranevo muntele și treceai la Nisipurile de Aur, până acolo era granița cu România“, spune el. Dacă bulgarii au distrus și ceea ce mai rămăsese din fosta graniță, nici nu au construit nimic în schimb, de teamă, au mărturisit ei, ca după Revoluția din 1989, România să nu ceară Cadrilaterul. „Nu este o glumă, acest lucru mi l-a spus reprezentantul TUI în Bulgaria: că de la Kranevo până la Vama Veche nu au investit nimic pentru că le-a fost frică că românii vor vrea din nou Cadrilaterul“.

Ce are Bulgaria și nu are și România

Anii au trecut, Bulgaria a rămas cu Cadrilaterul, dar și cu turiștii români, care continuă să se ducă pe litoralul bulgăresc de la 1 Mai până târziu, în toamnă, inclusiv mulți constănțeni. Care ar fi explicația acestui exod? „Bulgaria are îmbinarea dintre mare și munte. Deși muntele e calcaros, este acest aer de munte. Apoi, pădurea e acolo, și poate rivaliza doar cu Neptunul. În ceea ce privește serviciile oferite turiștilor, este mult de spus. Bulgarii sunt mult mai serioși, mai muncitori. Noi, românii, investim astăzi și până diseară vrem să ne vină profitul“, explică expertul în turism. Alți români preferă Bulgaria doar pentru a pleca de acasă, de a se simți în concediu și a fi mulțumiți că au fost într-o altă țară.

Nici la ei nu mai e ce-a fost, iar serviciile all inclusive lasă mult de dorit. „Și ei se chinuie de câțiva ani. O bulgăroaică, Elisaveta Petkova, de la ITS, fosta firmă a sindicatelor, a cooperativelor, care deține două hoteluri, îmi zicea că la all inclusive dau cea mai proastă bere și cel mai prost vin al lor. Eu, dacă mă duc la bulgari, mă opresc la alimentară și îmi iau câteva sticle de-ale lor. Pe de altă parte, la un hotel de aceeași categorie ca în Mamaia, prețurile sunt mult mai mari, dar românul spune «dau un ban, dar știu că sunt servit ca lumea»“.

„Veneam cu mașina 10 de la Eforie cu 60.000 de dolari în geantă“

Născut în Valea Călugărească în urmă cu 76 de ani, Constantin Dumitrașcu a absolvit Facultatea de Comerț Exterior, una dintre cele mai selecte facultăți la acea vreme, avându-i colegi pe Ioan Mircea Pașcu, Mugur Isărescu, dar și alți studenți eminenți, dintre care unii au ajuns profesori la ASE, alții directori de bănci, miniștri sau ambasadori. Venea de pe băncile Liceului „I.L. Caragiale“ din Ploiești și, consideră el, trebuia să aibă umor. „Între mine și nenea Iancu e diferență de 100 de ani. El a absolvit liceul în 1863, eu în 1963“.

Era un tânăr provincial la București și, pentru a câștiga ceva bani de buzunar, a dat examen pentru a putea fi ghid. Mai fusese pe litoral, într-o tabără la Costinești, unde ajungeau doar studenții buni la învățătură. Dar, de data aceasta, nimerise în cel mai fierbinte loc de pe litoral, în Mamaia. „Era 4 septembrie când am ajuns la Mamaia, la Hotel Flora, unde l-am întâlnit pe colegul meu care era ghid pentru englezi. Am lucrat cu mai multe firme, că nu erai ghid doar pentru o firmă, ci pentru mai multe, te ocupai cu liste, cu cazarea, cu tot ce trebuia pentru ca totul să meargă foarte bine“, își amintește el.

Școlit în Anglia

În anul 1971, când a primit repartiția la Mamaia, Constanța era un oraș închis. „Nu puteai să vii să stai sau să lucrezi în Constanța dacă nu aveai un contract bine stabilit cu repartiție guvernamentală, cum era cazul meu. Toate posturile noastre erau în București la acele întreprinderi de stat pentru comerț exterior, aici trebuia să lucrăm noi. Unii ne-au acuzat că au fost fabrici de securiști. Și-așa am ajuns pe litoral. Am ajuns la Mamaia la ONT și din prima zi pe cartea mea de muncă scria «șef filială Anglia»“. Apoi, a fost trimis la specializare în Anglia. „Acolo am învățat ABC-ul turismului, adică tehnica negocierii o știam, dar am îmbunătățit-o. A intrat în mine acest micro-britanic de conservatorism, de a face lucrurile cât se poate de bine, care tindeau spre perfecțiune“.

Marile proiecte abandonate: un aeroport, un club și un cazinou

La acea vreme, Neptunul și Mamaia erau stațiunile cele mai aglomerate de pe litoral, însă Neptunul conducea la capitolul servicii. De la chelneri la recepționeri, șefii de cârciumi și de hoteluri – toți erau foarte bine pregătiți. „Era această pregătire a personalului, care mai pleca și pe afară la școlarizare, înaintea celui din Mamaia. În perioada anilor ’70, să zicem prin anul 1975, Neptunul rivaliza cu Mamaia, însă avea o mare problemă pe care mi-au zis-o toți delegații străini ani de zile: distanța de la aeroport până la Neptun era de 70 de kilometri, și era mult“.

Așa se face că, în 1975, directorul general al ONT Litoral, Vasile Trandafir (Bazil), a coordonat trei mari proiecte, în care au fost implicați cinci specialiști, inclusiv interlocutorul nostru. Unul se referea la dezvoltarea aerodromului Tuzla, pentru a avea unde să aterizeze avioanele care aduceau turiști pentru zona de sud a litoralului: Mangalia, Eforie. „Apăruseră stațiunile mici, Aurora, Neptun-Olimp, Venus, Jupiter, aveam englezi, aveam nemți. Îl aveam an de an și pe ambasadorul sovietic Vasili I. Drozdenko, care ținea o cuvântare la Saturn la deschiderea sezonului“. Al doilea proiect se referea la Club Mediteranean din Mamaia, care ajunsese prea mic pentru numărul de turiști francezi care veneau pe litoral la noi, și s-a decis construirea unui club mai mare în zona plajei Tuzla. „Acest club avea un regim aparte, aprovizionarea se făcea autonom. Nu prea intra nimeni aici, numai pe noi ne invitau la Ziua Franței. Am nimerit și eu la o astfel de sărbătoare, unde era și marele Ștefan Kovács, antrenorul lui Ajax Amsterdam“, povestește Constantin Dumitrașcu.

Al treilea mare proiect urma să se realizeze în Eforie, unde trebuia să se ridice un cazinou ca la Las Vegas. „Cazinoul nu avea ferestre, doar niște uși. Am lucrat mult timp la acest proiect și toate fișele le am la mine în pod“. Din păcate, toate au rămas la stadiul de proiecte. Deși au primit aprobarea ministrului Turismului de atunci, care era Ion Cosma, totul s-a blocat la consilierii președintelui, care au zis că nu sunt bani deocamdată pentru aceste proiecte. „Probabil și noi am greșit: ne-am dus cu trei proiecte dintr-odată...“.

În căutarea tinereții fără bătrânețe

Dar România urca în preferințele turiștilor străini. Nisipul era fin, marea albastră, berea și vinul erau bune și ieftine, iar fetele frumoase. Cei mai în vârstă căutau tot pe litoralul românesc secretul tinereții fără bătrânețe, în Gerovital. „Un norvegian de la o agenție care trimitea patru avioane pline cu turiști săptămânal mi-a zis: «Costin, noi suntem bolnavi de reumatism aici în nord. Și singurul loc unde se fac bine oamenii mei este România, la Doina din Neptun și Europa din Eforie“. Cum autoritățile sanitare nu aprobaseră la danezi Gerovitalul, ei veneau și-l procurau direct din România. Tratamentul-minune se putea cumpăra de la Europa din Eforie, plus setul de injecții pentru un an întreg. „Eu mă duceam la Eforie să ridic banii săptămânal. Erau cam 60.000 de dolari. Luam banii și îi duceam la casierie cu o geantă diplomat cu bandă metalică, ce nu s-a închis niciodată. Veneam cu mașina 10 de la Eforie Sud și cu 11 de la Techirghiol la Complexul ONT și a doua zi depuneam banii la casierie. Nu a lipsit niciun dolar, niciun cent“.

Poveste de iarnă cu finlandezi

Turiștii veneau pe litoralul românesc nu doar vara, ci și târziu, în iarnă, anotimpul friguros fiind mult mai blând decât ceea ce trăiau ei în țările nordice. „Aveam turiști până în decembrie. În 1978, o firmă finlandeză a anunțat că aduce turiști în decembrie. Era în noiembrie, mă pregăteam să merg și eu la ai mei, la Revelion, dar am stat lipit în birou și n-am avut concediu. Grupul de turiști finlandezi care veniseră cu două autocare, pe 3 decembrie, au stat până pe 6 ianuarie anul următor. Țin minte că nu au putut ateriza pe Mihail Kogălniceanu, că aeroportul era în lucru și n-au putut să aterizeze nici la București, pentru că era zăpadă și era viscol, și așa au ajuns la Arad. Eu acea noapte am petrecut-o la telefon. Am vorbit cu cei din Arad, care i-au cazat pe turiști, și a doua zi au ajuns cu un Antonov la București. Din Capitală, eu i-am adus cu autocarele la Eforie și la Neptun“, își aduce el aminte de acele timpuri, când era ultimul care încheia sezonul.