Imagini în premieră din epava Evangelia, nava lui Aristotel Onasis care a eşuat în urmă cu jumătate de secol la Costineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scafandru constănţean a fotografiat şi a filmat interiorul epavei Evangelia, care a devenit simbolul Costineştiului, alături de Obelisc. Din păcate, ea este ruptă în două şi nu este decât o problemă de timp până când se va scufunda sub propria greutate.

Evangelia a eşuat în condiţii încă misterioase la 15 octombrie 1968, la 1,5 mile marine în larg de plaja staţiunii Costineşti. 

Nava care are 131 de metri lungime, 17 metri lăţime şi 10 metri înălţime a fost construită pe şantierele navale Harland&Wolff din Belfast (Irlanda de Nord), unde a fost construit şi celebrul vas Titanic.

Nava a fost lansată la apă pe data de 28 mai 1942 sub numele de „Empire Strength“, fiind construită pentru Ministerul britanic al Transportului. De la construcţie şi până în anul în care a eşuat a avut patru denumiri, „Empire Strengh“, „Saxon Star“, „Redbrook“ şi, în final, a primit numele „Evangelia“.

Una dintre legendele legate de naufragiul navei spune ca incidentul a fost provocat intenţionat de căpitanul navei, la ordinul armatorului grec Aristotel Onassis, pentru a putea obţine despăgubiri, nava urmând să fie trimisă la casare după doi ani. 

    

Costineştiul încă vorbeşte despre acea zi. Şi localnicii care nu au fost prezenţi au ceva de spus. Unii au aflat că în dimineaţa de 16 octombrie, toată plaja era plină de portocale, care proveneau de la Evangelia. „Aşa am auzit. Că toţi au adunat de pe plajă portocale“, îşi amintesc localnicii.

„Era cam aşa, pe la ora 4 noaptea. Deodată s-a cutremurat pământul. Noi am crezut că e cutremur şi am adormit la loc. Dimineaţă, Ştefan, bărbati-miu, mi-a spus «Tu ştii că o navă a eşuat la noi, la Costineşti?!», dar eu nu am fost s-o văd“, povesteşte tanti Dina.

Şi Tudor Bătărigă, fostul administrator BTT Costineşti, îşi aminteşte de ziua naufragiului. Atunci era elev la Şcoala de Maiştri Constanţa, în primul an, dar în acea zi venise acasă. „Marea era puţin montată, cum îi spunem noi, adică puţin agitată, de gradul doi – trei, dar nu era furtună încât să eşueze o navă“, povesteşte el. 

A fost surprins când a afat că o navă a eşuat atât de aproape de Costineşti, pe o mare care nu era înfuriată. Apăruse o versiune că marinarii au fost duşi în eroare de luminile de pe stâlpi, pe care le-au confundat cu farul de la Tuzla, dar nu s-a stabilit nimic precis, cum a ajuns să eşueze nava. 

Echipajul, spune el, a fost salvat de grăniceri şi dus la Constanţa. Timp de o lună, grecii au încercat să scoată nava din zona unde eşuase, însă fără succes. Inclusiv remorcherul „Viteazul“ a fost adus la faţa locului, dar fără folos. Nava a trecut peste un platou stâncos de pe fundul mării şi acolo s-a înţepenit, îşi aminteşte el. 

La scurt timp, localnicii au început să prăduiască tot ce s-a putut. De pe vas s-au furat cazarmament, hrană, bucăţi de lemn din cabine. „Nava a fost devalizată de pescari. S-a luat tot ce era pe navă: cazarmament, combustibil, pesmeţi, conserve, legume. Şi în luna mai, după naufragiu, se mai găseau alimente pe navă“, povesteşte interlocutorul nostru. El mai spune că a fost ceva ce l-a frapat. „Pe navă erau şi trei motoare de Skoda ambalate. Nu înţeleg ce căutau acolo“, spune el. 

La scurt timp de la eşuare, epava a fost luată în primire de tineri, care se aventurau înot până la ea. Tudor Bătărigă îşi aminteşte că şi el a înotat de multe ori până la  Evangelia. Odată, a dormit o noapte întreagă la bordul epavei întrucât s-a pornit o furtună şi i-a fost frică să mai înoate până la ţărm. A mâncat biscuiţi pe care i-a găsit pe vas şi care făceau parte din raţia marinarilor. 

Vă mai recomandăm:

Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“

FOTO „Triunghiul Bermudelor“ din Marea Neagră. Cum explică specialiştii misterele din zona Şabla şi Insula Şerpilor

Capcanele mării: cum să ne ferim de gropile de sub apă

Jurnal de Vacanţă. Plaja Vadu, ultimul refugiu. Colţul de Rai interzis cândva turiştilor vă aşteaptă cu hectare întregi de plajă virgină

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG