Imagine emoţionantă din Constanţa în vreme de război: soldaţi nemţi se joacă alături de copii
0În perioada 1940 – 1944, România a fost aliata Germaniei. Litoralul, fiind un punct strategic, germanii au cantonat aici trupe şi a instalat poziţii de tun şi mortiere. Staţiunea Mamaia a devenit câmp de luptă, fiind străjuită de cazemate şi de sârmă ghimpată. După 23 August 1944, trupele germane, care ne-au devenit inamice, au părăsit Constanţa fără lupte.
În puţinele momente de acalmie din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, soldaţii nemţi se jucau cu copiii din Constanţa. Imaginile inedite surprinse în timpul conflagraţiei mondiale, făcute publice de scafandrul Pascale Roibu, cel care are o colecţie impresionantă de poze făcute în vreme de război în oraşul de la malul mării, ne arată că viaţa mergea înainte. Pe o străduţă a Constanţei, lângă rufe întinse la soare, soldaţii nemţi se jucau alături de copiii localnicilor.
După 23 August 1944, când am întors armele împotriva nemţilor, trupele cantonate la Constanţa au părăsit regiunea fără vărsare de sânge. Acele momente au fost povestite de sergentul constănţean Vasile Leonte în memoriile. În centrul oraşului, erau două garnizoane: cea românească, situată lângă Biblioteca Judeţeană, şi cea nemţească, pe locul Sălii Sporturilor, deci foarte aproape una de cealaltă. „Când am întors armele împotriva nemţilor, cele două naţiuni au devenit rivale şi nemţii şi românii s-au baricadat punând saci de nisip în geamuri şi pregătind tunurile. Ar fi fost o baie de sânge în ambele tabere dacă s-ar fi deschis focul“.
Atunci, sergentul a fost chemat de unul dintre căpitani şi i-a zis aşa: «Îl iei pe soldatul cutare, care vorbea nemţeşte şi mergeţi la comandantul neamţ şi îi cereţi să părăsească oraşul. Să ia cu ei doar camioanele şi mitralierele şi să lase tunurile şi restul armamentului şi să treacă la bulgari». Şi sergentul s-a dus la nemţi şi, după un timp de gândire, comandantul a fost de acord şi a acceptat condiţiile românilor. S-a creat un culoar de soldaţi români în faţa garnizoanei nemţeşti şi, rând pe rând, toţi au părăsit zona. Numai că, la ieşirea din oraş, spre Cumpăna, un regiment românesc a oprit coloana germană şi i-a luat prizonieri pe toţi. Una dintre maşinii a forţat trecerea însă, după ce a primit un proiectil în faţa drumului, s-au predat cu toţii.
AS-ul aviaţiei, Tudor Greceanu, a povestit în cartea sa „Drumul celor puţini“ cum au fost salvaţi de nemţi după ce avioanele noastre fuseseră doborâte de ruşi. La întoarcerea de pe frontul de la Don, la 1 martie 1943, unitatea sa rămăsese doar cu un Heinkel 111 şi trei Messerschmitt 109 F. Chemaţi la Bucureşti, li s-a spus că cei de la Berlin ştiau că dispariţia de pe front a Grupului 7 are drept cauză lipsa de avioane şi astfel încadra grupul „în cea mai de elită şi tradiţie unitate de vânătoare germană, Flotila Udet“, după numele pilotului de vânătoare Ernst Udet, din Primul Război Mondial. „Noi mai văzusem un Messerschmitt 109 G, dar nu speram niciodată să ajungem să zburăm cu avioane de această talie“, spunea Tudor Greceanu.
Spre surprinderea lor, a doua zi, au descoperit că sectorul avioanelor lor era ocupat de 40 de avioane Messerschmitt 109 G vopsite „peste noapte cu însemnele şi culorile României impecabil, de parcă ar fi fost construite la IAR Braşov şi nu vopsite noaptea pe un aerodrom de război şi încă german, cine le-a furnizat şabloanele necesare. La acea vreme, semnul aviaţiei române era crucea tricoloră din M-uri, destul de complicat“.
Vă mai recomandăm: