FOTO Imagini inedite cu Armata Roşie care ocupa România. Soldaţii sovietici au fost primiţi cu urale şi cu mesajul „Moarte cotropitorilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În întâmpinarea Armatei Roşii FOTO Fototeca Online a Comunismului Românesc Cota 6/1994

Fototeca Online a Comunismului Românesc deţine imagini inedite cu Armata Roşie, care era primită cu ovaţii de populaţia Bucureştiului.

În urma armistiţiului încheiat la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) şi a tratatelor de pace de la Paris, România a intrat sub ocupaţia militară sovietică. Arhivele militare vorbesc despre faptul că în 1946, nu mai puţin de 615.000 militari se aflau pe teritoriul ţării noastre.

Trupele sovietice au fost retrase treptat, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cu toate acestea, regimul de la Bucureşti a continuat să aducă elogii Uniunii Sovietice şi au continuat măsurile represive împotriva „duşmanilor“. Arestările au continuat, s-au organizat şedinţe publice de demascare, exact ca în anii '50. Ele, spune istoricul Ioan Scurtu, în lucrarea „Premisele schimbărilor revoluţionare din anul 1989“ publicată în „Studii şi articole de istorie LXXV“, 2009, erau menite să adoarmă vigilenţa Kremlinului, care trebuia să ştie că România rămânea o verigă puternică a lagărului socialist. 

Regimul a devenit mai relaxat. Din anul 1960 s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politic, prin mai multe decrete de amnistie. În august 1964 au fost puşi în libertate ultimii 10.000 de deţinuţi politic. 

Vă mai recomandăm:

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat
 

Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“

Poveştile impresionante ale eroinelor în halate albe din spatele frontului: „Am tratat şi români, şi nemţi, şi ruşi“

Aşii aviaţiei române persecutaţi crunt de comunişti. Ion Dobran, eroul dat afară din casă şi trimis la strung de bolşevici

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare