FOTO Chinezii musulmani caută colaborare în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Popoare diferite, limbi diferite, aceleaşi trăsături, aceeaşi religie şi acelaşi salut „Salam Alecum“ („Pacea fie cu voi“). Musulmanii constituiţi în Asociaţia Islamică din China vizitează Constanţa în aceste zile, încercând să-i cunoască pe cei de aceeaşi confesiune din ţara noastră.

O delegaţie musulmană din China a vizitat Muftiatul Cultului Musulman din România, propunându-i o colaborare pentru sprijinirea celor două comunităţi. În China trăiesc 20 milioane persoane de religie musulmană, iar în România trăiesc aproape 70.000 musulmani.

Delegaţia condusă de vicepreşedintele Guo Chengzhen a venit în România la ideea diplomatului Su Yanwen, consul general al Republicii Populare Chineze la Constanţa. „Vrem să învăţăm unii de la alţii, să vedem cum îşi rezolvă problemele în comunitate. Ne dorim să facem schimb de experienţă şi să extindem colaborarea prin oamenii de ştiinţă ai comunităţilor noastre“, au declarat la unison oficialii musulmani.

Fiecare parte a încercat să afle de la interlocutori modul în care îşi susţine comunitatea. Chinezii s-au arătat interesaţi mai mult de partea culturală a vieţii musulmane din România, în timp ce românii au vrut să ştie ce soluţii au găsit pentru problemele sociale. Toţi oficialii au căzut de acord asupra unui aspect: lupta împotriva terorismului şi extremismului trebuie să continue.

Muftiatul din România a dăruit oaspeţilor plachete aniversare şi un album cu geamiile din Dobrogea, regiune în care trăieşte majoritatea musulmanilor din ţara noastră. În urmă cu o săptămână, comunitatea a serbat împlinirea a 100 ani de la inagurarea celui mai mare locaş de cult musulman din România, Moscheea Carol I din Constanţa. „A fost construită de un creştin, primul rege al României. A fost dăruită comunităţii noastre în semn de preţuire pentru loialitate şi devotament faţă de ţară“, a explicat muftiul Muurat oaspeţilor chinezi.

Aceştia au oferit gazdelor un pergament de dimensiunile unui banner pe care era un verset din Coran care spune că „Toţi credincioşii sunt fraţi întru Domnul“. Pentru dedulcire, oficialii străini au mai dăruit ceai chinezesc.

Vizita Asociaţiei Islamice din China survine deplasării pe care a făcut-o în toamna anului 2012, în Republica Populară Chinezǎ, de o delegaţie alcătuită din reprezentanţi ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România (UDTTMR) şi ai Uniunii Democrate Turce (UDTR), condusǎ de liderul Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Muurat Iusuf.

Oaspeţii chinezi au fost întâmpinaţi joi de muftiul Iusuf Muurat şi de reprezentanţii UDTTMR şi UDTR. Ei urmează să aibă întrevederi, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai Guvernului României, cu reprezentanţi ai Secretariatului de Stat Pentru Culte şi cu reprezentanţi ai Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

În termeni oficiali, muftiul Muurat Iusuf a declarat, referitor la vizita confraţilor musulmani chinezi, că se va încerca intensificarea relaţiilor de colaborare pe plan religios, participarea reciprocǎ la manifestǎri cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale, organizate atât de cǎtre Muftiatul Cultului Musulman din România şi Asociaţia İslamicǎ din China. Aici se vor transmite mesaje de pace, de unitate, respect faţǎ de populaţia majoritarǎ şi de combaterea extremismului religios, tuturor membrilor comunitǎţilor religioase pe care le slujesc.

„Vom încuraja, de asemenea, schimbul de materiale cu caracter religios cum ar fi cǎrţi, reviste, broşuri, etc. care asigurǎ promovarea valorilor tradiţionale religioase ale comunitǎţilor noastre şi sperăm să ajutăm la construirea de noi punţi şi intensificarea relaţiilor economice între oamenii de afaceri musulmani din cele două state, pentru a veni în sprijinul comunitǎţilor locale musulmane, cu probleme sociale“, a afirmat liderul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat.  

Vă mai recomandăm

FOTO Moscheea Carol I, celebrată de musulmani şi creştini. Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei a trebuit să-şi contramandeze prezenţa

Moscheea Carol I din Constanţa împlineşte un secol de existenţă. Locaşul de cult poartă numele regelui care l-a dăruit „loialei comunităţi musulmane“

Muftiul Yusuf Muurat, liderul musulmanilor din ţara noastră: „Înainte de toate sunt român“

Limba turcă va putea fi studiată opţional în liceele din Constanţa

Musulmanii au intrat în lunile sfinte care preced cea mai importantă sărbătoare islamică - Bayramul

Muftiul, prieten al credincioşilor

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!