FOTO Baza nautică de la Techirghiol, inaugurată cu o suită de oficialităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inaugurare baza de la Techirghiol FOTO Sînziana Ionescu

Prima bază sportivă nautică construită în ultimii 40 ani de un club sportiv a fost inaugurată duminică, 3 noiembrie, la Techirghiol.

La eveniment au participat Carmen Tocală - secretarul de stat de la Ministerul Tineretului şi Sportului, Nicolae Moga – vicepreşedintele Senatului, Elena Frâncu – fostul conducător al Sportului constănţean, Ilie Floroiu – preşedintele Clubului Farul, primarii Mariana Gâju de la Cumpăna, Marian Iordache de la Medgidia şi Adrian Stan de la Techirghiol, reprezentanţi ai Clubului Morski Klub din Balchik şi mulţi alţii.

„Este una dintre puţinele investiţii private în sportul de la malul mării, alături de cele realizate de Răzvan Florea, Gheorghe Hagi, Corneliu Idu şi Lucian Nedelescu“, a arătat Elena Frâncu.

Primarul Adrian Stan a declarat că inaugurarea bazei nautice a dat startul reabilitării zonei de pe malul Lacului Techirghiol, unde va fi amenajată o plajă cu toate utilităţile, la standarde ridicate. Proiectul, în valoare de 3 milioane euro, va fi realizat cu fonduri europene.

Baza nautică de la Techirghiol aparţine Clubului Nautic Român, prima asociaţie sportivă de profil din România. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1908 la Constanţa, fiind dedicată exclusiv sporturilor pe apă: yachting, canotaj, caiac-kanoe, înot, polo pe apă, pescuit şi cercetăşiei maritime. După Primul Război Mondial, Clubul Nautic Român şi-a încetat activitatea. În anii 2000, familia unei campioane la yachting din Constanţa, Andreea Mihăescu, a reînfiinţat asociaţia, reluându-i activitatea competiţională şi de instruire.

În timp relativ scurt, Clubul Nautic Român a lansat primul Curs opţional pentru învăţarea în licee a sportului cu vele în România, a organizat prima regata virtual, precum şi prima competiţie transfrontalieră România - Bulgaria, care se desfăşoară anual, alternativ, la Techirghiol şi la Balcic.

Construcţia de la Techirghiol, evaluată la aproape 100.000 euro, a fost realizată în decursul a 18 luni. Edificiul ocupă o suprafaţă de 1008 mp şi cuprinde, printre altele: hangar de depozitare a ambarcaţiunilor, o amenajare pentru reparaţiile ambarcaţiunilor, spaţiu pentru exerciţii de forţă şi întărirea musculaturii, vestiare pe sexe, cu apă caldă şi toate utilităţile, platformă de depozitare a bărcilor, cale de acces către lac, planuri înclinate betonate pentru lansarea la apă, debarcader.

„Întreaga investiţie - realizată de Clubul Nautic Român, din donaţii, fonduri proprii şi atrase - bifează toate caracteristicile unei baze moderne, menite să şlefuiască viitori velişti şi practicanţi de sporturi nautice, dar şi să ajute la o conştientizare asupra beneficiilor pe care le poate aduce un astfel de proiect generos comunităţii din Zona Metropolitană Constanţa“, a declarat campioana la yahting Andreea Mihăescu, directorul clubului Nautic Român.

Preşedintele Clubului Nautic Român este ziaristul Dan Mihăescu, iar antrenor principal şi coordonator al cursurilor din cadrul Şcolii de navigaţie este profesorul Stelian Marinescu, directorul adjunct al Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Constanţa.

Clubul Nautic Român (www.clubulnauticroman.ro) promovează cultura nautică şi un stil de viaţă propriu iubitorilor mediului acvatic şi al sporturilor de apă prin intermediul unei platforme multimedia alcătuită din publicaţia on-line, MAGAZIN NAUTIC (www.magazin-nautic.ro) şi siteul webtv NAUTICA TV (www.nauticatv.ro). În luna februarie 2011, Clubul Nautic Român a primit acreditarea la Camera Deputaţilor şi colaborează în problemele legislative de specialitate cu comisiile: administraţie publică economică, buget, muncă, sănătate, învăţământ, cultură şi juridică.

Vă mai recomandăm

Premieră la Marea Neagră. Clubul Nautic Român inaugurează prima bază sportivă

FOTO Premieră absolută în învăţământul preuniversitar. Constanţa are singurul simulator de navigaţie cu vele din ţară

Yachting-ul, promovat ca sport regional al Dobrogei

Premieră. Regată de yachting, organizată în spaţiul virtual

Au navigat cu yahtul pe net, în prima regată virtuală

Cupa Dobrogei, regata internaţională la veliere sportive, a luat startul la Marina Eforie

Cupa Dobrogei la veliere sportive, dusă la Nessebar - Bulgaria

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani