FOTO A levitat deasupra Mării Negre. Primul turist care s-a dat cu flyboard-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turistul care a ales sporturile extreme FOTO Mariana Iancu

În timp ce unii turişti au ales să facă grătar sau să prindă primul bronz, alţii au încercat senzaţii tari, pe Marea Neagră şi s-au dat cu flyboard-ul.

Un tânăr din Bucureşti a ales să deschidă în mod inedit sezonul estival: de la 10 metri înălţime, de pe flyboard. Cu tot cu componentele de bază el s-a dus pe plaja din nordul staţiunii în Mamaia, unde a făcut furori.

Economist de profesie, el mărturiseşte că iubeşte foarte mult marea şi sporturile nautice. În urmă cu câţiva ani, a decis să ia lecţii şi de flyboard. Antrenamentul s-a făcut în doar 10 ore.

Acum, trăieşte senzaţii unice. Se înalţă deasupra apei, apoi se scufundă şi păşeşte pe întinderea Mării Negre. „Să ajungi la 10 metri înălţime cu 40 de kilometri pe oră nu ştiu dacă se poate compara cu ceva“, spune el.

Bărbatul nu vrea să fie filmat sau fotografiat de aproape şi spune că important este sportul, nu persoana sa.
Nici primarul Constanţei nu a stat departe de acest sport. Anul trecut, Radu Mazăre, însoţit de fratele său, Mihai şi alţi trei sportivi profesionişti au arătat turiştilor că nu-I este străin nici acest sport extrem.
O sesiune de flyboarding costă 150 lei pentru 10 minute şi 250 lei pentru 20 minute.

Flyboard este un echipament destinat sportului extrem, acesta fiind  un aparat acvatic care permite propulsia aeriană cât şi subacvatică până la o înălţime sau adâncime de maxim 10 metri, se arată pe siteul oficial.
Pentru a putea folosi acest echipament aveţi nevoie de un skijet cu o putere minimă de 100 CP şi de un kit de baza flyboard.

Componentele de baza ale kitului FlyBoard: placa, o pereche de wakeboard tip încălţăminte, sistemul de rotaţie, două furtunuri cu manere ataşabile la braţe, furtun mare (furnizează presiune de la skijet la flyBoard), cot de 180 de grade, duza.

Franky Zapata, fondatorul Zapata Racing, a început să dezvolte flyboard în 2011. Experienta în curse de skijet i-a permis terminarea proiectului într-un timp record. Echipamentul s-a evidenţiat după mai multe prototipuri atunci când a reuşit să iasă din apă şi să se stabilizeze în aer. Au urmat apoi îmbunătăţiri la direcţia de zbor şi nu după mult timp echipamentul a primit brevete de invenţie sub numele de flyboard, acesta participând la prima editie a Campionatului Mondial de FlyBoard care s-a desfăşurat în 2012 în Quatar.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Cel mai nou sport extrem de la Mamaia: Flyboarding. Radu Mazăre a zburat deasupra apei

VIDEO 3 sporturi de aventură care îţi creează amintiri de neuitat vara asta la mare

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului