Fanii Festivalului Mamaia, mesaj pentru autoritățile din Constanța, după ce evenimentul a fost „reșapat”: „Este rușinos!”

0
Publicat:

Festivalul Mamaia revine anul acesta, in luna august, cu o ediție aniversara, nu sub forma unui concurs, ci a unui spectacol cu șlagărele de altă dată.  Nu va fi găzduit în vechea sa casă, Teatrul de Vară, ci în piațeta Perla, de lângă teatru.

Scena mică pe care se va desfășura ediția aniversară Sursa FB angelasimileamergemaideparte

Reacțiile nostalgicilor festivalului nu au întârziat să apară, după acest anunț. Departe de a se bucura de renașterea evenimentului, care nu s-a mai ținut din anul 2012, fanii cer un eveniment de calitate, mai ales ca anul acesta se împlinesc 60 de ani de la prima ediție. 

„Câteva imagini cu scena unde se preconizează a se ține anul acesta festivalul Mamaia. O piațetă mică, în comparație cu Piața Sfatului din Brașov, unde încape  public numeros . Lățimea este de maxim 20 metri din care cel mai probabil doi metri vor fi alocați pietonilor pentru circulație. Aici se laudă organizatorii că vor renaște marele festival abandonat. Este rușinos, pentru Consiliul Județean Constanta și Primăria Constanța, că nu au reușit în atâția ani renovarea edificiului “Palatul Festivalurilor Mamaia” un loc special în inima românilor și mai ales a constănțenilor, o emblemă a orașului, o carte de vizită. Cele mai mari nume ale muzicii ușoare au evoluat pe această scenă, altele și-au început destinul artistic aici. Și sunt mulți cei cărora le datorăm respect pentru carierele lor muzicale care s-au intersectat cu acest lăcaș”, este postarea de pe pagina de Facebook dedicată Angelei Similea, angelasimileamergemaideparte.

„Câteva imagini surprind starea actuală a Palatului  Festivalurilor Mamaia. Trist ,dar adevărat! Ai un edificiu abandonat, în schimb în loc să îl restaurezi și să îl bagi în circuitul muzical, construiești o mică scenă în imediata apropiere. Interesul, să o spunem răspicat, nu este cultura muzicală, ci probabil sunt interese financiare deoarece în laterala teatrului se ridica un mare bloc sau hotel. În spatele teatrului este pregătit un alt șantier. Ce mai rămâne? Demolarea  actualului edificiu părăsit!”, scriu fanii. 

Cei mai multi critică organizarea acestui eveniment, însă există și optimiști. 

„În calitate de fan al Festivalului de la Mamaia aș vrea să fac câteva precizări la postarea dumneavoastră: Teatrul de Vară Mamaia nu va fi dărâmat, ci reabilitat. A fost alocat un buget și în curând se vor demara lucrările de consolidare și renovare. În piațeta, lângă teatrul de vară, va avea loc un spectacol/ediție aniversară a Festivalului de la Mamaia - 60 de ani de la prima ediție- cu recitaluri ale unor mari artiști, câștigători la acest festival, nume reprezentative pentru istoria muzicii românești, ce vor cânta șlagărele de la Mamaia. Festivalul în formulă originală, interpretare și creație se va face începând cu anul viitor, în Teatrul de Vară, proaspăt reabilitat”, este reacția unui fan. 

Recent, Consiliul Județean Constanța a anunțat că evenimentul ar urma să aibă loc în perioada 25–27 august 2023, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, deoarece Teatrul de Vară este o ruină. Organizatorul festivalului va fi Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean ,,Teodor T. Burada” care a lansat o procedură de consultare a pieței privind estimarea valorii de piață pentru achiziția serviciilor necesare pentru organizarea ,,Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia – ediție aniversară 2023”.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online