Faleza stațiunii Eforie, amenajată în doar doi ani. Proiectul aparține arhitectului care a gândit dezvoltarea litoralului românesc

Faleza stațiunii Eforie a fost amenajată în doar doi ani, la construcție fiind folosite granitul roșu de Măcin și calcarul de la Techirghiol. Lucrarea poartă semnătura marelui arhitect Cezar Lăzărescu.

Eforie, prima stațiune de pe litoralul românesc, înființată de boierul înființată de Ioan Movilă, a cunoscut mai multe denumiri: Carmen Sylva (pseudonimul artistic al Reginei Elisabeta, 1843-1916), apoi numele „eroului” ceferist Vasile Roaită și abia în 1962 localitatea a primit numele Eforie Sud.

Aşezări precum Eforie sau Techirghiol erau deja cunoscute şi căutate pentru remediile lor naturale şi pentru turismul organizat care se practica aici. Comuniștii și-au dat seama de importanța stațiunilor litorale și în anul 1955 a început amenajarea falezei, lucrări care s-au finalizat după doar doi ani, conform Revistei „Arhitectura“. „S-a prevăzut realizarea unor ziduri de sprijin în lungul falezei, care să protejeze malul; cel de la nivelul mării este de granit roșu de Măcin, iar cele superioare, din calcar de Techirghiol. În centrul amenajărilor s-au prevăzut grupuri sanitare, vestiare, bufete, cofetărie, terase.

Pentru mărirea plajei se vor executa diguri transversale în mare; primul, în lungime de cca 200 m, a fost parțial executat. El va da posibilitatea – prin amenajările prevăzute – acostării vaselor de pasageri ce vor face legătura cu Constanța.

Lucrările fac parte dintr-un ansamblu unitar care se realizează pe toată lungimea orașului“.

Lucrarea poartă semnătura arhitecților Cezar Lăzărescu, Viorica Blumenthal și a inginerilor Nicolae Laszlo și Cezar Temelcu.

Arhitectul Cezar Lăzărescu (1923 – 1986) a fost numit de Gheorghe Gheorghiu-Dej responsabil al planului de dezvoltare al litoralului românesc. El a împărțit litoralul în două zone: una în jurul lacului Techirghiol (Eforie Nord, Eforie Sud (Vasile Roaită) și Techirghiol) pentru tratament balnear și a doua, Mamaia, destinată odihnei și recreațiunii.

Echipa pe care a condus-o, formată din tineri arhitecți, a lăsat moștenire majoritatea construcțiilor de pe litoral: restaurantul „Perla Mării”, taberele de copii din Eforie între nord și sud, barul-cazino „Melody”, „Vila Marina” la Mamaia și altele. Arhitectul Cezar Lăzărescu a proiectat 11 lucrări de urbanism şi 67 lucrări de arhitectură.

„Consider că principalul merit în profesiune a fost de a reuși, cu mult curaj, o mutație în expresia arhitecturii postbelice. În a doua jumătate a anilor cincizeci, a apărut un program nou, din modificarea regimului salariaților. Casele de odihnă, de care era nevoie urgent în anul în care au apărut concediile plătite, au scăpat controlului birocratic, care veghea la aplicarea stilului „realist socialist”, la tot ce se construia, și astfel au apărut la Eforie Nord și Mangalia construcții cu o imagine mult mai luminoasă, lejeră și deschisă decât castelele închistate, mândria regimului sovietic. Pasul spre o arhitectură modernă, importată în Europa după modelul american, sacrilegiu în lumea comunistă, a adus nu numai un spirit tânăr și un vânt de libertate, ci si o mare diferență în economia construcției ca investiție și întreținere. A urmat ansamblul Mamaia, o manifestare arhitecturală care aplica viziuni și concepte de la Le Corbusier, Mies van der Rohe la Neutra și care a însemnat sfârșitul amprizei arhitecturii sovietice. Scrierile despre acea perioadă nu reușesc să reflecte lupta și curajul arhitecților care implica mult angajament și diplomație pentru a reuși să vadă proiectele ieșind din pământ. Un număr de lucrări, foarte puțin mediatizate, și anume vilele speciale de la Eforie, Mamaia, Floreasca, Timiș, Snagov, Neptun, reprezintă o combinație elegantă și discretă de expresie a arhitecturii actuale în lume, cu subtile elemente de decorație românească“, spunea arh. Răzvan Lăzărescu, fiul său, stabilit la Paris.