Evreii serbează Iom Kipur, una din cele mai importante sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iom Kipur este o sărbătoare austeră. Urmaşii lui Moise au fost timp de 10 zile într-o perioadă de autoanaliză. În funcţie de cât de obiectiv este, în timpul acestei analize între el şi Dumnezeu, el trece sau nu în Cartea Vieţii în anul ce vine.

Evreii din Constanţa s-au întâlnit sâmbătă la sediul comunităţii, întrucât sinagoga este o ruină. În Constanţa, mai sunt 40 de evrei.

Este o zi în care nu este permisă niciun fel de muncă, iar credincioşii trebuie să se abţină de la a consuma alimente sau chiar apă. Tradiţia cere ca vestimentaţia să fie albă, simbolul purităţii şi al curăţirii de păcate.

Una dintre cele mai solemne şi mai importante rugăciuni de Yom Kippur se recită în seara de ajun; numită Kol Nidrei ("toate jurămintele"), aceasta îl roagă pe Dumnezeu să îi elibereze pe evrei de jurămintele făcute către El.

Se reciteşte cartea lui Iona, cel care a petrecut trei zile în burta unui peşte uriaş. Mesajul poveştii biblice este acela că Dumnezeu le cere oamenilor să se căiască şi să se întoarcă la el.

Vă mai recomandăm:

FOTO „Revelionul“ evreilor: urmaşii lui Moise au trecut în noul an, la Tulcea. Sinagoga din Constanţa este în ruină

FOTO „Să fii trecut în Cartea Vieţii“ şi-au urat evreii, la trecerea în noul an - 5775


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”