De ce a murit designerul Răzvan Ciobanu. Ce spun apropiaţii cu care a fost la Festivalul Sunwaves

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii legişti au stabilit, după efectuarea necropsiei, că designerul Răzvan Ciobanu a murit din cauza multiplelor traumatisme suferite în urma accidentului.

Moartea creatorului de modă Răzvan Ciobanu a fost violentă. În urma accidentului, el s-a ales cu rupturi de organe, hemoragie internă şi traumatism cranian, spun surse din anchetă. Testele preliminare arată că designerul ar fi consumat droguri, însă rezultatul investigaţiilor va fi făcut public peste câteva săptămâni. 

În noaptea de Înviere, Răzvan Ciobanu a plecat din Bucureşti spre Mamaia, unde a participat, duminică seară, la Festivalul Sunwaves, din nordul staţiunii. La un moment dat, spun cei care l-au însoţit, Răzvan Ciobanu a dispărut de lângă ei, iar ulterior şi-au dat seama că acesta plecase cu un Range Rover, maşina ale cărei chei le avea asurpa lui. Apropiaţii au încercat să-l contacteze, însă fără niciun rezultat.

Luni dimineaţă, un localnic din Săcele a anunţat la 112 că în zonă s-a produs un accident rutier. La faţa locului, au ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa şi un echipaj SMURD, însă pentru creatorul de modă nu s-a mai putut face nimic. 

Din primele cercetări, autovehiculul în care se afla Răzvan Ciobanu a părăsit partea carosabilă, a parcurs o distanţă de aproximativ 700 de metri prin câmp, a traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuşti unde, din cauza denivelărilor de pământ, s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. 

Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un localnic la baza unui arbust. 

Urmele şi mijloacele de probă găsite la faţa locului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, şoferul se afla singur în autoturism. 

Pe aceeaşi temă:

Poliţia confirmă că Răzvan Ciobanu era singur în maşină şi exclude ipoteza sinuciderii. Bărbatul nu purta centură de siguranţă

Noi detalii în cazul accidentului în care a murit Răzvan Ciobanu. De ce se afla creatorul de modă la intrarea în Săcele şi cui aparţinea maşina

 

UPDATE Ce au găsit anchetatorii la locul accidentului în care a murit Răzvan Ciobanu. De ce a fost aruncat din maşină

 

VIDEO Cât de sigură la accident este în mod normal maşina în care a murit Răzvan Ciobanu

 

Răzvan Ciobanu a murit. Creatorul de modă a trecut prin mai multe momente de cumpănă în ultimii ani

 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort