Darurile Mării Negre expuse într-un târg cu obiecte artizanale. Scoici şi melci, de vânzare şi de mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darurile Mării Negre sunt expuse sub forma unor obiecte şi accesorii la un târg dedicat, ce se va desfăşura la Constanţa. „Comori din Marea Neagră“ este realizat cu materie primă de pe plajele litoralului.

La Constanţa, în Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" (zona fântânii arteziene) va fi amenajat Târgul de produse artizanale „Comori din Marea Neagră", unde vor fi expuse doar creaţii cu tematică marină. Târgul va fi deschis în perioada 15-18 august.

„Pentru cei care sunt mereu cu gândul la nisipul de pe plajă şi la valurile mării, târgul de accesorii handmade şi obiecte decorative „Comori din Marea Neagră" îşi deschide porţile.

Astfel, timp de patru zile, în perioada 15-18 august, în intervalul orar 10:00-20:00, constănţenii şi turiştii vor putea admira şi achiziţiona produse handmade, majoritatea realizate din scoici şi melci care provin de pe plajele Mării Negre. 

10 expozanţi îşi vor prezenta creaţiile în Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" (zona fântânii arteziene).

Clienţii pot alege dintre sute de obiecte decorative, printre care vaze, tablouri, suporturi de lumânări sau rame de inspiraţie marină, realizate cu sârguinţă de artişti constănţeni sau bucureşteni.

Atmosfera va fi întreţinută de interpreta Ioana Ţuţuianu, care va încânta publicul cu melodii greceşti, pe 15 şi 16 august, începând cu ora 18:00.

Totodată, gurmanzii vor fi aşteptaţi pe tot parcursul desfăşurării târgului cu preparate delicioase din scoici şi rapane, însoţite de vinurile alese ale Cramei Conu Albu de la Viişoara“, invită organizatorii, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public şi Privat" (RAEDPP) Constanţa, în parteneriat cu Primăria Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Cherhanalele de pe litoral, delicatesa gastronomiei din Dobrogea. Unde mergi să mănânci un peşte făcut ca la carte 

Ce peşte să mănânci pe litoralul Mării Negre. Sfaturile specialistului: speciile care se prind în această perioadă, cum se prepară, cum ştim că e proaspăt

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul