Cutremur la DNA Constanța. Demisii în bloc după delegarea unui șef contestat. Bodean: „Suntem oameni serioși“. Ce spune Voineag

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci procurori din cadrul DNA Constanța au demisionat, iar al șaselea procuror și-a depus cererea de pensionare. Procurorii au demisionat în semn de protest față de numirea lui Mihai Stanciu ca procuror-șef.

DNA Constanța mai are doar doi procurori FOTO Google Maps

UPDATE: Șeful DNA, Marius Voineag, susține că situația de la Constanța arată "cât de greu este să reformezi instituțiile".

Situația de acolo reflectă exact genul de abordări radicale care au prejudiciat imaginea instituției în trecut, vrem să evităm genul asta de abordări pe viitor pentru că afectează munca noastră, instituția trebuie să transmită un mesaj de coerență și seriozitate. Arată cât de greu este să reformezi instituțiile. Orgoliu personal vs bunul mers instituțional. Asta arată că unii nu înțeleg că loialitatea este față de instituție, nu față de persoane. Încetarea va trebui confirmată de CSM și abia după pleacă procurorii”, a declarat Marius Voineag pentru Mainnews.ro.

Știre inițială :

După cum scriu jurnaliștii de la G4Media, Serviciul Teritorial DNA Constanța va rămâne astfel ca personal doar cu doi procurori: noul procuror-șef, precum și un procuror de instanță. Informația demisiilor celor cinci procurori a fost confirmată pentru G4Media de către noul procuror-șef al DNA Constanța.

Andrei Bodean, fostul procuror șef al DNA Constanța, schimbat cu Mihai Stanciu, a confirmat pentru „Adevărul“ ca și-a dat demisia și că după 7 mai 2024 își va continua activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

„Nu aș dori să comentez motivele demisiei mele. Voi lucra mai departe, începând cu 7 mai, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Nu mă mai întorc la DNA Constanța, indiferent ce decizii se vor lua ulterior, suntem oameni serioși. Mi s-a propus un post în structura centrală DNA, însă am refuzat pentru că am dorit să am continuitate la DNA Constanța, însă din păcate nu s-a putut. Iar la DNA Constanța a fost delegat un alt coleg ca procuror-șef. Asta este...”, a declarat procurorul Andrei Bodean pentru „Adevărul”.

Surse judiciare au precizat pentru „Adevărul” că cei cinci procurori de la DNA Constanța care au demisionat sunt supărați ca Mihai Stanciu a fost delegat procuror-șef, deși conform statului trebuia delegat cineva care a lucrat efectiv în Anticorupție. Iar Mihai Stanciu nu a lucrat nici măcar o zi în acest domeniu, având doar o scurtă perioadă la DIICOT.

„În data de 27.02.2024, 5 procurori din 7 au trimis cereri către secția de procurori din cadrul CSM de încetare a activității în cadrul DNA, ST Constanța începând cu data de 07.05.2024”, a transmis pentru G4Media procurorul Mihai Stanciu.

Cei care și-au depus demisiile sunt procurorii Andrei Bodean (fostul procuror șef al DNA Constanța), Vasile Abagiu, Ciprian Bodu, Constantin Conortos și Dan Haralambie. Iar procurorul Sorin Constantinescu (și el fost procuror șef DNA Constanța înaintea mandatului lui Andrei Bodean) și-a depus cererea de pensionare, conform surselor G4Media și Info-Sud-Est.

Demisiile celor cinci procurori vin după ce aceștia au sesizat Secția de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) legat de faptul că nu au fost consultați și nu au avut prioritate în desemnare la șefia Serviciului Teritorial Constanța al DNA.

Mihai Stanciu, noul procuror șef al DNA Constanța, a fost anterior procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și la DIICOT, după care a preluat șefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. 

G4 Media amintește faptul că tatăl lui Mihai Stanciu, judecătorul Nicolae Stanciu, a condus Curtea de Apel Constanța și a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii, împreună cu Vasile Costea, patronul unei firme de casă din regimul Mazăre. Procurorii l-au acuzat pe magistrat că ar fi primit șpagă mobilă, în 2012, în schimbul intervenției pe lângă magistrații care instrumentau dosarele societății omului de afaceri. Ambii au fost achitați definitiv.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026