Cum s-a dezvoltat Cadrilaterul sub stăpânirea românească: „În locul bordeielor apăruseră casele impozante ale coloniştilor“. Locul adorat de Regina Maria

În perioada în care Cadrilaterul a fost în granițele României, provincia deșertică a devenit un loc fermecător, unde însăși regina Maria și-a făcut cuib.

Cu o întrerupere de aproape doi ani (septembrie 1916- decembrie 1918), Cadrilaterul, cu cele două judeţe Caliacra şi Durostor, a fost parte componentă a statului român, până la 7 septembrie 1940. Prin Tratatului de la Craiova între delegaţiile guvernelor român şi bulgar, urmare a puternicelor presiuni exercitate de Hitler, Stalin şi Mussolini, acest teritoriu, în suprafaţă de 6.921 kilometri pătrați, unde trăiau  aproximativ 400.000 de oameni, a ajuns în granițele Bulgariei.

O altă sursă documentară contemporană consemna că în vara anului 1940 Cadrilaterul dispunea de o populaţie totală de aproximativ 370.000 de locuitori, dintre care 115.000 erau români, 145.000 - bulgari, iar musulmanii şi alte naţionalităţi înregistrau 110.000 locuitori. Deci, în anul cedării Cadrilaterului românii, musulmanii şi alte etnii deţineau o majoritate absolută în comparaţie cu etnicii bulgari.

Marele istoric Vasile Pârvan spunea: ,,Dintre ţările care alcătuiesc România de azi, Dobrogea este cea mai veche ţară română. Cu mult înainte ca dacii din Dacia să se facă romani, dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte, să se închine ca romanii şi să-şi facă oraşe şi sate romane…“.

„România primise în 1913 o provincie deşertică“

Doctorul în istorie Constantin Tudor a documentat importanța administrației românești asupra acestui ținut în volumul „Administrația românească Cadrilater (1913 - 1940)“. Iată o imagine mai mult decât sugestivă referitor la ceea ce a însemnat administraţia românescă în Cadrilater: „Din punct de vedere economic, Cadrilaterul înregistrase un avânt pe care niciodată nu l-ar fi cunoscut dacă continua să vegeteze sub administraţia bulgară, pentru care Cadrilaterul nu era decât o provincie excentrică. România primise în 1913 o provincie deşertică, fără drumuri de fier şi şosele, cu imense întinderi de pământ sterp, cu mizerabile bordeie turceşti şi tătărăşti. În 27 de ani de regim românesc, provincia a devenit înfloritoare. Apăruseră noi localităţi, satele sărăcăcioase se transformaseră peste noapte şi în locul bordeielor din 1913 apăruseră casele impozante ale coloniştilor. Căi ferate şi şosele, poduri şi lucrări de artă, edificii administrative moderne, biserici și şcoli apăruseră peste tot. Dezvoltarea oraşelor era şi mai evidentă“.

Stepe defrișate

Bazargicul crescuse de la 17.000 de locuitori la 42.000, în vreme ce Balcicul, dintr-un simplu sat de pescari, devenise un oraş cu sute de vile, care primea, în sezon estival, zeci de mii de turişti, veniţi din toate colţurile jării, precum şi din străinătate. Portul Balcic se afla în construcţie, iar cel de la Cavarna se proiectase deja. Stepele fuseseră defrişate şi viaţa de la sate cunoscuse o prosperitate fără precedent, mai ales după introducerea industriei agricole.

Deşi mai puţin numeroase, documentele vremii amintesc existenţa unei bogate vieţi culturale şi în judeţul Caliacra, cu centre de importanţă la Bazargic şi Balcic, acesta din urmă beneficiind şi de faptul că Regina Maria îşi stabileşte aici reşedinţa de vară şi construieşte un Palat, adevărat monument de arhitectură.

„Turnul ascuțit în glugă de minaret, ca să se potrivească parcă dorinței musulmanilor de aici“

Poetul Emanoil Bucuţa evoca importanța actului de cultură realizat la Balcic de Regina Maria, cu sprijinul pictorului Szatmary: „Balcicul s-a deşteptat după această descoperire. Pânzele de uitare pe care le lăsaseră peste el secolele au căzut. Locul îngust ca o firidă de femeie clasică a Mării a început să fie săpat după planurile unui pictor, făcut pentru acest rost arhitect... Ziduri puternice de cetate s-au înălţat şi, peste ele, odăile cu tavan jos, pline de aerul sărat și de lumina verde-albastră, turnul visat întâi altfel şi apoi ascuțit în glugă de minaret, ca să se potrivească parcă dorinței musulmanilor de aici, care-i zic Reginei Maria, Sultana, şi mai ales prispele cu troiţe bizantine, scaune de piatră veneţiene, stâlpi dalmatini şi ulcioare şi vase mari de flori, clasice. Întreg peretele malului înalt de 30 - 40 de metri a fost căptuşit cu piatra roşie a locului, cu scări şi ganguri, pridvoare şi colţuri de privire, având cerul orizontului înainte, schimbat cu fiecare pas mai sus. De pe ele cad în perdele colorate curmeiele şi agăţătoarele, menite să facă din tot acest deal o singură grădină atârnată“.

Regina Maria: „Acest colţ era fermecător“

Însăși Regina Maria povestea în paginile revistei „Analele Dobrogei“: „Acest colţ era fermecător și avusei senzaţia stranie de a-l fi căutat toată viaţa şi de a-l fi găsit în sfârşit. Un loc de vis...și într-adevăr acest loc de vis deveni al meu... Pe el am construit o casă albă, modestă, cu acoperişul plat, în armonie cu atmosfera orientală dimprejur și i am numit-o «Tenha Juvah», ceea ce înseamnă pe turceşte: «Cuibul singuratic». Una peste alta, am construit grădini mici, în terasă, fiecare purtând numele unei fiinţe iubite: Mircea, Ferdinand, Carol, Elisabeta, Mgnon, Nicolae, Ileana, Sandro, Mihai, Petru Duşan, Helena, George; fiecare din grădinile acestea pietruite, sunt pline de flori, grădini de amintiri, în care am semănat dragoste, visuri, nădejdi şi chiar lacrimi... Aici vin când sunt obosită, ca să mă împrospătez cu vlagă când viaşa mi se pare grea... Poarta mea este întotdeauna deschisă ca bra e pentru bună venire. Aici toţi oaspeţii căutători de frumuseţe sunt primiţi bucuros“.

Lumea bună adusă la Cadrilater

La Balcic, Regina Maria primea numeroşi oameni politici şi de cultură, sălile Palatului său fiind împodobite cu lucrări de artă, semnate de marii pictori români din perioada interbelică. Totodată, Balcicul devine locul de unde Regina Maria, împreună cu scriitori şi artişi se va deplasa în localităţile Cadrilaterului, unde întâlnirile sale cu locuitorii satelor sau oraşelor se vor transforma în adevărate momente de spirit şi cultură.

Documentele de arhivă menţionează prezenţa Reginei Maria, în repetate rânduri, la Bazargic şi Silistra, precum şi în satele recent colonizate. Pe 30 mai 1926, împreună cu Regele Ferdinand şi însoţiţi de o impresionantă suită, Familia regală efectuează o vizită la Bazargic şi Silistra, oprindu-se şi în câteva localităţi rurale, peste tot fiind întâmpina ji cu entuziasm de populaţia locală, „ţărani români, bulgari şi turci, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, dansând sârbe, hore şi dansuri turceşti“.

De asemenea, Regina Maria s-a aflat împreună cu fiul său, Regele Carol II şi Regele Alexandru al Iugoslaviei, când aceştia au vizitat Bazargicul şi Balcicul, pe 2 octombrie 1933, regele iugoslav rămânând profund impresionat de frumuseţea arhitecturală a Palatului de la Balcic.

România a pierdut în anul 1940 acest teritoriu, în suprafaţă de 6.921 kilometri pătrați, unde trăiau  aproximativ 400.000 de oameni, a ajuns în granițele Bulgariei.

La 7 septembrie 1940, sunt menţionate, în Balcic, 356 de proprietăţi româneşti, în majoritate locuințe, restul construcţii cu alte destinaţii sau terenuri virane. Locuinţele se împart în „case" (cele mai numeroase: 180) şi „vile", acestea din urmă în număr de 57.