Cum era raţionalizată energia în comunism: 80 de maşini de cusut - scoase din funcţiune, „întreprinderea Restaurant“ - închisă la ora 21.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raţionalizarea consumului de energie electrică nu a căzut în perioada comunistă doar în sarcina populaţiei, ci a întregii industrii.

În ultimii ani ai epocii Ceauşescu, românul a mai îmbrăcat o haină în plus, elevii şi-au făcut temele la lumina lumânării sau a lămpii cu gaz, iar spectacolele s-au organizat doar între anumite intervale orare. Economie s-a făcut la nivel naţional, fiind afectată activitatea economică, culturală şi artistică. 

Conform unui program de măsuri privind asigurarea producţiei de energie, folosirea raţională a energiei electrice, termice şi a gazelor naturale şi regimul de lucru al unităţilor pe perioada de iarnă 1988 – 1989 s-au elaborat unele măsuri „cu putere de lege“. Actul, semnat de Şeful comandamentului Serviciilor şi Înzestrării, colonel Ion Mihai Marişescu, şi şeful Serviciului Independent Special, colonel Nicolae Eremia, aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii cuprinde măsurile la nivel naţional care trebuia luate la fiecare unitate.

„Se vor scoate din funcţiune utilajele şi liniile tehnologice energointensive, cu consumuri exagerat de mari. Astfel, vor fi scoase din funcţiune: la Întreprinderea Metalelor Rare: exploatarea minieră Bihor  - o linie de flotaţie, secţia II Tulgheş – două instalaţii de foraj suprafaţă; la întreprinderea Metalurgie Prelucrătoare Aiud cinci strunguri paralele, o presă îndoit tablă, o maşină de frezat şi un electrocompresor: la Întreprinderea de Împletituri Poarta Albă o presă hidraulică 63 tone, o presă de îndoit tablă, o foarfecă ghilotină, un electrocompresor şi o presă de 15 tone“

La Fabrica de Mobilă Gherla nu trebuia să mai funcţioneze un strung paralel, un electrocompresor, un cazan cu abur, o maşină şlefuit cu bandă şi un fierăstrău circular, iar la Întreprinderea de Confecţii şi Covoare Tîrgşor erau scoase din funcţiune 80 de maşini de cusut.

Programul de funcţionare al Întreprinderii Restaurant, pe perioada de iarnă, nu va depăşi orele 21.00, se mai specifica în planul de măsuri. Unităţile cultural-artistice trebuia să îşi organizeze în aşa fel încât programul încât să reducă consumul de energie între orele 17.00 – 23.00, iar cluburile sportive nu aveau voie să desfăşoare în această perioadă activităţi care necesită un consum mare de energie electrică. 

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Cum a fost ucis de comuniştii lui Dej şeful planificării de la Canal. Simulacrul odios rămas în istorie drept „procesul sabotorilor“

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Acţiunea „Missouri”. Minciunile şi mofturile Ceauşeştilor la Casa Albă, la întâlnirea cu Nixon. Dictatorul i-a şocat pe americani cu subiectul privind evreii

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie