Cum au vrut sovieticii să ne înlocuiască leul cu rubla şi ne-au luat flota după 23 August 1944
0Sovieticii care au confiscat flota României după armistiţiul de la 23 august 1944, ducând-o ca un trofeu poporului rus, au încercat să pună în circulaţie rubla în România. În schimbul pretenţiei la care s-a opus chiar Guvernul României, aliaţilor li s-a oferit suma de 350 de milioane de lei.
Una dintre cele mai grele misiuni ale unui militar de rang înalt după încheierea armistiţiului din 23 August 1944 a avut-o amiralul Horia Macellariu. Bravul militar a avut de negociat atât cu generalii armatei germane, cantonată la Constanţa, pentru a părăsi ţara fără pierderi de vieţi omeneşti, cât şi cu sovieticii, cu care România a devenit, peste noapte, aliat. Pe vremea când era deţinut în Penitenciarul de la Gherla, fiind condamnat pentru crime de război, amiralul îşi amintea: „Zilele de la 23 august au fost cele mai grele din cariera mea. Am auzit comunicarea de la radio ca oricare om de pe stradă, neprevenit. S-au gândit oare aceia care au condus schimbarea la noi, cei de pe teren, în ce situaţie ne pun fără prevenire, ca să luăm măsurile necesare?“.
„Bătălia Constanţei s-a dat numai între mine şi amiralul german“
Numit comandant al Dobrogei după 23 august 1944, el a fost nevoit să facă faţă la două situaţii majore: încetarea ostilităţilor faţă de U.R.S.S. şi încetarea subordonării faţă de Comandamentul German, care dispunea de puternica baterie Tirpitz, dotată cu trei tunuri care puteau lovi ţinte până la o distanţă de 34 de kilometri.
Zilele de 24 şi 25 august au fost decisive pentru soluţionarea problemei. După o discuţie cu viceamiralul Helmuth Brinkmann, germanul a fost determinat să se retragă din România fără luptă sau distrugeri. Horia Macellariu a povestit foarte puţine lucruri despre una dintre cele mai grele negocieri din viaţa sa, de care depindea toată Dobrogea: „Procedând astfel, bătălia Constanţei, a litoralului românesc şi a Dobrogei s-a dat numai între mine şi amiralul german, acolo, în bateria Tirpitz“, conform volumului „23 August la Constanţa: cazul amiralului Horia Macellariu“, semnat de istoricii prof.univ, dr Valentin Ciorbea şi de dr. dan Dragoş Sighigea, carte lansată la Muzeul Naţional al Marinei din Constanţa.
După plecarea germanilor, situaţia a devenit dramatică. Profesorul de istorie Victor Ciorbea spune: „Ruşii nu ne-au privit niciodată ca aliaţi «V-am învins, v-am eliberat, veţi fi executaţi», a fost mesajul lor, iar pe Horia Macellariu l-au băgat, în cele din urmă, după gratii, justiţia sovietică acuzându-l de crime de război, fiind ţinut vreme de 16 ani după gratii“.
Horia Macellariu Fotografie din dosarul personal
De la izmene la cămăşi de mătase
Dovada că sovieticii s-au comportat cu autorităţile române de pe poziţia de ocupant o aflăm din mărturiile lui Macellariu. Astfel, la scurt timp de la semnarea armistiţiului, un general sovietic a venit la Constanţa, şi-a pus ceasul pe masă şi i-a cerut răspicat: „Dacă în 10 minute nu-mi spui ce a fost în depozitele germane, te împuşc“. De fapt, acestea fuseseră golite de populaţie după retragerea germanilor din Constanţa.
După negocieri purtate cu mult tact de partea română, generalul rus a acceptat Hotelul Carlton ca sediu al comandamentului rus. Când Macellariu l-a invitat la masă, acesta i-a răspuns: „Să-ţi iasă din cap că eşti altceva decât învins“.
Aşa s-au şi comportat în anii care urmau să vină. După ce şi-au instalat comandamentul la Constanţa, au început să curgă comenzile. De exemplu, partea română trebuia să predea ruşilor 27.000 de perechi de izmene, 27.000 cămăşi, din care 15 de mătase, dar şi şapte maşini de scris cu litere ruseşti. Evident, au primit doar o parte dintre cele cerute, mai ales că, spun istoricii, nici ofiţerii de rang înalt ai Armatei Române nu purtau cămăşi de mătase.
Salvarea monedei naţionale ne-a costat 350 de milioane de lei
Din documentele publicate de cei doi istorici constănţeni, aflăm că pretenţia sovieticilor după actul de la 23 August a fost, pe lângă predarea armelor, a flotei, a bogăţiilor Dobrogei, şi punerea în circulaţie a rublei. Amiralul Horia Macellariu a considerat cerinţa sovieticilor ca fiind „cea mai grea misiune“. Cum luarea unei astfel de decizii îl depăşea, a avertizat Guvernul României şi la Constanţa a ajuns o delegaţie formată din reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, ai Băncii Naţionale şi Ministerului Economiei. Amiralii ruşi şi un căpitan de rangul I au purtat discuţii cu delegaţia Guvernului român şi li s-a transmis că nu poate fi acceptată circulaţia rublei. În schimb, Guvernul României le-a oferit ocupanţilor ruşi suma de 350 de milioane de lei. Culmea, aflăm din mărturiile lui Macellariu, aceştia au refuzat iniţial oferta, inclusiv invitaţia la masă.
„M-am simţit în armistiţiu şi aliat, nu am capitulat fără condiţii. M-am socotit în condiţiile propuse de domnul Molotov, am fost un român şi un comandant român într-o situaţie grea, pe umerii căruia apasă prestigiul, suveranitatea neamului şi a ţării. M-am comportat potrivit protocolului dreptului graniţelor. Am fost prietenos, demn, şi nu slugarnic. Eu personal puteam fi oricum, dar ca agent al neamului şi ţării noastre, eu nu puteam fi decât cu ei. M-am găsit fără să ştiu şi fără să-mi dau seamă între ciocan şi nicovală: una îmi spunea guvernul de la 23 august 1944 şi alta armata sovietică“, a mărturisit după decenii cel pe umerii căruia a apăsat libertatea şi integritatea teritorială a ţării.
Flota furată de societici
Una din cele mai grave răni lăsate de noii aliaţi ruşi a fost confiscarea vapoarelor. Comportându-se ca nişte cotropitori, sovieticii au ajuns la data de 30 august 1944 cu cinci nave sovietice, iar câteva zile mai târziu, au pus stăpânire pe infrastructura portuară. Motivul? „Marina Românească a înscris o pagină neagră în istoria Rusiei. De aceea, a preluat navele şi-a arătat-o ca trofeu poporului sovietic“, au spus ei la acea vreme.
În acele zile, cei din Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră au dat un ultimatum: „Toată flota română de războiu şi auxiliară să fie mutată la Sulina şi predată Armatei Sovietice“. În caz de refuz, se arăta în ultimatum, din 29 august va începe atacul contra navelor şi portului. La 5 septembrie, trupele sovietice au dezarmat toate navele române aflate în port şi au instalat la bord echipaje sovietice. Cu această ocazie, comandorul Alexandru Dumbravă, care era comandantul escadrilei de distrugătoare, s-a sinucis în momentul dezarmării navei sale.
Practic, de atunci a început ocupaţia sovietică în România. Ţara noastră avea patru distrugătoare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: Regina Maria, Regele Ferdinand, Mărăşti şi Mărăşeşti, dar şi trei submarine: Delfinul, Rechinul şi Marsuinul. Distrugătoarele, împreună cu alte nave ale Marinei Militare, dar şi pasagerele Basarabia şi Bucovina, au plecat din Portul Constanţa având la bord echipaj sovietic. Ulterior, navele au fost date înapoi României, dar la scurt timp ruşii i-au obligat pe români să le taie la fier vechi, ceea ce s-a şi întâmplat în 1961. Pasagerul Basarabia a fost oprit de ruşi şi rebotezat Ukraina. Transilvania a sfârşit la Galaţi, scufundându-se în port.
Şi nava-şcoală Mircea a fost confiscată de sovietici la începutul lunii septembrie 1944. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, guvernul U.R.S.S. a decis ca bricul să fie retrocedat ţării noastre, lucru care s-a întâmplat la 27 mai 1946. Din păcate, nava era o ruină, vasul fiind dus în portul din Germania unde a fost construit şi supus unor reparaţii capitale.