Cum arăta submarinul cu care România a făcut războiul. Nava de luptă a reuşit să scape fără pierderi de vieţi omeneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul submarin „Delfinul“ a jucat un rol hotărâtor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nava de luptă a fost lansată la apă în 1936. După război, a fost confiscat de ruşi.

România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial cu un singur submarin, Delfinul, şi cu patru distrugătoare: Mărăşti, Mărăşeşti, Regina Maria şi Regele Ferdinand. Submarinul a fost construit între anii 1927-1931, la şantierele navale Quarnaro din Fiume, din Italia. Era cea de-a treia comandă de submarin pe care o făcea Marina Română, primele două rămânând nefinalizate. Submarinul, construit odată cu nava bază Constanţa, a fost lansat la apă la 5 mai 1936, sub comanda căpitanului Constantin Costăchescu.

Submarinul Delfinul a jucat un rol hotărâtor în război. În iunie 1941, submarinul a avut misiunea de supraveghere a Constanţei de pe mare, dar a participat şi din plin la cea de-a doua conflagraţie mondială. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră împotriva Uniunii Sovietice, sub comanda căpitanilor Constantin Costăchescu şi Corneliu Lungu. A ajutat la scufundarea distrugătorului Moskva şi a torpilat în largul Crimeei o navă de transport militar. Deşi a suferit nenumărate atacuri din partea flotei şi aviaţiei sovietice, a reuşit să scape fără pierderi de vieţi omeneşti. 

În decembrie 1942, Delfinul avea nevoie urgentă de reparaţii şi a fost dus la Şantierul din Galaţi. Acolo începuse construcţia submarinelor Rechinul şi Marsuinul, care la început s-au numit S1 şi S2. În 1944, Delfinul a fost confiscat de Marina URSS, aceeaşi soartă având-o toate navele, şi restituit în 1945. În 1959, a fost clasat definitiv, motoarele sale fiind păstrate şi aduse mai târziu la Muzeul Marinei din Constanţa şi la Muzeul Tehnic din Bucureşti. 

În flota României există în acest moment un singur submarin, botezat „Delfinul“, construit în fosta URSS şi nefuncţional din 1996. Mihai Fifor, ministrul Apărării, a anunţat la Constanţa că intenţionează să doteze Forţele Navale Române cu trei submarine, pe termen mediu şi lung. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima