Cum a pus batista pe ţambal Comisia de Etică a Universităţii „Ovidius“ în cazul doctoratului susţinut cu translator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorandul, teza de doctorat şi ÎPS Teodosie, îndrumătorul tezei

Deşi în contractul semnat de către doctorand se menţiona că teza va fi redactată şi prezentată în limba română, acest lucru nu s-a întîmplat. Comisa de Etică a stabilit că nu este nicio problemă în acest caz.

În urmă cu un an, ziarul „Adevărul” prezenta o serie de nereguli cu privire la susţinerea unei teze de doctorat la Teologie, în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Doctorandul, un cetăţean grec, a redactat teza în limba română, dar a susţinut-o în limba greacă, fiind ajutat de un translator care traducea în română.

Conducerea Universităţii susţine că doctoratul a fost prezentat în limba română, aşa cum scrie şi în contractul încheiat între doctorand şi şcoala doctorală: limba în care se redactează şi se susţine teza este limba română.

„Da, a tradus cineva susţinerea. Şi care e problema?”

Lucrarea de doctorat „Timp şi veşnicie în filosofia greacă şi teologia Noului Testament“, a călugărului Michail Pitsilkas (cetăţean grec), scrisă sub coordonarea IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost susţinută în anul 2015, fiind redactată în limba română.

Conducerea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa (UOC) spune că teza a fost susţinută în limba română, doar că doi martori contrazic acest lucru.  

Prima persoană care a confirmat pentru „Adevărul” că doctorandul a susţinut lucrarea în limba greacă este chiar unul dintre membrii comisiei doctorale, preotul profesor universitar Alexandru Izvoranu, de la Universitatea din Craiova: „Da, a tradus cineva susţinerea, a avut un translator. Şi care ar fi problema? Ce, e treaba mea?“. Acelaşi profesor, întrebat dacă regulamentele universitare permit folosirea unui translator sau susţinerea într-o altă limbă decât cea în care este redactată teza, a spus că „nu ştiu şi nici nu este de competenţa mea să ştiu acest lucru. Ce am făcut eu a fost legal, nu văd de ce aş răspunde la întrebările astea“.

Al doilea om care a fost martor la susţinerea în limba greacă a tezei redactate în limba română este preotul Nicolae Purcărea (Arhiepiscopia Tomisului), cel care a susţinut teza de doctorat în Teologie în aceeaşi zi cu călugărul grec. „A avut traducător. El vorbea în greacă şi cineva traducea“, a declarat pentru „Adevărul” preotul.

Comisia de Etică a „elucidat” problema

După publicarea articolului în ziarul „Adevărul”, problema susţinerii acestui doctorat a intrat în atenţia Comisiei de Etică a UOC. Într-un document emis la începutul lunii februarie 2020, Comisia anunţă că nu este nici un fel de problemă legată de susţinerea acestei teze. Pentru argumentarea acestui răspuns invocă punctul de vedere al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii, pe care Comisia l-a însuşit fără să mai facă nici un fel de alte cercetări.

Astfel, se arată în document, teza a fost redactată în limba română şi susţinută în limba română „cu completări şi referinţe în limba greacă”. Teza fiind una bazată pe texte care la origine au fost scrise în limba greacă (texte din Noul Testament) „citatele, cuvintele, expresiile şi pasajele în această limbă au fost mai mult decât binevenite şi chiar necesare în demersul susţinerii respective”, spune Comisia de Etică. Doar că forul universitar nu explică de ce era nevoie de un translator dacă doctorandul a prezentat teza în limba română, folosind termeni în greacă pe care putea să-i traducă tot el în limba română.

De asemenea, în documentul Comisiei de Etică, al cărei preşedinte este lectorul Gabriel Cornel Grigore, nu se face nicio referire la prezenţa acelui translator despre care a vorbit chiar unul dintre profesorii universitari care făcea parte din comisia doctorală.

Mai mult, Comisia de Etică spune că teza poate fi susţinută, Hotărârii de Guvern numărul 681 din 29 iunie 2011 şi într-o limbă a minorităţilor, „grecii formând în ţara noastră o minoritate”. Doar că, Universitatea Ovidius a confirmat faptul că teza trebuia susţinută în limba română, conform contractului de doctorat care se semnează la începutul studiilor şi în care este menţionată limba de redactare şi de susţinere a tezei.

Problemele etice ale Comisiei de Etică

Comisia de Etică a Universităţii „Ovidius” nu este la prima încercare de a ascunde anumite nereguli cu privire la aspecte ce ţin de activitatea universitară.

În urmă cu aproximativ 3 ani, în cazul unei cărţi plagiate de lectorul universitar Bogdan Chiriluţă, comisia a susţinut că acea carte nu are un caracter ştiinţific deoarece nu are bibliografie şi note de subsol, de aceea plagiatul nu a fost taxat decât cu un avertisment. În realitate cartea avea atât bibliografie, cât şi note de subsol, iar lectorul a menţionat acea carte pe lista lucrărilor ştiinţifice scrise de el atunci când a dat examenul pentru postul de conferenţiar universitar.

Cazul a intrat în atenţia DNA, lectorul fiind condamnat în cele din urmă la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare pentru fals în declaraţii şi uz de fals.

Pe aceeaşi temă:

Lector universitar la „Ovidius”, acuzat de plagiat. CNATDCU a decis retragerea titlului de doctor

Plagiat la Teologie. CNATDCU îi retrage titlul de doctor unui stareţ

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați