Copilă de 8 ani măritată la Constanţa şi apoi trimisă la cerşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de opt ani de etnie romă din Bârlad a ajuns să cerşească pe străzile Constanţei, după ce propriii părinţi au măritat-o cu forţa.

La doar opt ani, o fetiţă din Vaslui a fost măritată împotriva voinţei ei şi trimisă la Constanţa, după familia soţului. Mireasa de opt ani a ajuns la scurt timp pe stradă, fiind obligată să cerşească.
Tatăl fetei spune senin că a primit suma de 3.500 de lei în schimbul fetei. „Dacă vrea s-o dau înapoi acolo îi mai cer vreo 50 de milioane“, adaugă şi mama copilei.

Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor de la Crimă Organizată Vaslui, dosarul fiind instrumentat de un procuror DIICOT. „Împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au fost luate măsuri de protecţie faţă de minoră. În cauză se fac cercetări sub coordonarea unui procuror DIICOT sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori“, a declarat, pentru „Adevărul“, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Copila a ajuns acum într-un centru de plasament din Bârlad. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Constanţa spun că nu au fost sesizaţi cu privire la această minoră, însă au luat legătura cu cei de la Bârlad, care au certificat faptul că fetiţa se află în grija lor. „Noi nu am primit nici măcar adresa la care a stat“, a pus Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul