Constănțenii, sufocați de mirosul de combustibil. Oamenii au sunat îngroziți la 112, pompierii nu au găsit nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din zona Gării și Traian au fost afectați miercuri de un miros puternic de benzină.

Orașul Constanța FOTO: Adevărul

UPDATE: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a anunțat că a primit sesizări din diverse zone ale orașului privind un posibil miros de gaze. În urma verificărilor efectuate în cartierele Compozitori, Inel II, Baba Novac, zona Gării și în apropiere de magazinul Kaufland, pompierii, împreună cu echipele Distrigaz, nu au identificat nicio problemă legată de rețeaua de gaz.

„Zonele indicate au fost verificate atât de noi, cât și de echipele de la Distrigaz. Nu s-a detectat miros de gaz și nu s-au constatat scurgeri”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

Mai mulți constănțeni s-au plâns de un miros intens, dar și de probleme medicale, după ce au simțit un miros greu, înțepător, de produse petroliere.

„Am dus-o pe fetița mea la canto, lângă Pizza Sabroso, și era să ni se facă rău. Mirosea foarte tare a combustibil. Acum am ajuns acasă, lângă Trezorerie, și nu mai putem respira. Ne-am intoxicat casa, am închis toate geamurile!”, a declarat o localnică, scrie Știrile Media.

Mai multe apeluri au fost înregistrate la 112, iar echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost sesizate pentru a investiga cauza mirosului suspect.

Potrivit surselor din rândul autorităților, echipele ISU au început verificările în teren și încearcă să identifice sursa scurgerii sau a poluării.

„Am contactat ISU. Și ei au confirmat că se simte mirosul la ei, dar încă nu se cunoaște sursa. Sunt în căutări și investighează”, a mai transmis o constănțeancă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată