Constanţa va scăpa de restricţiile de weekend. Care va fi programul de sărbătorile Pascale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au precizat că, începând cu săptămâna viitoare, nu vor mai fi restricţii în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. De sărbătorile Pascale, Guvernul este mai permisiv.

„Până la Paşte vom scăpa de restricţiile de weekend. Avem şanse mari ca până săptămâna viitoare (vineri) când ar trebui să constatăm noul prag al ratei de incidenţă pentru următoarele 14 zile, să fim sub patru la mie”, a precizat Silviu Coşa. Incidenţa în oraşul Constanţa era ieri 4,2, iar la nivel de judeţ 3,14. 

Guvernul a anunţat că este prelungită circulaţia în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20.00 - 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00.

Şi în perioada 8 mai - 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 - 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

„Guvernul a stabilit unele măsuri privind prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19, în contextul sărbătorilor Pascale şi al prelungirii cu 30 de zile a stării de alertă, începând cu 13 aprilie 2021:

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei va fi permisă, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 (noaptea de Înviere), precum şi în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan), pentru participarea la slujbele religioase.

În zilele de 23 aprilie 2021 şi 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00. Între orele 20.00-5.00, operatorii economici pot desfăşura doar activitate de livrare la domiciliu.

Structurile turistice din staţiunile de pe Litoralul Mării Negre îşi vor putea desfăşura activitatea cu cel mult 70% din capacitatea maximă de cazare, cu respectarea normelor de protecţie sanitară pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Toate celelalte măsuri de protecţie sanitară sunt menţinute pe perioada stării de alertă, în scopul protejării sănătăţii populaţiei şi al prevenirii răspândirii virusului”, arată o postare de joi pe pagina de Facebook a Guvernului.  

Astfel potrivit Anexei 3 la hotărârea de Guvern, „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai - 2 mai 2021, în intervalul orar 20,00 - 5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase”.

De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai - 9 mai 2021, în intervalul orar 20,00 - 5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”.

Prin excepţie, în zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 - 20,00. În intervalul orar 20,00 - 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Conform documentului, staţiunile montane cât şi cele de pe litoral vor fi deschise, dar la o capacitate de cel mult 70% din capacitate lor maximă.

 

Situaţie actualizată la nivelul judeţului Constanţa

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul judeţului Constanţa au fost confirmate 41.188 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.091 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate. 

În acest moment, sunt 379 de persoane internate, dintre care 354 din judeţul Constanţa şi 25 din alte judeţe. Facem menţiunea că persoanele din alte judeţe, dar internate în Constanţa, sunt raportate în situaţiile din judeţele de provenienţă. 

De asemenea, la nivelul judeţului sunt 1.915 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacţi direcţi ai celor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 1.730 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

La nivelul judeţului Constanţa, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (140 – 90 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 87 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 76 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 85 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 25 ocupate) şi Secţia Exterioară Agigea (55 – 16 ocupate).

Vă mai recomandăm:

Povestea veteranului din Centrul de Îngrijiri din Negru Vodă care s-a vindecat de COVID-19 la vârsta de 96 de ani

Campanie de donare de sânge şi plasmă a studenţilor medicinişti: „15 minute în sala de donare pot oferi ani întregi de viaţă“

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online